De la Lars von Trier la Banksy. Jazz-romanul care se auto-distruge…
În anii elaborării manuscrisului la „Pirapitinga” nu ştiam nimic despre Banksy. Că o fi un singur artist plastic, că or fi mai mulţi, nu contează… Pe internet aflăm că ar fi unul singur: „El a făcut din arta sa stradală un mijloc de a protesta, așa cum a fost mediatizatul gest din octombrie 2018 când a premeditat distrugerea lucrării sale „Girl with Balloon” imediat ce fusese achiziționată la o licitație. Lucrarea înfăţişa o fetiţă care lasă să zboare un balon roşu în formă de inimă. Imediat după ce a fost adjudecată pentru un milion de euro la o licitaţie în Londra, pânza s-a autodistrus parţial, o acţiune care a stârnit îngrijorare în piaţa de artă și care s-a dovedit a fi premeditată chiar de Banksy, ca parte a actului său artistic.”
După apariţia romanului, filosofia autorului „fetei cu balon” îmi surâde. Chiar dacă în momentele scrierii cărţii nu mă gândisem la aşa ceva. Dar fiind şi o meditaţie la adresa posibilei crize a mentalităţii de receptare a artelor, a se vedea sumele exorbitante investite în unele opere ale lui Damien Hirst, par exemple, cartea poate fi considerată şi un fel de protest… paşnic, dar şi încercare de înţelegere a mecanismelor de creaţie ale unora precum Hirst, Tarantino, von Trier, Marcel Duchamp, David Lynch, Lady Gaga ş.a.m.d. Numele multora apar în roman.
Personajul principal nu umblă cu un balon roşu prin Galaţi, „oraşul roşu”, el chiar are socru un personaj politic, deşi romanul nu apucă să devină unul politic, ci cu una bucată fantomă de iubire, una fantomă tată, el este o caricatură de Hamlet care, în loc de craniu, ţine în mână una bucată fantomă de peşte-zeiţă amazoniană, întrebându-se: „a iubi sau a nu iubi”! Nu neapărat femeile care trăiesc în „acvariul” minţii sale!
Poate prima Ideea asupra esteticului? De ce nu? Manierismul?
Rezultă o anume artificialitate a artelor, şi în raportul receptor-creator?
În carte nu se cade în capcana filosofării estetice de dragul filosofiei. Ritmul, aşa cum observă un cunoscător al evoluţiei scrierii, Doru Căstăian, „este alert”… Deşi, în partea de mijloc, „eseul” despre… criza limbajului erotic în mediul online poate crea disconfort… pudibonzilor de meserie! Dar acolo… fiecare îşi poate ţine respiraţia!!! Şi să tragă cu ochiul! Pentru că unul dintre paradoxurile cărţii este că nu se „fac” prostii, nici măcar nu se vorbeşte urât, dar… trebuie acordul părinţilor! Sau stricta lor supraveghere, pentru că unii „copii” ar înţelege greşit! Sic! Sau nu ar înţelege, pur şi simplu!
„Pirapitinga” este un roman care… se auto-distruge după lectură, cere să fie recitit-rescris: într-o altă ordine de idei, este despre iubire, despre câteva feluri în care cred oamenii că iubesc sau poate chiar iubesc, despre cum se pot auto-amăgi, uitând sau preferând să uite, chiar şi pentru câteva minute pe zi, esenţialul.
*
La a doua lansare a cărţii, după prima, care a avut loc la Gaudeamus, în cadrul Proiectului IV Romane, cea de la Librăria Humanitas Galaţi (librărie care este de găsit şi în carte, cu nişte delicioase bomboane-eroine!), un cititor m-a întrebat dacă peştele pirapitinga (da, este un peşte… Pirapitinga, dacă nu aţi sesizat!) poate fi consumat fără pericole! Sincer, probabil peştele literar poate fi consumat fără riscuri, pentru un eventual oscior rămas prin gâtul receptării îmi asum responsabilitatea, cert este că Pirapitinga nu este chiar un peşte fugu, cel atât de otrăvitor şi pentru care, pentru a-l găti, bucătarii japonezi se pregătesc ani întregi, pericolul tot mai existând pentru gurmand!
Aşadar, la un restaurant select, într-o atmosferă aproape romantică, poate apropiată celei din „Melancholia” lui Lars von Trier, ca să nu zic şi de „Nimphomaniac”, pe care l-am vizionat după scrierea cărţii, poftim, m-am apropiat şi de explicaţia titlului acestui spot, de partea a doua a explicaţiei, cu un pahar de vin bun, se poate discuta despre… eroii romanului „Pirapitinga”. În meniurile din România, din câte am cercetat, nu se găsesc preparate din acest peşte…
Despre eroi, şi nu despre morminte, şi problemele lor, care, dacă nu sunt, le pot inventa… din dragoste de carte şi de arte. Dar să mă întorc la cineastul danez. Unul dintre motourile care stau de strajă la porţile textului este din manifestul său, realizat împreună cu Thomas Vinterberg, Dogme 95:
„Nu mai sunt artist. Jur să mă abţin de la a crea o «operă», pentru că privesc momentul ca fiind mai important decât întregul. Ţelul meu suprem este să storc adevărul din personajele mele şi din decoruri. Jur să fac acest lucru prin toate mijloacele disponibile şi cu preţul oricărui gust şi al oricărei consideraţii estetice. Astfel fac eu JURĂMÂNTUL DE CASTITATE.”
Să fie oare „Pirapitinga”… centura mea de castitate? Un moment mai important decât… Întregul? Subintitulând toată „pescăria exotică” thriller estetic, nu pot decât să mai „difuzez” câteva „trailere”, unele dintre ele strecurate şi pe final de carte, aproape inexplicabil:
Trailer 1
Andri Kipriani, jurist, om de afaceri, un idealist moderat într-o ţară a tuturor posibilităţilor în compromisuri, pare să fie prins într-o poveste de iubire… discutabilă. În nouă luni şi jumătate, la vârsta personajului lui Fellini din „8 ½”, Andri trebuie să se strecoare între splendoare şi abjecţie, între dorinţe şi datorie, între iubiri, pentru a da adevăratei iubiri ceea ce i se cuvine.
Arta, întoarcerea la poezie, pot fi ispite sau aparente mântuiri? Între sinceritate şi ipocrizie, acest Hector minimalist poate salva o Troia care întotdeauna se prăbuşeşte?
Trailer 2
Facebook, ultima frontieră. O viaţă paralelă se naşte într-un spaţiu în care sacrul abia învaţă să se apere! Îngerii pot da share sau like? Andri Kipriani, un idealist moderat într-o ţară a tuturor posibilităţilor şi a tuturor compromisurilor, poet anonim, este actor într-un ţintar al muzelor şi al femeilor reale care apar la un moment dat în viaţa lui. Între o femeie de aramă, o femeie a imaginilor şi o fată pe valuri, femeia jurată eternităţii poate supravieţui imaginarului său, minţii sale care pare să o ia razna?
Trailer 3
O poveste (aproape) urâtă, aproape (frumoasă) despre un caz de ghosting, oare?, splendoarea Iubirii care te găseşte când nu o vrei, orgolios, despre Luciditatea ucigând ca un Sf.Gheorghe Fiara Iubirii imperfecte, dar apoi i se face milă de puii fiarei şi îi creşte… Henryjamesian vorbind, o coardă prea puţin atinsă sau nu prea întinsă, despre care un John Fowles ar zice că este ceva între un colecţionar păgubos şi un/o magician/ă care încearcă sa facă magie (chiar şi falsă) pe facebook…
Trailer 4
După începutul aproape cuminte, n-ai zice că autorul este un quasi-epigon al lui Henry Miller ori Pascal Bruckner! Este o mare iubire, o „Zenobie” mizerabilistă, sub-realistă, o „Rusoaică” în epoca informaticii, o altfel de „Nadja”?! Cine mai poate şti! Delirul îndrăgostelii de dragul şi de dorul îndrăgostirii poate transforma un om într-un monstru? Un monstru care se face de râs, ajungând să predice o iubire fără de însuşiri, care şi-ar fi dorit să fie, măcar un pic la înălţimea unui Jean-Baptiste Grenouille, ca să poată posta impresiile sale despre parfumul unei iubiri pe facebook!
Poate unii se vor mai întreba de ce „Hector”, exista o vorbă cu „aia a lui Hector”, de ce jazz-novel, de ce „IV Romane”, până la urmă… peştele este un fel de rechin sau un fel de Nemo-piranha, este înrudit cu peştii din „Arizona dream”, filmul american al lui Emir Kusturica, se poate mânca o saramură cinstită în cartea asta sau nu? Este pentru familişti oneşti sau ipocriţi? De ce începe cu Brexitul?
Dar, mai bine, să citim…
Cartea este disponibilă pe carturesti.ro şi în librăriile Humanitas.
Adi-George Secară (n. 1972, Galaţi, mai cunoscut ca a.g.secară) a absolvit Facultatea de Litere, Istorie şi Teologie (specializarea istorie-filosofie), Universitatea Dunărea de Jos Galaţi. A debutat cu volum de poezie în anul 2001, cele mai recente cărţi fiind „anonimul gălăţean” (poeme), „Meine Maud, noaptea nimănui”, 2012, „eu, henric al ∞-lea & muzele decapitate”, Ed. Eikon, Bucureşti, 2015, „Poarta turcească”, poeme, Ed. Detectiv Literar, Bucureşti, 2017 şi „Türk kapisi” (în limba turcă), poeme, UKID, Istanbul, 2018. Membru al Uniunii Scriitorilor din România din anul 2010, al cenaclului gălăţean „Noduri şi semne”, blogger (http://adisecara.blogspot.com/), colaborator şi redactor la numeroase publicaţii, contributor la Bookhub.ro. „Pirapitinga” este romanul său de debut.
scrie un comentariu