Un târg de carte este şi un prilej de răsfăţ, dar şi o aglomerare de evenimente şi de personaje, în care rişti să te pierzi. Poate că asta şi vrei, să ajungi la Romexpo şi să te scalzi în senzaţia plăcută a descoperirii de titluri, însă noi, cei de la citestema.ro, ne-am gândit să îţi propunem câteva cărţi, câteva sugestii, care să te orienteze puţin.

Bookfest începe mâine la Romexpo şi ţine până duminică. Poţi merge chiar de mai multe ori, dacă îţi permite buzunarul, dar dacă vrei să alegi cât mai bine după un singur drum acolo, orice listă ni se pare binevenită.

Melancolia de Mircea Cărtărescu (Editura Humanitas)

Va fi, cu siguranţă, printre cărţile cele mai bine vândute de la această ediţie. Mircea Cărtărescu a strâns aici câteva proze scurte în stilul său, cu un lirism care aduce a singurătate şi care aminteşte de titlurile care i-au afirmat stilul de prozator: trilogia “Orbitor” şi mai recentul “Solenoid”. Pentru fanii Cărtărescu, e o carte obligatorie.

„Ajunse la rond, unde îl aștepta Vasile Singurătate. Coborâse de pe soclul său și levita la o palmă deasupra aleii. În dreptul frunţii, al coastelor și-n josul pântecului piatra lui nobilă era spartă. Dar ţinea încă la piept o carte, singura scrisă de el vreodată, o carte ilizibilă de piatră. Băiatul se-apropie de soclu și citi înc-o dată inscripţia săpată-n aramă: CUM NINGE SOARTA? Își lipi fruntea de ea și-o repetă în gând până cuvintele își pierdură sensul. Apoi se-ndreptă către marele mutilat și-l luă, fără să-l privească, de braţ. Porniră-mpreună de-a lungul șinelor de tramvai, lăsându-și în urmă umbrele lungi și subţiri. Strada era tăcută și pustietatea totală. Drumul n-avea sfârșit. Omul de piatră avea să-l însoţească de-acum toată viaţa.“


Serotonină de Michel Houellebecq (Editura Humanitas Fiction)

A şaptea carte a acestui scriitor care se vinde extraordinar de bine (la trei luni de la lansarea din Franţa vânduse deja 500 000 de exemplare). Despre Houellebecq se vorbeşte, fie că îţi place, fie că nu; este un autor comentat, cu un iz de profet în raport cu fenomenele sociale europene şi globale. Serotonină va fi una dintre cărţile despre care se va vorbi foarte mult în 2019.

Din prezentarea editurii: “Roman al unei rătăciri fără speranță pe drumurile din nordul Franței, al dezabuzării și nostalgiei convulsive față de iubiri ratate cu bună știință, dar și al privirii lucide și necruțătoare asupra lumii contemporane, cu răzvrătiți intratabili și „veste galbene“ sui-generis, Serotonină este cu siguranță una dintre cele mai puternice, mai tandre și mai vitriolante cărți scrise de laureatul din 2010 al Premiului Goncourt.”


Swing Time de Zadie Smith (Editura Litera)

Autoarea multipremiată Zadie Smith intră în portofoliul Editurii Litera cu titlul Swing Time, considerat de critici drept cel mai bun roman al său. O operă ambițioasă, exuberantă despre două fete pasionate de dans, a cărei acțiune se mută din nord-vestul Londrei până în Africa de Vest, o carte nominalizată la Premiul Man Booker ­­­și finalistă a National Book Critics Circle Award.

„Un dans în sine, sincopat, neașteptat și vioi… Poate că Swing Time nu este simplu de analizat și nu se mulează pe nici un tipar, dar este extraordinar de plin de viață.“ – The New York Review of Books


Planeta noastră de Alastair Fothergill și Keith Scholey (Editura Litera)

O carte-eveniment, cu ilustraţii extraordinare, care cuprinde în paginile sale imagini surprinse cu unele dintre cele mai rare animale de pe planetă precum și peisaje nemaivăzute până acum.

O enciclopedie pe care fiecare dintre noi trebuie să o citim și să reflectăm asupra mediului care ne înconjoară cu scopul de a-l îmbunătăți și proteja.


În căutarea corpului regăsit. O ego-analiză a spitalului de Vintilă Mihăilescu (Editura Polirom)

„O carte densă, în care Vintilă Mihăilescu a îndesat, cu grijă însă, atît gîndurile lui, fiind el însuşi propriul său psihanalist, cît şi tot ce a căutat (cu o ambiţie demnă de cel mai onest şi harnic cercetător) să ştie încercînd să înţeleagă ce sînt viaţa, boala şi moartea. O întreprindere la care nu s-ar fi angajat dacă nu ar fi avut ghinion – căci boala este un mare ghinion, care l-a adus în situaţia de a pătrunde într-un univers complicat, inedit: spitalul. Pe care, dincolo, dar şi în paralel cu autoanaliza lui, a încercat să-l vadă, să-l descifreze cu ochii observatorului social, evidenţiind relaţii dictate de statutul celui spitalizat, de reacţiile sale, dar şi de mecanismele de apărare – ale lui şi ale celor care-l înconjoară, familie, prieteni, doctori, colegi de suferinţă. Această carte, care ne priveşte pe fiecare dintre noi, este scrisă de cineva care s-a uitat fix şi încăpăţînat în ochii vieţii şi, plecîndu-se elegant în faţa misterelor ei, aduce un minunat omagiu condiţiei umane.” (Aurora Liiceanu)


Sfârșitul sfârșitului lumii de Jonathan Franzen (Editura Polirom)

Prezentarea editurii: ” Prestigiosul prozator american face în Sfîrșitul sfîrșitului lumii un tur de forță foarte personal, încărcat de un umanism subtil, detectabil sub puseurile de pesimism și mizantropie ce îi punctează comentariile asupra lumii contemporane. Pasionat de păsări, îngrijorat de schimbările climatice și de ascensiunea lui Donald Trump, călător prin cele mai diverse colțuri ale lumii, din Antarctica pînă în Ghana și Albania, Franzen este un bun cunoscător și un comentator tăios al realităților actuale. Credincios lui însuși și adevărului în care crede, critică acerb derapajele de orice fel, chiar și pe cele ale ecologiștilor, a căror cauză o susține. Atractive prin diversitatea tematică, prin incisivitatea polemică a comentariilor și prin poveștile din care se nasc, inclusiv cuceritoarele istorisiri autobiografice, eseurile din acest volum mai reușesc ceva: dezvăluie profilul foarte uman și, cumva, înduioșător al unui pesimist care speră totuși că lumea mai poate fi salvată.”


Pachinko de Min Jin Lee (Editura Nemira)

Colecția Babel / Editura Nemira lansează la târg un roman care se află pe toate listele de recomandări de lectură ale revistelor străine importante și este recomandată inclusiv de fostul președinte al SUA, Barack Obama – Pachinko, de Min Jin Lee, este saga unei familii de imigranți coreeni în lupta lor pentru supraviețuire, integrare și identitate în Japonia secolului al XX-lea.

Patru generații de imigranți coreeni înfruntă destinul în Japonia secolului al XX-lea. Povestea începe cu Sunja, care își dezonorează familia săracă din cauza unei sarcini neașteptate. Părăsită de iubit, tânăra e salvată de bărbatul care o ia de soție și o duce în Japonia. De aici începe o saga emoționantă a unei familii excepționale, exilate și prinse în malaxorul indiferent al istoriei. Și, de asemenea, al unei reflecții despre descoperirea propriei identități, despre puterea rădăcinilor adânci și despre forța credinței și a familiei.


Sistemul periodic de Primo Levi (Editura Art)

Declarată de The Royal Institution of Great Britain drept cea mai bună carte de știință scrisă vreodată, Sistemul periodic al lui Primo Levi îmbină în cel mai încântător și mai elegant mod cu putință autobiografia și memoriile cu meditația științifică și filozofia umanistă, reușind incredibil să exceleze în fiecare dintre aceste genuri. Structurat îndrăzneț în jurul elementelor din tabelul periodic al lui Mendeleev, volumul reunește douăzeci și una de proze scurte purtând numele câte unui element chimic: azot, carbon, hidrogen, aur, arsenic ș.a.m.d., într-o splendidă și profundă încercare de a confrunta spiritul și conștiința cu materia. (prezentarea aparţine Editurii Art)


Nu mai suntem nemuritori de Andrei Crăciun (Editura Herg Benet)

Jurnalist şi scriitor, Andrei Crăciun propune un nou volum de proză, la Herg Benet, editură la care publică în mod constant.

“De cele mai multe ori pur și simplu umblu pe jos prin întuneric pe străzi secundare purtând în buzunarele nădragilor mici diamante pe care, când și când, le scot și le arunc spre felinarele stinse, pentru că îmi place lumina aceea de-o clipă, pentru că frumusețea nu poate fi decât astfel: o lumină de-o clipă de la un diamant aruncat de un vagabond înspre un felinar stins, pe o stradă secundară, în noaptea din oameni.”


Anxietatea şi fobia de Edmund J. Bourne (Editura ALL)

Un ghid practic pentru gestionarea anxietății și a fobiilor, care își propune să îi ajute pe cititori să se adapteze unei lumi în permanentă schimbare, oferindu-le instrumentele și strategiile necesare pentru a face față provocărilor vieții de zi cu zi.

Autorul și-a asumat misiunea de a aduna într-un singur volum toată gama tehnicilor pentru gestionarea problemelor legate de anxietate. Cei care parcurg ghidul vor descoperi o sumedenie de informații despre nutriție, medicație și meditație, dar și exerciții de relaxare, tehnici de expunere, identificare și exprimare a sentimentelor, modalități de întărire a respectului de sine. 

elefant.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here