elefant.ro

„Aici fac mai mult comedie de moravuri decât surfing pe abisuri sufletești” spune Adrian Schiop despre noul său roman, „Să ne fie la toţi la fel de rău”, apărut, tot la Editura Polirom, după şapte ani de la succesul înregistrat de „Soldaţii. Poveste din Ferentari”.

Succesul precedentului roman te-a ajutat sau a fost mai degrabă o povară?

M-a băgat în blocaj. După ce scrii un roman pe care lumea bună îl laudă și după care se face film, așteptările sunt mari și asta te inhibă – că n-o să prestezi la aceeași valoare, că o să dezamăgești. Până acum scoteam o carte la 4-5 ani; or, după Soldații au trecut 7 ani și riscam să îmbătrânesc ca un one hit wonder; când am dat peste subiectul cu polițistul mi-am luat inima-n dinți și am zis că trebuie să dau ceva, altfel n-o să mai scriu nimic niciodată.

Unii dintre cei care au citit deja cartea aceasta spun că e un soi de remake la Soldaţii. Pare că nu ai schimbat multe şi că, în linii mari, ai mers pe ce ţi s-a confirmat că ai făcut deja bine. Cadrul social, relaţia dintre gay, stilul relaxat al scriiturii – sunt toate acolo, parte din tine. Totul pare deja o marcă înregistrată. Este ceva intenţionat sau, pur şi simplu, aşa a ieşit şi de data asta?

Așa a ieșit – dar scriind eram conștient că repetă cumva formula din Soldații; o și zic într-un interviu din martie anul trecut, când scriam la prima parte a textului. Dar, na, un polițist gay în România e un subiect de nerefuzat, așa că am mers mai departe – am închis ochii, am strâns din dinți și i-am dat să sune fără scrupule. Am zis ce o ieși o ieși. Mă gândesc că, totuși, romanul ăsta nu e doar Soldații – dincolo de similaritățile tematice și de structură, aici fac mai mult comedie de moravuri decât surfing pe abisuri sufletești: e meschinăria ambilor protagoniști, ai o scenă gay cu filozofia ei cinică vizavi de relații (că toți visează dragostea, dar în ultimă instanță se bazează pe one night standuri), ai planeta de gay ascunși – pasivii căsătoriți care vin să-și ia o pulă și apoi dispar fără urmă –, ai misoginismul și filozofia de autobază din MAI, ai luptele intestine de putere din spitalele românești și așa mai departe.


Puteţi cumpăra cartea de la:

Editura Polirom, 2021, nr. pagini: 192

Morala tre să fie asta, că dragostea fute meciul.

Ai lăsat fereastra deschisă pentru comparaţii atunci când ai mizat pe aceeaşi idee narativă. Şi dacă Soldaţii a avut parte de ecranizare, orice cititor onest îşi va da seama că şi aici potenţialul cinematografic e mare: o relaţie gay cu un poliţist ar trezi cu siguranţă interes. Speri într-o nouă ecranizare?

Nu-ș ce să zic, e prea static pentru un film, totul se întâmplă practic în apartamentul lui Adi. Nu l-am scris pentru asta, ci pentru mine – nu pot să scriu pe formule prestabilite, narațiunea se duce cam unde vrea ea. La început aveam doar conceptul nebulos de sex contra psihoterapie, că polițistul are nevoie să-și facă terapia pe gratis, plătind în natură, ca să-și rezolve OCD-ul. Scriind, mi-am dat seama că am nevoie și de o morală – și că morala tre să fie asta, că dragostea fute meciul.

Citind Să ne fie la toţi la fel de rău, am văzut în narator un bărbat mai degrabă singur, cu o nevoie pronunţată de afecţiune. Ar fi lipsit de sens să te întreb cât de autobiografic este romanul, drept pentru care sunt curios să aflu cât din nevoia aceasta de afecţiune se rezolvă, în cazul tău, prin scris? Este scrisul (şi) o formă de terapie pentru tine?

Da, evident că e și o formă de terapie. Nu pot să scriu la rece, am nevoie de un subiect care să mă implice, să mă doară sau să mă ardă la degete. Mă rog, e și cealaltă posibilitate, a banilor care motivează – a doua parte a cărții, despre asistenta Andreea, am scris-o motivat de cei 6000 de lei pe un grant de la BRD: ca să văd banii ăia în cont, trebuia să livrez un text… Acuma, cât e ficțiune și cât biografie în poveste e, cum zici tu, lipsit de sens și chiar nu simt nevoia să detaliez – și asta nu atât pentru că m-ar expune pe mine, mie mi se cam rupe, ci pe celelalte personaje ale cărții.

Literatura este o chestie de nișă în România, nu provoacă scandaluri și seisme apte să o propulseze la știri.

Ai tot spus asta: felul în care scrii şi, mai ales, subiectele pe care le alegi te expun. Lumea (în particular cea românească) este doldora de preconcepţii şi judecă, de multe ori, pe baze nedrepte, care arată o lipsă crasă de educaţie pe mai multe paliere. Cum te afectează cărţile pe care le publici? Cum crezi că va fi primită Să ne fie la toţi la fel de rău?

Literatura este o chestie de nișă în România, nu provoacă scandaluri și seisme apte să o propulseze la știri – abia filmul poate să facă asta: romanul Soldații a trecut smooth, cu felicitări, și abia filmul făcut după el a provocat reacția conservatorilor de la Coaliția pentru Familie, care au boicotat proiecția de la MȚR și au manifestat în fața Muzeului – și zbang! ProTV, Antenele, B1TV. România nu e o țară de cititori, iar în epoca internetului lectura de beletristice devine încet, dar sigur, o ocupație ezoterică. Deci nu mă stresez pe partea asta.

După Soldaţii, când te-am întrebat de ce faci literatură, mi-ai spus că în primul rând vrei bani. O întrebare pe care aş vrea să o iei mai mult ca pe o glumă: i-ai făcut deja şi ţi s-au schimbat priorităţile?  

Bani am făcut nu cu literatura, ci cu filmul, unde am încasat și pe scenariu și pe rol. Însă banii ăia i-am băgat într-un apartament în Ferentari, unde prețurile sunt la jumate față de restul orașului – dar tot n-au fost destui, m-au mai ajutat ai mei, le-am supt scurt economiile de bătrânețe… Altfel, e ok că nu mai plătesc chirie, viața mea s-a ușurat considerabil și în contextul ăsta finanțele nu mai sunt așa o chestie presantă, să visez cu ochii deschiși că mă scald în bani ca un copil în râu. So, m-am relaxat pe partea asta, acum visez mai degrabă la un job plătit cât de cât decent, măcar un 2500 de lei acolo.


Foto scriitor: Vlad Bâscă

elefant.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here