Primul titlu publicat poate conta foarte mult pentru o eventuală carieră de scriitor. De aceea, am considerat oportună o anchetă cu voci importante ale lumii scriitoriceşti din România.
Alexandra Niculescu a terminat Dreptul şi încă de când era avocată stagiară îi plăcea să intre în săli şi să-şi ia notiţe despre ce i se părea deosebit, interesant, absurd sau amuzant. S-a înscris la cursuri de Literatură şi cultură în Spania şi America Latină la Universidad de Barcelona şi acolo i-a plăcut – în afară de micul iaz cu peştişori portocalii din curte – că se recomandau tot felul de cărţi şi filme de care nu auzise.
A publicat trei volume de proză: Săptămâna merelor coapte, ed. Vremea, 2012; No, Thank You, ed. Herg Benet, 2014; Kyparissia, ed. Litera, Colecţia Biblioteca de proză contemporană, 2020. Una dintre povestiri (Anul are şapte zile) a fost tradusă în spaniolă şi inclusă într-un volum colectiv, iar alta (Pragul) a apărut în volumul Nume de cod: Flash Fiction. Antologie Literomania de proză scurtă, ed. Paralela 45.
A publicat şi publică texte şi recenzii în reviste literare ca Ficţiunea OPTm, Familia, Euphorion, Literomania, LiterNautica, Kryton, Laconic, Epithet şi altele.
- La început am fost incredulă, poate invidioasă, poate curioasă, dar apoi mi-am zis că totul e posibil, că fiecare început e diferit şi atât;
- Abia după ce a apărut volumul meu de debut am avut curajul să i-l dau mamei;
- N-am avut niciun prieten în lumea editorială, dar am găsit şi mai departe câte o editură care să aprecieze ce scriu;
- Dacă nu-ţi aduci tu public la un eveniment, dacă nu trimiţi mesaje şi nu tragi de prietenii deja exasperaţi, nu vine nimeni;
- Cine are ca scop doar publicarea la marea editură X este destul de departe de adevărata dragoste pentru literatură.
Când aţi debutat în volum şi cât de mult aţi aşteptat acest moment? A fost un debut „pe speze proprii” sau unul care s-a petrecut la capătul unei selecţii de manuscrise de către o editură?
Se spune că scriitorii se-ncurcă în cifre, cam aşa e, dar anumiţi ani îi reţin foarte bine, dacă sunt importanţi pentru mine. În octombrie 2006 am decretat (în gând, fireşte) că vreau să fiu scriitoare, dar abia în 2010 am propus primul manuscris unei (mari) edituri, fiind convinsă că aşa se face, că tot ce trebuie să fac era să predau manuscrisul, iar acceptarea şi publicarea lui vor veni una-două. Siguranţa era dată de o mare doză de naivitate, de multe filme americane şi de ignoranţă în ce privea lumea editorială din România. Spre surpriza mea am fost refuzată şi au urmat multe alte drumuri – chiar printasem manuscrisul şi-l duceam după mine – la edituri care nici măcar nu s-au sinchisit să dea un răspuns, chiar negativ, cum îmi aminteam că primea des şi marele Lawrence Durrell în timp ce trăia pe câte o insulă grecească.
De fapt întreaga poveste a debutului am scris-o mai târziu, în al doilea volum publicat, în proza Prima carte. Doar finalul este ficţiune pură pentru că nu m-am apucat să scriu cărţi erotice, în schimb, restul e foarte aproape de realitate, chiar am semnat un contract cu o editură de renume la vremea aia, dar nu s-a concretizat nimic, pretextul fiind zăpada care-l împiedica pe criticul dornit să-mi scrie prefaţa să ajungă la editură – e drept că atunci nu prea se lucra on-line.
Revenind, abia în 2012 a venit debutul, cu volumul Săptămâna merelor coapte şi am apreciat mult faptul că am întâlnit-o pe directoarea editurii Vremea, că a citit atât de atent manuscrisul meu şi a înţeles ce vreau să transmit prin el, şi chiar ne-am distrat cu o serie de poze pentru copertă.
Citesc interviuri şi descopăr cum se face: spune câte un scriitor că în clipa în care a avut gata manuscrisul l-a oferit editurii (de obicei e vorba de cele mai cunoscute) şi gata a apărut cartea, aşa de uşor. Nu ştiu, la început am fost incredulă, poate invidioasă, poate curioasă, dar apoi mi-am zis că totul e posibil, că fiecare început e diferit şi atât.
Volumul meu de debut (despre care am vorbit până acum) este unul de proză scurtă, în roman nu am debutat încă şi pot spune că este aproape la fel de dificil, încă primesc răspunsuri vagi sau comice sau refuzuri standard care arată că redactorii nu citesc dacă nu cunosc omul din spatele manuscrisului, încât probabil voi scrie şi o proză numită Primul roman. În schimb, în curând îmi va apărea o carte pentru copii (nu foarte mici), iar asta mă entuziasmează foarte mult.
Susţineţi citestema.ro şi cumpăraţi o cafea virtuală:
V-aţi sfătuit cu cineva înainte de a trimite manuscrisul spre publicare? Vi l-au citit prietenii sau poate un sfătuitor/îndrumător sau poate colegii de la vreun curs de scriere creativă?
Dacă e să simplific, eu ştiu două categorii de autori: cei superstiţioşi/timizi/orgolioşi, care ţin totul pentru ei până ce cartea e publicată, şi cei care citesc prietenilor/iubiţilor/iubitelor/familiei. Să zicem că eu mă mişc printre primii. Abia după ce a apărut volumul meu de debut am avut curajul să i-l dau mamei şi sincer, aşteptam să fie dezamăgită, să critice şi să mă corecteze, dar i-a plăcut sau cel puţin asta mi-a zis, şi ce bine a fost!
V-a influenţat debutul modul în care aţi privit ulterior lumea literară din România? Poate v-aţi făcut prieteni printre scriitori sau poate că, dimpotrivă, aţi remarcat mai uşor reacţii nepotrivite…
Pe mine m-a bucurat clipa în care am înţeles că o să-mi apară cartea, se nimerise să primesc telefonul când eram lângă o mică fântână şi aproape n-auzeam nimic, dar nu mă îndepărtam de locul ăla, ca şi cum avea legătură cu faptul că de acum puteam să spun că sunt scriitoare. Dar cam asta a fost tot, volumul n-a ajuns la mulţi cititori, încă nu era folosit Facebookul pentru promovare sau contacte, şi în afară de câteva recenzii – dintre care una susţinea că doar câteva proze ar merita o soartă mai bună – nu s-a întâmplat nimic. Deci lumea literară mi s-a părut în continuare la fel de închisă şi dificilă. Îmi vine în minte frumoasa carte autobiografică Pe firul de păianjen al memoriei al Cellei Serghi şi acolo ea povesteşte atât de sincer şi direct cum n-avea nicio tangenţă cu lumea literară, nu ştia cum se fac lucrurile, dar îl cunoştea pe Camil Petrescu şi i se părea logic ca atunci când ea avea să termine cartea el s-o ajute, şi aşa a fost, deşi n-a fost el primul care i-a citit manuscrisul, ci Mihail Sebastian. Ei bine, n-am avut niciun prieten în lumea editorială, dar am găsit şi mai departe câte o editură care să aprecieze ce scriu.
Odată cu avântul reţelelor sociale am cunoscut totuşi mulţi cititori/iubitori de literatură/scriitori curioşi şi dornici să descopere stiluri şi voci noi.
Aţi fost mulţumită de felul în care a fost primit debutul de către cei care scriu despre cărţi în revistele tipărite sau online?
Cum am zis: e vorba despre 2012 când on-line-ul hiberna sau se pregătea de boom. Nu s-a scris mult (spre deloc) despre acea primă carte pur şi simplu pentru că n-a ajuns la mulţi critici. Dacă atunci a existat o oarecare frustrare (nu exagerată pentru că citisem despre mulţi autori cunoscuţi care publicaseră câteva volume înainte de a fi luaţi în seamă şi a li se uşura drumul spre edituri) azi mi se pare chiar un lucru normal, pentru că aş putea îmbunătăţi multe dintre acele povestiri care, poate, sunt stângace, dar au idei care şi acum mă stimulează.
Cum v-aţi promovat debutul? Sau cât credeţi că ţine de autor din ceea ce înseamnă promovarea unei cărţi? Este munca de promovare o datorie a editurii sau se poate implica şi scriitorul în vreun fel în acest proces?
La primul târg Gaudeamus (de după debut) mama a spus: să facem ceva, adică ea, şi a tipărit o groază de minipliante cu coperta cărţii mele, şi apoi toţi din familie trebuia să le împărţim prin târg. Ei bine, ceilalţi au reuşit să le ofere pe ale lor, dar eu am băgat în geantă tenculeţul meu şi m-am întors cu el acasă pentru că mi-ar fi fost ruşine să ofer un pliant despre cartea mea, nu ştiu de ce.
Dar altceva am făcut: m-am întâlnit pe un culoar cu marele Patapievici şi i-am dat cartea cadou, am bălmăjit ceva cum că e cel mai bun debut al anului, evident, el a mulţumit şi a încuviinţat din cap, în timp eu îi priveam fix papionul şi eram fericită că reuşisem să ofer o carte, chiar dacă ştiam că n-o s-o citească niciodată.
Odată cu avântul reţelelor sociale mi se pare mult mai uşor să-ţi promovezi un volum, dar cred c-ar trebui totuşi s-o facem cu măsură şi n-aş vrea să ajung printre cei care postează zilnic poze cu propria carte.
Mi-ar fi plăcut ca promovarea să fie treaba editurilor, dar e tot mai mult a autorului: dacă nu-ţi aduci tu public la un eveniment, dacă nu trimiţi mesaje şi nu tragi de prietenii deja exasperaţi, nu vine nimeni, la fel, dacă nu postezi despre ce s-a mai întâmplat cu cartea ta, pe unde a mai ajuns, nu află nimeni despre ea (mă refer aici la majoritatea scriitorilor, nu la cei faimoşi, desigur).
Ce sfat aveţi pentru cei care ar vrea să publice, dar nu ştiu când şi cum?
Nu prea sunt plăcute sfaturile, le cerem, dar pe urmă, dacă n-auzim ce vrem, ne strâmbăm, întoarcem spatele şi suntem siguri că nu trebuia să întrebăm.
În primul rând eu zic să nu se grăbească, n-o să spun chiar ca Cortázar, care susţinea că abia la patruzeci de ani un scriitor e capabil să construiască un roman, dar spun să citească mai mult, şi nu doar noutăţile, ce e pe val, ci şi autori din care s-a reţinut prea puţin. Nu insist să-i citim toţi pe Proust sau Joyce sau Tolstoi sau Márquez, dar ar fi bine.
Ştiu că nu putem să mai scriem ca pe vremuri, că altul e ritmul, că fiecare generaţie are alte nevoi şi alte gusturi, dar aş vrea ca literatura română să nu se rezume la autoficţiune, chiar dacă toţi avem obsesii şi trăiri deosebite despre care vrem să scriem.
Nu e vorba despre vreo competiţie, aşa cum spunea şi Vargas Llosa, la o adică e loc pentru toţi în literatură, şi acum există destule reviste literare şi edituri mici de unde se poate începe. Cred că cine vrea să scrie şi simte că ştie s-o facă e fericit să-i apară cărţile chiar la cea mai necunoscută editură, dar cine are ca scop doar publicarea la marea editură X este destul de departe de adevărata dragoste pentru literatură (să nu se supere nimeni, e doar părerea mea).
Puteţi cumpăra cărţile Alexandrei Niculescu de la:
scrie un comentariu