elefant.ro

Venită pe lume brusc, cu ochii larg deschiși a mirare și cu un zâmbet uriaș pe față, Ana Blandiana a căutat o viață întreagă să înțeleagă. Să se înțeleagă. Poezia ei, de la lacrima pe care-o ștergi discret cu un colț de batistă la bucuria zgomotoasă care se transformă într-o viitură de cuvinte, e despre sine. Iar în acest volum o găsim pe Ana Blandiana toată începând de la copila de 17 ani care și-a ales pseudonimul câștigător al unui concurs între mai mulți copii care scriau versuri și-apoi și le citeau și până la poeta pe care poezia a salvat-o, la propriu, ajutând-o să-și depășească durerea provocată de decesul soțului care a adorat-o, scriitorul Romulus Rusan. „Zadarnic mă cercetez:/ Văd o singură ființă/ Neschimbată de decenii/ În care numai eu știu că dorm/ O fetiță, o adolescentă, o femeie…/ Ascunse una într-alta,/ Refuzând să rodească.”

De la primul volum, „Persoana întâia plural” (1964) și până la ultimul, „Variațiuni pe o temă dată” (2018), în poezia Anei Blandiana, scrisă cu har, predomină bunul gust. Adolescența nu-și pune pe tapet trăirile, nu și le trâmbițează și nici nu-și alocă, strident, dreptul la unicitate, iar maturitatea, deși are răspunsuri la mai toate întrebările, preferă să stea deoparte, zâmbind înțelegătoare și așteptând să fie mai întâi întrebată și-abia pe urmă să răspundă. Cuvintele se așază unele lângă altele ușor, elegant, discret, fără să se șifoneze și fără să se deranjeze unele pe altele. Când devin poeme se bucură că s-au întâlnit. E o oază de liniște iradiantă și nobilă și e tare bine acolo în versurile ei. „Tot ceea ce nu înțeleg mă ucide,/ Este o moartă cea care continuă/ Să ceară lămuriri,/ Și să nu le primească, și să insiste,/ Pentru că nici în lumea cealaltă/ Nu se poate trăi fără să înțelegi./ Deci mori și acolo și astfel te naști,/ Mereu și mereu,/ Ca să poți înțelege/ Ceea ce e de neînțeles:/ Iată o definiție a nemuririi.”

De-a lungul timpului și versului, Ana Blandiana, poetă asumată, a crezut în frumusețea simplității, a ținut cont de vorbele lui Blaga care i-a atras atenția că „o metaforă nu trebuie să fie o podoabă a poeziei, ci scheletul ei” și de adevărul general valabil că nimic nu e veșnic. „Acest poem durează doar atâta/ Cât îl citești:/ Data viitoare când îl vei citi/ Va fi altul/ Pentru că tu vei fi altul/ Și, bineînțeles, va fi complet diferit/ Atunci când îl va citi altcineva.” Felul în care a admirat sau a privit lumea, momentele dintre uimire și înțelegere, întrebările puse și adevărurile descoperite sunt toate în vers. Timpul, omul și poezia s-au însoțit de la începuturi, au evoluat împreună și-au devenit totuna. „Visez o poezie asemenea unei întâmplări/ Nu întâmplarea, de fapt,/ Ci trena ei de parfum/ Lăsată în urmă, ca o aglomerare de sensuri/ Neajunse niciodată cuvinte.”

Pe numele ei adevărat Otilia Valeria Coman, Ana Blandiana face parte dintre acei oameni de litere care au propria filosofie, se supun doar propriilor reguli și nu aparțin unui anume timp. „Secolul nostru este secolul trecut,/ Noi suntem propria noastră istorie,/ Ce stranie senzație a destinului încheiat/ Pe când continuăm să fim!”Poeta are o colecție de nume: Blandiana este numele unui sat în care s-a născut mama poetei, iar Ana rimează cu Blandiana – de aici pseudonimul – și, deși toată lumea o strigă Doina, pe Ana Blandiana o cheamă Otilia-Valeria. Și o poveste de dragoste inedită. Cu soțul, Romulus Rusan, a făcut cunoștință în redacția revistei „Tribuna” unde lucra scriitorul. După o oră el a cerut-o de soție și după jumătate de an s-au căsătorit. Ana Blandiana avea atunci 17 ani.

După debutul literar din revista „Tribuna” (Cluj-Napoca, 1959) cu poezia „Originalitate” semnată cu pseudonimul Ana Blandiana, urmat, cinci ani mai târziu, de debutul editorial cu placheta „Persoana întâia plural” (1964), semnat cu același pseudonim, poeta ce-a primit la naștere un dar, „Tot ce ating se preface-n cuvinte/ Ca-n legenda regelui Midas”, va publica în perioada 1964-2019, în limba română, peste 60 de volume de poezie, poezie pentru copii, eseuri, nuvele, însemnări de călătorie, interviuri (împreună cu soțul) și proză. „Pentru că nimic din ceea ce nu e scris/ Nu există.” Scrierile ei, poezie sau proză, au fost incluse în volume colective, iar volumele individuale au fost traduse în peste 20 de limbi și publicate, începând cu anul 1982, la edituri de prestigiu din Polonia, Germania, Italia, Marea Britanie, Spania, Estonia, Suedia, Norvegia, Ungaria, Franţa, Olanda, Bulgaria, Letonia, Albania, Serbia, Slovenia, Macedonia, China, Coreea de Sud. Între anii 1959-1964, 1985, 1988-1989 a avut interdicții de publicare în România, ceea ce n-a împiedicat-o nici să scrie și-n niciun caz să vorbească despre libertate, cuvânt și înțeles. „N-am alergat niciodată după cuvinte,/ Tot ce-am căutat/ Au fost umbrele lor (…) Nu am vânat niciodată/ Decât umbrele vorbelor -/ E o foarte iscusită vânătoare/ Învățată de la bătrâni/ Care știu/ Că din cuvânt/ Nimic nu e mai de preț/ Decât umbra/ Și nu mai au umbră/ Cuvintele care și-au vândut sufletul.”

Acest volum, „Integrala poemelor”, apărut în 2019 la Editura Humanitas, cuprinde poeziile publicate în perioada 1964-2018. Era necesar un astfel de volum la fel de mult cum avem nevoie ca un adevăr prețios să fie rostit simplu, clar și politicos numai de cel care stăpânește magia cuvintelor. Mi-ar plăcea să nu fie ultimul.

Ana Blandiana, Integrala poemelor, Editura Humanitas, anul publicării: 2019, nr. pagini: 792

Cartea este disponibilă pe libris.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here