cronici recomandări

A ști sau a nu ști adevărul, aceasta-i întrebarea… – despre „Așa începe răul” de Javier Marías

scris de Alina Burcioiu

Cu Javier Marías mi-ar plăcea să mă plimb pe la marile muzee ale lumii, să ne așezăm pe băncuțele din fața tablourilor lăsându-ne imaginațiile să se intersecteze, în timp ce afară plouă. Apoi, el cu părul cenușiu, purtând un pardesiu închis la culoare și o umbrelă mare, iar eu cu un trenci lung și o pălărie mare, să ieșim în grădina interioară a muzeului, scăldată în strălucirea ploii, și să povestim despre demonii noștri interiori.

Javier Marías, unul dintre cei mai mari scriitori contemporani din Spania, este autorul remarcabilelor romane „Inimă atât de albă”, „Mâine în bătălie să te gândești la mine”, „Când eram muritor”, „Chipul tău, mâine”, „Berta Isla”. El este un anglofil profund și un versatil literar: lucrează ca traducător distins (i-a tradus, printre alții, pe Nabokov, Conrad, Sterne și Faulkner), are o rubrică în renumitul cotidian „El País” și își conduce propria editură. Lui Marías îi place să-l citeze pe Laurence Sterne pentru a-și descrie meseria: „Progresez în timp ce deviez.”

„Așa începe răul” este ancorat în anul 1980, la doar câțiva ani de la moartea lui Francisco Franco și instaurarea democrației în Spania, când divorțul era încă ilegal. Romanul gravitează pe marginea alunecoasă a secretelor, în timp ce sondează ideea că este mai bine să fii înșelat și să nu o știi niciodată, decât să afli că ești victima unei înșelăciuni.

„- Dacă nu mi-ai fi mărturisit nimic, dacă ai fi continuat să mă amăgești! Când amăgești, trebuie să susții amăgirea până la sfârșit. Ce sens are să scoți într-o zi greșeala la lumină, să povestești deodată adevărul? Asta e și mai rău, căci dezminte tot ce a fost, sau infirmă, trebuie să-ți repovestești ce ai trăit, sau să negi. Și totuși, n-ai trăit altceva: ai trăit ce ai trăit. Și atunci ce faci cu asta? Îți anulezi viața, suprimi retrospectiv ce ai simțit și crezut? Asta nu e posibil, dar nici să păstrezi intact, ca și cum totul ar fi fost adevărat, odată ce știi că nu a fost.”

Juan de Vere, naratorul lui Marías, este asistentul lui Eduardo Muriel, un respectat regizor de film căsătorit cu frumoasa Beatriz. Deși războiul civil era deja pierdut în fluxul istoriei, pentru Muriel „totul are legătură cu războiul”. El îi trasează lui de Vere sarcina de a investiga trecutul neplăcut al doctorului Van Vechten, un supraviețuitor veteran din epoca francistă și un apropiat al familiei, pe care Muriel îl suspectează de un comportament indecent față de femei. De Vere devine, astfel, spion în casa șefului său, observând și ascultând secrete de familie, decupând straturile narative într-o secvență de expuneri suspendate.

Pentru Eduardo căsătoria este ca o închisoare, deși aparent mult mai puțin pentru soția lui. Din toate punctele de vedere, Beatriz încă își iubește profund soțul, dar ea a comis „o crimă nenumită și de neiertat” împotriva lui în trecut, iar pentru asta este pedepsită zilnic. Considerând că și-a irosit viața, Eduardo nu o poate ierta, iar singura lui „alinare” este acest comportament dezagreabil. Abuzează verbal de Beatriz și refuză orice dovadă de dragoste de la soția sa. Potrivit naratorului, Eduardo are o antipatie profundă și trebuie „să-i arate desconsiderare, respingere și dispreț, să-i semnaleze osânda și povara pe care o presupunea pentru el s-o aibă alături, s-o maltrateze, ba chiar s-o jignească, cu siguranță să-i îngreuneze starea de spirit și să-i inspire incertitudini sau dezolări în privința personalității proprii, îndeletnicirilor și fizicului, și fără îndoială izbutea.”

Cu toate acestea, Beatriz, dezbrăcându-se de orice orgoliu, tânjește după iubirea soțului, acea iubire pe care au trăit-o cândva, demult. Câteodată, iubirea te face să suporți orice respingere și să te înjosești fără să simți că asta faci.

Și totuși, Eduardo este cel care descrie atât de dezaprobator comportamentul indecent față de femei al prietenului său, doctorul Van Vechten : „… în conformitate cu ceea ce mi s-a spus, doctorul s-a comportat într-un mod indecent față de o femeie sau, probabil, de mai multe. Spune-mi de modă veche sau orice îți place, dar asta, pentru mine, este de neiertat, cel mai jos din jos… Înțelegi? Este cât se poate de jos.” Sunt cuvintele unui bărbat care își jignește soția în mod constant…

Așa începe complotul romanului, cu de Vere care se infiltrează în casa șefului și implicit și în viața familiei acestuia. În misiunea lui de a-l urmări și de a se împrieteni cu doctorul Van Vechten,  de Vere devine obsedat de soția lui Eduardo. Ce se întâmplase pentru a-l face pe Eduardo atât de „indecent” soției sale; ce l-a adus atât de „jos”? Și ce „crimă” comisese Beatriz?

Pe măsură ce curiozitatea lui Juan se intensifică, la fel se întâmplă şi cu mila și dorința lui pentru Beatriz. El începe să asculte conversațiile cuplului pentru a descoperi ce se află în spatele incapacității lui Eduardo de a accepta dragostea soției sale. În descoperirea adevărurilor despre familia Muriel și a celor din jurul acesteia, Juan se confruntă cu ambiguități morale, fiind compromisă convingerea lui în delimitarea infailibilă dintre nedreptățiți și răufăcători.

Proza lui Marías sapă mai adânc decât impresiile naratorului său, plasându-ne în mintea lui Juan pe măsură ce gândurile lui sunt formate și reformate de experiență și emoție. Este o scriere nuanțată și introspectivă, dar care păstrează o ușurință și un sentiment natural, astfel încât să nu riște să se prăbușească sub propria greutate.

Cine este familiarizat cu stilul lui Marías știe că va fi răsplătit pentru răbdarea lui. Pe măsură ce povestea înaintează, ca dintr-o ceață densă va începe să se simtă izul dramei care se ascunde sub straturile de cuvinte.

Misterul este catalizatorul care ne trage după el în poveste până devenim tot mai curioși, aproape spioni, pentru ca la final să intuim că și noi am fost niște pioni pe masa de șah a lui Marías.

Fiecare nuanță de dinamică dintre personaje este sculptată în detalii fascinante. Frazele lungi ale lui Marías, unele interminabile, hipnotice, cu mai multe „clauze”, sunt forma fizică a gândirii lui surprinzătoare și pătrunzătoare în acuitatea sa intelectuală.

Este o scriere densă, un stil detaliat, negrăbit, căci, așa cum bine știm, Marías are ticul detaliilor, ne livrează amănunte foarte precise despre cum arăta, ce purta sau ce simțea un personaj. Javier Marías nu se citește neapărat pentru complotul poveștii, ci mai degrabă pentru vocea lui magnetizantă, pentru digresiunile și observațiile filosofice, frazele lungi și sinuoase, ca niște serpentine. Javier Marías se citește pentru forța labirintului în care suntem atrași încetul cu încetul. Proza lui ne seduce, iar frazele cu încărcătură erotică se înfășoară în jurul personajelor generând o tensiune în plus.

În ultimele sale pagini, Marías ne dezvăluie întreaga tragedie a vieții anterioare a lui Beatriz și compromisurile teribile din centrul relației sale cu Eduardo Muriel. Iar când, în cele din urmă, de Vere – naratorul își dezvăluie propriul „secret”, roata face un cerc complet. Secretele rămân închise până la ultima pagină, iar unele chiar și dincolo de ea.

Pentru titlul romanului, Marías a folosit un citat din „Hamlet”-ul lui Shakespeare, „Așa începe răul, dar ce e mai rău a rămas în urmă”. Este ca un avertisment – îndemn să lăsăm adevărurile urâte despre trecut, în trecut; să nu căutăm adevărul pentru că odată cunoscut nu mai poate fi niciodată necunoscut, iar acest lucru schimbă irevocabil totul.

„Sunt chestiuni asupra cărora e preferabil să păstrezi o bănuială care nu este presantă, ci suportabilă, decât să cauți o certitudine dezamăgitoare sau ingrată, care te obligă să trăiești și să-ți povestești ceva diferit de ce ai trăit de la început.”

Ne asumăm un rol și începem să ne mulăm pe el până devine ceva natural; suntem trecători prin viețile celorlalți; nimic nu este de durată, foarte puține lucruri sunt cele care dăinuie, dar și ele sunt veșnic susceptibile de pieire – sunt doar câteva idei filosofice care se desprind din mintea autorului. Înclinația lui Marías către introspecții filosofice invită la despachetarea propriului eu de frivolitățile și disimulările imperceptibile de care niciunul nu suntem feriți.

Și, bineînțeles, apare și tema mirosului, una dintre temele des întâlnite în opera lui Marías (în special în „Mâine în bătălie să te gândești la mine”), o temă cu care eu mă identific foarte mult – să recunoști o persoană apropiată după miros mi se pare ceva foarte intim, aproape o dovadă de dragoste.

„Așa începe răul” este un roman al secretelor, plin de frică și trădare, însă miza merge mult mai departe. Romanele clasice ale lui Marías se învârt în jurul morții, crimelor și violenței, și a iubirilor secrete. Geniul lui literar te fascinează, observațiile sale strălucitoare, meditațiile filosofice și vocea elegantă plină de suspans te aduc într-o stare de hipnoză prin care se deschide o poartă către cele mai obscure unghere ale ființei umane.

Personajele erudite ale lui Marías seamănă frecvent cu autorul lor prin mici detalii: fie învață la Oxford, așa cum a făcut și Marías, fie au aceeași zi de naștere. La fel ca Marías, ele tind „să vorbească și să vorbească și să reflecteze și apoi să devieze și să povestească tot timpul”, așa cum le-a descris odată revistei „El Pais”.

În persoană, Marías poate părea puțin retras, ca și când ar fi dintr-o altă eră. Este aproape întotdeauna fotografiat în biroul său, cu un perete de cărți în spate, înconjurat de mister și fum de țigară. În scriere, însă, el este expansiv și neîngrădit.

Marías nu s-a căsătorit niciodată, dar deseori scrie despre instituția căsătoriei în ficțiunea sa, folosindu-se de ea pentru a înfățișa temele sale preferate, conflictuale: nevoia noastră de a împărtăși confidențe și pericolul de a spune prea multe.

Un maestru povestitor, Javier Marías desfășoară o poveste despre iubire, înșelăciune, trădare și răzbunare, inspirată de Shakespeare și demnă de renumele acestuia. În final rămâne sentimentul că niciodată nu putem să îl cunoaștem cu adevărat pe cel de lângă noi și nici nu ar fi bine. Fiecare are propriul lui strat de mister și propriile secrete și poate că este mai bine să rămână așa.

„Crezi că știi totul când cunoști cu adevărat pe cineva”, a meditat el. „Nu este niciodată adevărat. Este imposibil să știm ceva cu certitudine, nici măcar ceea ce am trăit ”.

Javier Marías, „Așa începe răul”, Editura Litera, anul publicării: 2021, nr. de pagini: 560, traducere din limba spaniolă și note de Lavinia Similaru


Puteţi cumpăra cartea de la:

despre autor

Alina Burcioiu

Sunt pasionată de literatură și fotografie. Am o slăbiciune pentru poveștile din vremea celui de-al Doilea Război Mondial, prefer autorii care sondează relațiile umane și interiorul lor, îmi place scrierea intensă, profundă, care îmi trezește o emoție puternică. Nu îmi place sa fie totul spus clar, trebuie sa existe doza de mister care să învelească emoția. Printre autorii mei preferați se află Milan Kundera, David Grossman, Zeruya Shalev, Eshkol Nevo, Javier Marias, Andrei Makine, Ludmila Ulitkaia. Îmi place să mă pierd pe străzile unui oraș și să îi surprind trecutul fotografiind casele/clădirile vechi, îmi place să mă plimb pe malul mării zbuciumate - cu cât ea e mai zbuciumată, cu atât eu sunt mai liniștită. Și îmi place să merg în locuri sălbatice, departe de lume, înconjurată de liniștea deplină.

scrie un comentariu