Anda Vahnovan (născută în 1978, la Chișinău) a absolvit atât Facultatea de Arte Dramatice și Management Artistic din cadrul Academiei de Arte din Chișinău, cât și Facultatea de Jurnalism, catedra de Științe Politice și Comunicare din cadrul UBB, Cluj-Napoca. De asemenea, are un Masterat în domeniul Comunicare Socială și Relații Publice precum și un Doctorat, ambele în cadrul Facultății de Sociologie și Asistență Socială, UBB, Cluj Napoca. Din anul 2017 publică poezie și proză în reviste din Republica Moldova precum: Literatura și Arta, Timpul, Punkt, Contrafort, Realități culturale, Gazeta de Chișinău, și pe platformele culturale din România: Poetic Stand, Noise Poetry, O mie de semne. Este prezentă în antologiile: Povești călătoare (Editura Minela, volumul I, 2021 și volumul II, 2022) și Jurnal din vremea pandemiei (Editura Brumar, 2021). Debutează editorial în anul 2022, cu volumul de poeme Sârme, apărut la Casa de pariuri literare. Asupra acestuia mă voi apleca și eu în cele ce urmează.
Dintru început trebuie spus că volumul este dedicat memoriei poetului și profesorului basarabean Simion Ghimpu, tatăl poetei.
Deși volumul este structurat pe trei cicluri poetice: Sârme, Între și Sechele, între acestea nu sunt mari diferențe nici de ordin tematic, nici estetic, ci în fiecare dintre acestea vom întâlni aceleași trei teme majore, pe care poeta le exploatează sub forma unor poeme confesive de largă respirație: tema părinților și a amintirilor legate de aceștia, tema amintirilor din anii studenției și ai căsniciei și tema vieții de imigrant în inima Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.
Volumul începe cu un poem-amintire, în care apare foarte pregnantă figura binevoitoare a tatălui, pentru care niciun sacrificiu nu era prea mare pentru fericirea și împlinirea fiicei sale (nici chiar când la mijloc nu era decât un fals capriciu, o joacă de copil cât se poate de costisitoare):
„căminul Institutului de Arte din Chișinău/ se afla pe/ Tolbuhin 33,// „ce noroc!” mă gândeam eu,/ „cât să mai aștept?” se întreba tata// la ai săi 50 împliniți.// mai multe talente adunate mănunchi/ nu găseai pe niciun alt metru pătrat.// vocalize la parter,/ sunete de acordeon/ pian și viori// înviorând lingurile din castroanele bucătăriei comune/ unde clocoteau ciorbele și bârfele.// domnișoara actriță insista să o numim „Helen”,/ și-a scris numele pe ușă/ ca să nu greșim.// un țambal scos la balcon/ umplea curtea cu ritmuri,// la scara vecină, Radu se vedea mare cântăreț,/ râdeam de el,/ în timp ce Vladic, fiul balerinei Zoia,/ se îmbrăca pe ascuns cu hainele mamei sale și/ ne dansa „Lacul lebedelor” în scara blocului.// cel mai mult îmi plăcea coroana din pene cu/ piatră strălucitoare în frunte/ și relieful colanților albi pe sub fustă,// râdeam și de el, râdeam de toți,// în afară de Iulia, vecina de la cinci,// bătută peste mâini cu arcușul pentru o notă greșită la vioară.// de la Mașa am aflat cum se fac copiii,/ iar după moartea actriței de la doi, aruncată de la etaj,/ mi-a explicat tata cele mai multe.// l-am rugat pe tata să îmi cumpere pian, ca să fiu și eu în rând cu vecinii,/ peste un an mi-a luat un Bluthner vechi, negru,/ clape de fildeș,/ nu am avut curaj să îi spun apoi că îmi displăcuse muzica,/ știind cât l-au costat hamalii.// Vladic a ajuns mare baleron la Sankt-Petersburg,/ Iulia – violonistă de succes la Odessa,/ Mașa – coregraf la Teatrul de Operă,/ Radu – pe marile scene italiene,/ din presa străină am aflat că este un fenomen.// în ziua absolvirii, i-am adus tatei diploma în dar./ de pian nu m-am mai atins,/ peste ani,/ am scris primul poem/ pe versoul unei facturi”.
Bineînțeles, acesta este doar unul dintre poemele dedicate tatălui, cel mai emoționant fiind însă, după părerea mea, Sechele.
De asemenea trebuie spus că poemul de mai sus este doar primul dintr-o serie de poeme, răsfirate pe tot cuprinsul cărții, în care sunt proslăvite artele. Volumul Andei Vahnovan abundă în referințe la arte și artiști, atât din Republica Moldova, cât și din alte părți, aceasta fiind de altfel o urmare a faptului că poeta și-a petrecut copilăria printre oameni de artă, în special actori și regizori, tatăl său fiind profesor la Facultatea de Actorie.
Un aspect, zic eu interesant, care mi-a atras atenția la volumul Andei Vahnovan, este acela că, deși accentul pică pe amintirile sale, aceasta are grijă să le coreleze constant și cu amintirile umanității, dacă îmi este permis să numesc astfel istoria mare, dovedind prin aceasta în primul rând un spirit critic, bine ancorat în realitate și la evenimentele importante din care se scrie istoria. Astfel încât, odată cu parcurgerea empatică a confesiunilor acesteia, avem parte implicit și de o seamă de lecții de istorie, în care descoperim inclusiv detalii pe care istoria oficială le-a omis cu bună știință, cum este cazul cu momentul exploziei de la Cernobîl, care a fost anunțat oficial mult mai târziu decât ar fi fost necesar:
„se plimbau prin Kiev în acea zi,/ i-a promis soției mult mai tinere Soborul Sofia și/ Cartierul Pecersk cu toate mănăstirile sale./ era o primăvară splendidă, iar orașul, neașteptat de agitat – / plutea ceva în aer – / apa Niprului era, parcă, mai tulbure.// „spre Sobor!” strigase tata taximetristului, prinzând în ușa mașinii/ un colț de rochie de mătase cumpărată pentru acea vacanță.// auzindu-i vorbind în română, șoferul le-a zis/ „de plimbări vă arde? De ce nu fugiți? Nu știți?/ a explodat Centrala, arde Cernobîlul,/ nu au anunțat încă oficial, dar noi, taximetriștii, știm”./ i-a dus în viteză la hotel, la gară, la Aeroport,/ mări de oameni și valize,/ „sunt Profesor Universitar din Moldova, am venit la o conferință la Kiev”,/ a mințit tata și a obținut două bilete spre casă”.
De altfel, spiritul critic al poetei și ancorarea ei în realitatea cotidiană se vădește și din poemele antropologice și sociale, cele în care nu mai este vorba despre sine, în care ea nu mai este decât un observator atent și un reporter devotat al „spectacolului străzii”, al cărui personaje sunt inclusiv oameni care aparțin altor religii și altor culturi. Astfel, avem în acest volum două poeme în care sunt surprinși atât evrei cât și musulmani, fiecare dintre aceștia „însoțiți” de o parte a tradiției lor: evreii sărbătorind Purimul, iar musulmancele purtând hijabul în secolul XXI, în centrul Londrei. Tot prin centrul Londrei a fost captată și imaginea care a făcut obiectul poemului social „Orgolii”, și care vine ca o notă discordantă, de umor oarecum amar, în marea de melancolie ce străbate întregul volum. Pentru detensionarea atmosferei, voi reda aici și acest poem:
„ieri am hrănit lebedele în Hyde Park./ ne întorceam obosiți spre casă,/ la Piccadelly Station a urcat un domn de vreo 65 de ani, însoțit de nepoțica sa,/ cărând un animal de pluș după el,/ pe cealaltă ușă a urcat un alt domn cam de aceeași vârstă/ cu iubita de mână./ rămăsese un singur scaun liber./ cel cu iubita, măsurându-l de sus în jos cu privirea pe celălalt/ îl îndemnă politicos să ia loc/ „No, thank you!” i-a tăiat-o scurt cel cu plușul în brațe./ cinci stații am mers împreună,/ locul a rămas neocupat”.
În această notă amuzantă voi încheia și eu această cronică, nu înainte însă de a trece în revistă două aspecte ce țin de domeniul esteticului și ale stilisticii: mai întâi vreau să spun că am rămas plăcut surprins să constat că, deși avem de a face cu un debut, limpezimea discursului și claritatea imaginilor oferite „trădează” de fapt o scriitoare care are deja toate temele făcute și știe „cu ce se mănâncă” poezia și literatura în general, iar în al doilea rând, am remarcat că deși o mare parte dintre poeme sunt despre realități dureroase, cum ar fi moartea, boala, durerea, divorțul, suferința sau singurătatea, tonul folosit rămâne constant unul cel mult melancolic, nealunecând câtuși de puțin în patetic sau lacrimogen, ceea ce din nou ne face dovada faptului că Anda Vahnovan este o scriitoare ce știe să își strunească foarte bine simțămintele atunci când vine vorba de așternut pe hârtie.
Acestea fiind spuse, nu îmi rămâne decât să-i urez succes în continuare Andei Vahnovan și să o asigur că îi voi urmări traseul literar și pe mai departe.
Anda Vahnovan, Sârme, Casa de pariuri literare, anul publicării: 2022, nr. pagini: 88
Puteţi cumpăra cartea de la:
Fotografie reprezentativă: Julio Rionaldo / Unsplash (crop)
scrie un comentariu