Când citeşti o antologie de proză scrisă de autori români contemporani, nu ai cum să nu te raportezi la fiecare text în funcţie de relaţiile anterioare cu aceştia.

În ce mă priveşte, nu citisem nimic scris de numai trei dintre cei 16 autori selectaţi. Am ştiut din start că voi citi anumite texte înaintea altora. Şi nu pot spune că m-a dezamăgit vreunul dintre cei pe care-i ştiam. Am început cu Tudor Ganea, care m-a surprins plăcut cu o schimbare de registru faţă de ce mă obişnuise în romane, şi am continuat cu Mihai Mateiu, de care-mi era dor, pentru că nu mai citisem nimic de el de la „Oameni” (încă nu înţeleg unde a dispărut atâţia ani Mihai Mateiu, dar am constatat din antologie că „mâna” e tot acolo, la fel de vie).

La capitolul confirmări, i-aş mai trece pe Augustin Cupşa, Lavinia Branişte, Bogdan Răileanu, Dan Coman şi Veronica D. Niculescu, pe care i-am recitit cu plăcere, fiecare dintre ei păstrând – cel puţin aşa mi s-a părut – stilul pe care-l ştiam din cărţile anterioare.

Surprinzătoare, la modul pozitiv, textele semnate de Diana Bădica (cred că am mai citit de ea prin Dilema veche şi DOR, însă Unfriend – o poveste cu o fiică, o mamă şi Facebook mi-a adus-o aproape şi ca prozatoare) şi de Adela Greceanu (am citit Mutele în maşină, cu motorul pornit, şi am simţit nevoia să privesc pe stradă, că poate avea să treacă Pulheria, personajul principal).

„16 prozatori de azi .lit” este un soi de oglindă pentru ce oferă astăzi literatura de la noi. Unii dintre autori m-au câştigat deja de ani buni, alţii au reuşit să mă convingă prin textele din antologie că mai merită o şansă, iar puţini mi-au confirmat că, asta e, citesc diferit de ceea ce scriu ei. Nu-i nimic, nici la piaţă nu te duci cu gândul să cumperi tot, pentru că e clar că nu-ţi place chiar tot.

Marele merit al antologiei gândite de Andreea Răsuceanu este că îi ajută să aleagă pe cei care au citit mai puţin din autorii români contemporani. Chiar dacă nu ai cum să guşti toate stilurile de proză din carte, mi se pare imposibil să nu găseşti în antologie măcar un text foarte bun.

Volumul îmbracă frumos colecţia de literatură română (821.135.1 scriitori români contemporani) de la Editura Humanitas, una care a reuşit într-un an să propună câteva nume cel puţin interesante. Colecţia arată foarte bine grafic şi pare să fie împinsă de un entuziasm care sper să aibă acoperire în interesul publicului.

„16 prozatori de azi .lit” (volum coordonat de Andreea Răsuceanu), Editura Humanitas, 2018, 248 de pagini

Cartea este disponibilă pe libris.ro şi pe libhumanitas.ro.

elefant.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here