Un roman scris, în acelaşi timp, de trei persoane, respectiv de Roman Kacew, Romain Gary şi Émile Ajar. Trei persoane care, de fapt, sunt una singură. Cum? Primul a fost Roman Kacew, născut în 1924, la Vilnius, în Lituania. Ulterior, Roman a studiat Dreptul la Paris şi a pilotat avioane în cadrul Forţelor Aeriene Franceze, pentru care a luptat în Al Doilea Război Mondial, în Europa şi în Africa de Nord. A intrat în diplomaţie şi a devenit un scriitor de succes, cu numele de împrumut Romain Gary. De altfel, Romain Gary a fost cel care, în 1956, primea Premiul Goncourt, pentru romanul Rădăcinile cerului.
Peste aproape două decenii, în care numele Gary a devenit foarte cunoscut, Academia Goncourt a acordat premiul, la care orice scriitor nu are dreptul decât o dată, lui Émile Ajar, pentru acest Ai toată viaţa înainte, povestea unui copil inteligent, care ia contact prea devreme cu realitatea dură a oamenilor mari. Ei bine, la decernarea acelui premiu, din anul 1975, în timp ce Romain era în sală, vărul său urca pe scenă şi se dădea drept Émile Ajar. Abia după ce Romain s-a sinucis, în decembrie 1980, publicul avea să afle că Romain Gary era, de fapt, acest tulburător Ajar, care fermecase publicul cititor din Franţa.
„Mucoşii care se droghează se obişnuiesc toţi cu fericirea, iar asta nu iartă, având în vedere că fericirea e cunoscută pentru stările ei de absenţă. Ca să te droghezi trebuie să vrei într-adevăr să fii fericit şi doar cei mai mari tâmpiţi din lume au astfel de idei.”
Dar frumos la romanul lui Kacew-Gary-Ajar nu este doar planul acesta, legat de identitatea autorului. Splendid este stilul, pentru că naratorul este un musulman, Mohamed, care-şi aminteşte copilăria petrecută alături de madam Roza, o femeie corpolentă, evreică scăpată de la Auschwitz, a cărei ocupaţie este de a îngriji copii părăsiţi de mame-prostituate. Mohamed, alintat Momo, nu ştie cine-i sunt părinţii şi cum de madam Roza îl consideră musulman atât timp cât n-are nicio dovadă în acest sens, drept pentru care încearcă tot felul de manevre ca să-şi descopere originile. Numai că Roza, o femeie dură, cu o sensibilitate ascunsă bine în spatele fizicului ei voluminos, ştie cum să-l trateze pe Momo, în contul căruia, lună de lună, intră nişte bani pentru ca Roza să-l aibă-n grijă. Bani de care nu au parte toţi copiii crescuţi de Roza, unii dintre ei abandonaţi şi uitaţi, numai că această adevărată mamă adoptivă pentru Momo, care ţine portretul lui Hitler sub pat deşi are o fobie faţă de nemţi, îi îngrijeşte pe toţi, cu dragoste egală. Însă, aşa cum pare un izvor nesecat de afecţiune, madam Roza este doldora şi de anxietăţi. Cum îi spunea ea unui doctor: Când te ocupi de copii, trebuie să ai multe anxietăţi, că altfel se fac bagabonzi.
E şi un pic de roman sud-american aici, cu personaje aproape neverosimile, dintr-un mediu sordid, în care Momo creşte cu aspiraţii de proxenet, dar şi o poveste pentru adulţi, redată prin intermediul unui copil. Uşor ludică, amuzantă de cele mai multe ori, dar şi de o profunzime extraordinară, de-ţi vine să faci cartea un câmp de bătălie prin însemnările tale, aşa cum spunea odată că procedează Dan C. Mihăilescu.
Romain Gary (Émile Ajar), Ai toată viaţa înainte, Editura Univers, 2013
scrie un comentariu