Le-am adresat câtorva scriitori de azi două întrebări legate de rescriere: De câte rescrieri au parte textele dvs. până să le consideraţi bune de publicat? Cât timp alocaţi rescrierii ori refacerii textelor în comparație cu documentarea pentru ele și scrierea lor la prima mână?
Cum am primit unele răspunsuri mai ample decât mă aşteptam, am ales să distribui scriitorii, câte trei, în ordinea primirii textelor.
Alina Pavelescu: Dacă nu găsesc tonul just nu prea mă pot apuca de scris
Tocmai citesc o carte în care personajul principal, un scriitor, îi spune prietenei sale: „Dacă găsești tonul, poți scrie despre orice”. Cam așa stau lucrurile și cu mine, dacă nu găsesc tonul just nu prea mă pot apuca de scris. Dar, după ce l-am găsit, scriu cu destulă ușurință, practic simt textul și pare să se scrie singur. Așadar nu rescriu mult, dar dacă, după prima variantă, simt nevoia să rescriu, atunci stiu că trebuie să o fac radical, să regândesc complet structura, vocile, totul. Mi s-a întâmplat de vreo câteva ori, așa cum mi s-a întâmplat să abandonez începuturi de roman pentru care nu găsisem tonul, deși povestea în sine mă „locuia” de ceva vreme. A și rămas acolo, în mintea mea, așteptând să îi găsesc „melodia”. Probabil, când o voi găsi, povestea se va scrie cu ușurință.
x
Cum ziceam, rescriu mult mai puțin decât scriu, însă îmi recitesc foarte des textele, în diferite etape ale scrierii. Migălesc frazele pe loc, fiindcă senzația că sunt neglijentă mă împiedică să merg mai departe. Apoi, când am terminat, las să treacă o bucată de vreme și mai citesc o dată. Dacă „ține” în proprii mei ochi, dacă simt că aș citi acea carte chiar dacă nu aș fi scris-o eu, știu că îi pot da drumul în lume. Cu documentarea e altceva, căci eu, din fericire, mă ocup zilnic cu lucruri care mă determină şi mă obligă oarecum să mă documentez pe teme dintre cele mai diverse chiar fără să îmi propun. Așa îmi și găsesc poveștile, cel mai adesea fără să le caut. Am nevoie doar de o uimire/„îndrăgostire” și de tonul potrivit ca să mă pot apuca de scris.
Flavius Ardelean: Primul draft îl scriu mereu de mână
De regulă țintesc să am vreo patru versiuni lucrate până pleacă la editor: prima este manuscrisul la prima mână, a doua versiune este dedicată rescrierii structurii, a treia variantă este una în care mă aplec asupra personajelor, abia ultima fiind cea în care fac corecturi pe text. Lucurile nu sunt însă mereu atât de clar delimitate, în fiecare dintre cele patru rescrieri alunecă tot felul de alte activități de editare la nevoie. Primul draft îl scriu mereu de mână (așa s-a întâmplat cu toate cele unsprezece cărți scrise până acum), urmând ca al doilea să fie trecut în word; până la final lucrez așadar pe foi scoase la imprimantă. Singura carte care a avut parte de două versiuni scrise complet de mână a fost primul meu roman. Cu timpul am devenit mai sigur pe procesele mele de lucru și, astfel, mai eficient.
x
Cel mai mult durează să mă documentez pentru un text (de la o săptămână pentru o povestire, până la câțiva ani pentru un roman). Cel mai puțin durează să îl scriu la prima mână. Ceva mai mult decât asta durează să editez, pentru că este vorba de versiunile indicate ceva mai sus. Pentru că sunt teribil de planificat și îmi creez fișe de personaj și outline-uri detaliate înainte de a mă apuca de manuscris, versiunile dedicate muncii asupra structurilor deficitare sau personajelor neexplorate suficient sunt de obicei mai ușor de parcurs decât munca pe care o depun pentru a avea un text care să mă mulțumească din punct de vedere stilistic. Dar asta pentru că, după cum spuneam, îmi place să fiu eficient și intru pregătit în manuscris, evitând astfel nenumăratele rescrieri necesare în cazul unei structuri greșite. Munca de versionare, atât de importantă într-un proces narativ, o fac așadar în mod intens pe outline cu mult timp înainte să am un text gata scris.
Mihai Radu: Scriu și rescriu în diferite „zone” ale romanului
Nu cunosc decât rescrierea. Și este un act continuu. Nu vorbesc despre un prim draft al unui roman sau al unei proze, apoi rescrierea, ca întreg, o trecere de la un capăt la altul. Scriu și rescriu în diferite „zone” ale romanului. Niciodată nu am scris un roman de la început spre final, frază cu frază, pagină cu pagină, înaintând spre gloria finală.
Îmi amintesc, cred că prin clasa a 10-a eram, în Craiova, mergeam la bibliotecă unde făcusem o pasiune pentru Metafizica lui Aristotel – era o pasiune indusă, împrumutată din lecturile pe care le aveam atunci, de la alți autori. Și atât de funcționăresc am abordat această pasiune la un moment dat încât – neavând de unde să cumpăr cartea – am început s-o copiez. Trebuia s-o am, mă gândeam. Și-acum, când am pasaje în romane care nu îmi sună cum ar trebui – deși nu știu nici cum ar trebui – le citesc și le copiez din nou, așteptând ca undeva pe parcursul acestei birocrații să mă prind ce nu-mi place.
Despre rescriere, vor mai povesti: Camelia Cavadia, Radu Găvan, Diana Geacăr, Adina Popescu şi Vasile Ernu.
Citiţi şi ce au scris despre rescriere: Radu Țuculescu, Nicolae Stan şi Tatiana Ţîbuleac, Dan Stanca, Şerban Tomşa şi Andreea Răsuceanu, Simona Antonescu, Cornel George Popa şi Marian Ilea, Irina Georgescu, Iulian Popa şi Dumitru Crudu, Dan Ciupureanu, Marian Coman şi Michael Haulică
- Ratarea înseamnă viaţă, adevăr, asumare – despre „Viteza luminii” de Javier Cercas - 7 ianuarie 2023
- Iubeşte-mă fără milă! – despre „Ce-am mai râs! O poveste serioasă” de William Saroyan - 2 ianuarie 2023
- Trista şi înduioşătoarea poveste a unui minor neînsoţit – despre „Friends, iubiri şi marele lucru teribil” de Matthew Perry - 11 decembrie 2022
