Absolvind studiile postuniversitare în Franţa, la Université d’Orléans și la Université Paris 1 Panthéon-Sorbonne, scriitoarea Adriana Ștefan a descoperit că, dincolo de cariera sa din domeniul financiar, păstrează cu aceeași bucurie a copilăriei pasiunea pentru literatura dedicată celor mici.
Astfel, după câteva ateliere de literatură pentru copii la care a participat în 2017 și după un proiect colectiv coordonat de scriitoarea Adina Popescu, și-a lansat în urmă cu aproape patru ani platforma pentru povești www.dridriana.ro, site care i-a adus cititori fideli. Ce a urmat a fost doar o continuare firească a acestei pasiuni.
A publicat în 2022 la Humanitas Junior volumul Povești pe nerăsuflate, iar anul acesta a apărut volumul Povești care te trag de mânecă, reușind să păstreze aceeași originalitate și la fel de multă creativitate care transformă fiecare text în mici universuri captivante și amuzante. Ceea ce cucerește însă cel mai mult este faptul că scriitoarea Adriana Ștefan scrie pentru copiii din ziua de azi, conectată la tot ceea ce îi animă pe cititorii unui prezent plin de surse variate și nenumărate de divertisment. A fost de acord să vorbească despre cel mai nou volum al său într-un interviu acordat exclusiv site-ului citestema.ro.
“Cu un titlu cât se poate de nimerit, acest volum de povești contemporane exact asta face: te trage de mânecă și te ia pe sus iute-iute, fără să-ţi dea răgaz să te minunezi sau să te răzgândești, și te duce într-o lume care seamănă pe ici, pe colo cu a noastră. Cufundându-te în ea, nici nu știi când a fugit timpul și ai terminat cartea, trecând de la veselie la duioșie, de la hohote de râs la mici tristeţi, de la mirare la ușurare, într-un carusel colorat de întâmplări și de emoţii.
Copiii se vor regăsi cu siguranţă în aceste povești tandre și amuzante, unde tabletele (nu cele de ciocolată, ci celelalte) și frigiderele există alături de vrăjitori și vrăjitoare (unele dintre ele ţinute prizoniere în dulap), de piraţi care înoată în borcane de iaurt, de prinţese care poartă tricou cu Metallica ori de cifre care se iau la harţă și ajung la tribunal.
La final rămâi cu entuziasmul și bogăţia interioară pe care Adriana Ștefan le trezește cu ușurinţă în cititori, deoarece se află cu siguranţă în posesia baghetei magice a scrisului.” – Ana Alfianu
Continuând seria unor „Povești pe nerăsuflate” (Humanitas Junior, 2023) pline de farmec, ați publicat anul acesta „Povești care te trag de mânecă”. Ce a declanșat scânteia pentru aceste povești, ce anume v-a inspirat de data aceasta?
Este adevărat că pentru primul volum sursa de inspirație a fost la îndemână – copiii mei care aveau pe atunci 6, respectiv 8 ani. Între timp, ei au crescut, iar eu am fost nevoită să pornesc în căutarea inspirației, s-o provoc să-mi iasă în cale. În cele din urmă, după o perioadă în care am avut sentimentul că am pierdut-o definitiv (mai ales că exista și presiunea primului volum de povești), mi-am adus aminte de ce am început să scriu, mi-am adus aminte câtă bucurie îmi poate aduce o idee care devine ușor, ușor, text și, mai apoi, poveste. Așa că nu mi-a rămas decât să deschid bine ochii la ce se întâmplă în jurul meu, să ciulesc bine urechile și, astfel, să prind din zbor ideile care mi se potrivesc.
Avem, în „Povești care te trag de mânecă”, personaje din cele mai neobișnuite, ghidușe și puse pe șotii: de la un pirat-de-frigider, o vară care nu mai pleacă, un Șoarece-de-Bibliotecă și până la Mâța-Blândă-Zgârie-Rău sau Câinele-cu-Covrigi-în-Coadă. Alături de copiii din carte, nenumărate astfel de personaje îmbogățesc universul celor mici. Cum se nasc aceste personaje pe care le numiți în carte „neverosimile”, dar care sunt, de fapt, autentice și credibile, deși vin din tărâmul imaginației?
Vă așteptați să vă dezvălui marele mister despre cum și de unde apar aceste personaje și ce metode folosesc eu pentru a le aduce în poveste, nu-i așa? Mi-aș dori să pot s-o fac, însă adevărul adevărat este că nu am nici cea mai mică idee despre cum se petrec lucrurile. De cele mai multe ori știu care este punctul de plecare al poveștii, dar nu și cum se va termina și nici drumul pe care-l va parcurge până la final. Poate sună ciudat, dar, scriind, sunt prinsă într-un vârtej al cuvintelor și al imaginației și acolo – în mijlocul vârtejului – dau, pur și simplu, nas în nas cu tot felul de personaje bizare care fac numai ce le taie capul.
În multe dintre poveștile pe care le scrieți întâlnim și elemente din basmele tradiționale, în echilibru perfect cu personajele și dilemele contemporane. A fost această simbioză una voită de la bun început sau a apărut pe parcurs?
Cum spuneam, personaje de tot felul îmi ies în cale atunci când scriu.
Întâlnirea personajelor contemporane cu cele din basmele clasice nu a fost una voită, ci s-a petrecut de la sine. Copil fiind, am crescut citind povești cu zâne și cu zmei; mai târziu, părinte fiind, le-am citit copiilor mei povești cu personaje care semănau izbitor de bine cu noi și-atunci am simțit că am mai crescut puțin. Cred că și-au găsit cu toții (și vechi, și noi) loc în mintea mea și mai cred că pot conviețui fără probleme. În fond și la urma urmei, marile teme abordate în povești au fost și vor fi aceleași: curajul, prietenia, teama, dragostea, abandonul, dispariția.
M-am dus adesea cu gândul la Gianni Rodari, admirând felul în care ați reușit să transformați fragmente de cotidian în povești extraordinare. Este ceea ce scrieți o invitație deschisă la a privi în jurul nostru pentru a vedea că poveștile sunt întotdeauna chiar lângă noi?
Confirm, poveștile sunt chiar lângă noi și este suficient să ne desprindem puțin de zumzetul și de zgomotul de fond cotidian pentru a le putea percepe. În comparație cu noi, copiii sunt mult mai dispuși să caute poveștile din jurul lor. Din fericire.
Avem, într-o singură poveste („Zece lei și șapte idei”), și Regatul Armoniei, dar și un tricou pe care scrie Metallica. Cum reușiți să vă raportați constant la universul actual al celor mici, ținând astfel cont de felul în care universul lor arată în ziua de azi?
Meritul este al copiilor mei, ei mă țin conectată la un univers foarte diferit de cel al copilăriei mele. Este adevărat că și eu mă străduiesc să trec peste acel „pe vremea mea…” și să înțeleg cum este vremea lor, cea de acum.
Cât despre faptul că într-o poveste apar și Regatul Armoniei, și Metallica… Hai să fim serioși! Prea multă armonie e teribil de plictisitoare în viața reală, darămite într-o poveste!
În cartea dumneavoastră, personajele par să iasă dintre pagini, să dea buzna în viețile celor mici, să se strecoare în rutină pentru a transforma totul într-o aventură neobișnuită, dar splendidă. Este acesta un manifest pentru o literatură care trebuie să fie prezentă tot timpul în viețile copiilor și ale adulților deopotrivă?
Personajele acestea care dau buzna au rolul de a ne scutura puțin și de a ne strecura în minte tot felul de întrebări de genul „De ce sunt lucrurile așa și nu altfel?” sau „Ce aș vrea eu să schimb și cum aș putea s-o fac?”. Literatura are, în opinia mea, această putere de a strecura întrebări și de a ne oferi suficiente motivații pentru a căuta răspunsuri. În plus, literatura deschide porți către lumile atât de diferite ale celorlalți, lumi pe care eu îmi doresc să le înțeleg mai bine.
Care sunt scriitorii de literatură pentru copii pe care îi admirați și pe care îi recomandați?
Scriitorii români contemporani pentru care am o mare admirație sunt Adina Popescu, Alex Moldovan, Lavinia Braniște, Carmen Tiderle, Cristina Andone și Adina Rosetti. Cred că am multe de învățat de la fiecare dintre ei.
Din tot ce ați scris până acum, aveți un personaj preferat pentru care ați fi tentată să scrieți o carte care să îl aibă ca protagonist?
Am chiar trei, dar niciunul dintre ele nu se regăsește în poveștile publicate până acum. Sunt, pentru moment, „personaje de sertar” și simt că va trebui să duc o serioasă muncă de lămurire cu ele pentru a le convinge să iasă în lumina reflectoarelor.
Cum arată, în opinia dumneavoastră, literatura pentru copii, în plan autohton, și ce anume îi lipsește?
În ultimii ani, din ce în ce mai mulți autori au început să scrie pentru copii. Consacrați sau debutanți, cu stiluri foarte diferite, încercăm cu toții să ne apropiem de acest public mult mai exigent și mai puțin răbdător decât eram noi cândva. Cele mai multe cărți au și ilustrații grozave, ceea ce le conferă un plus de atractivitate. Imposibil să nu găsești într-o librărie ceva pe gustul copilului tău (și al tău).
Ce lipsește cel mai mult din peisaj, în opinia mea, este recunoașterea importanței literaturii pentru copii. Tratarea ei ca rudă îndepărtată, insignifiantă, care nu are mare lucru de spus, este foarte nedreaptă. Îmi este greu să pricep de ce mulți adulți preocupați de ideea de „dezvoltare personală”, nu înțeleg că aceasta este, de fapt, un proces continuu care începe încă din copilărie și că, în acest proces, cărțile pentru copii au un mare cuvânt de spus.
Încă se scrie foarte puțin la noi despre literatura pentru copii. Or, autorii pentru copii au mare nevoie de feedback. Din fericire, anul trecut au apărut premiile Cărturino, o inițiativă Cărturești pe care o salut și căreia îi doresc ani mulți și buni. Dar o singură inițiativă nu este suficientă; avem nevoie de mai multe critici, de mai multe premii, de o mai mare recunoaștere a muncii depuse, pentru a ne propune și a reuși să scriem mai bine în fiecare zi.
În ce fel putem face ca lectura să fie mai prezentă în viețile celor mici și ce rol credeți că ar trebui să aibă scriitorii în această privință, dincolo de cărțile pe care le scriu?
Cred că avem cu toții o mare responsabilitate în acest sens: părinți, profesori, scriitori, edituri, oameni importanți care fac planuri și învârt bugete. Și mai cred că am depășit de mult faza lui „mai pune și tu mâna și citește!”. Îndemnurile răstite pe ton superior, fără exemplul personal în spate, chiar nu-și au rostul.
În momentul de față, majoritatea scriitorilor pentru copii fac mult mai mult decât să stea la un birou și să scrie: participă la lecturi publice, țin ateliere de scriere creativă, donează cărți, merg în școli, se adună în librării, se organizează în grupuri și asociații care duc literatura mai aproape de copii. Cu cât scriitorii sunt sprijiniți mai mult, cu atât eforturile de acest tip și rezultatele aferente devin mai vizibile (și invers). Se știe de când lumea, împreună putem face mai mult și mai bine.
Pentru toate aceste eforturi (vizibile și invizibile), eu le sunt recunoscătoare și le mulțumesc din toată inima!
scrie un comentariu