Ne propunem să descoperim cărţile aflate pe lista de lecturi a scriitorilor în vara lui 2022. Aşadar, titlurile propuse nu vor fi neapărat apariţii noi, ci poate chiar parte din liste utile pentru scrierea cărţilor la care participanţii la anchetă lucrează în această perioadă. Ori, poate, lecturi mai vechi care se doresc împrospătate. Ori vreun titlu restant, pentru care nu a fost niciodată timp. Ori altă variantă… Şi nu doar atât, pentru că dacă tot suntem la o anchetă, credem că ar fi plăcut să vedem şi care sunt obiceiurile de lectură ale scriitorilor şi alte chestiuni din intimitatea lor de cititori-scriitori.
Marius Constantinescu – Prezentator şi realizator radio-TV, a absolvit Școala Superioară de Jurnalism în 2001 și Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării în 2002. Are un Master în Publicitate, obţinut la Facultatea de Litere a Universităţii Bucureşti şi altul în Istoria Artei (Universitatea Naţională de Arte Bucureşti). A lucrat în publicitate şi, după opt ani de radio (Radio România Tineret, Actualităţi şi Cultural), a descoperit televiziunea şi libertatea dată de jocul cu imaginea. Carte de vizită sunt titlurile pe care le-a transformat în repere: Marile picturi ale lumii, V… de la vizual, Jurnal Cultural, Profil. Poveste. Personaj (TVR Cultural, TVR1, TVR2). Din 2005, a fost legat de fiecare ediţie a Festivalului Internaţional George Enescu, unde prezintă concertele transmise în direct şi realizează interviurile (exclusivităţi naţionale) cu cei mai importanţi artişti invitaţi. A obţinut trei premii APTR, unul dintre ele pentru Profil. Poveste. Personaj, proiect care a devenit şi carte (Editura ART). În 2013 a publicat CORTEZ, un alt fel de biografie a celebrei mezzo-soprane Viorica Cortez (Baroque Books & Arts). În 2015, volumul a fost republicat în ediţie nouă la Editura Humanitas. Tot la Humanitas şi tot în 2015 i-a apărut şi Press Pass. Interviuri şi pagini de jurnal de la Festivalul Internaţional George Enescu, ediţiile 2011 şi 2013. Cele mai recente volume sunt ROSÉ și Café Gourmand (Nemira, 2017, respectiv 2022). În prezent, Marius Constantinescu realizează seria Interviurilor Enescu (TVR), prezintă şi realizează magazinul de arte VIZUAL (TVR3), semnează editoriale de art & lifestyle, este MC pentru evenimente culturale de anvergură, susţine cursuri şi ateliere de perfecţionare pentru publicul adult și este voce pentru audiobook-uri. Marius a fost editorialist pentru ELLE și Forbes Life, iar din 2021 are o rubrică permanentă pentru blog-ul Editurii Litera.
Marius este căsătorit cu scriitoarea și jurnalista Ioana Bâldea Constantinescu și au împreună o fiică.
Este vara aceasta una deosebită din punctul de vedere al cărţilor pe care vreţi să le citiţi? O listă mai bogată sau poate mai rarefiată? Un titlu special pe care doriţi neapărat să-l parcurgeţi în următoarele săptămâni?
Nu este neapărat deosebită. Eu nu sunt adeptul dihotomiei dintre cărțile de vară, de vacanță și cele de restul anului. Ba chiar că vara, când suntem mai liberi, se poate investi mai mult timp și mai multă energie în cărți mai consistente, mai vaste. Și nu, nici nu îmi fac liste. 😊 Îmi place să respect același algoritm de lectură propriu de mai multă vreme, unul bazat pe diversitate, pe ruperi de ritm și de registru, dar și pe… cât de felurite sunt rafturile bibliotecii din casă. Anul acesta, însă, e adevărat, se mai adaugă un aspect: din toamna lui 2021 sunt amfitrionul Clubului de Carte Litera, desfășurat în ultima miercuri a fiecărei luni. Din acest punct de vedere, cel puțin două titluri citite în vara asta vor fi din superba colecție de Clasici Contemporani: ”Suferință și extaz” de Meg Mason și ”Promisiunea” de Damon Galgut, subiectele întâlnirilor din iulie și august.
Vă propuneţi şi recitiri pentru perioada următoare? În general, faceţi loc pentru recitiri sau capitolul acesta este mereu amânat din cauza noutăţilor sau a „urgenţelor”?
Ah, ce întrebare bună! Admit că am această vinovăție legată de recitiri. Sunt atâtea cărți minunate în lume, AM atâtea cărți minunate în casă, încât îndepărtez mereu tentația recitirilor, chiar dacă ea îmi dă târcoale imperativ uneori. Când îi cedez, e exact ca și cu un desert somptuos: nu e bine, dar, Doamne, e atât de bine!
Fiind vorba despre o perioadă dedicată vacanţelor, veţi schimba formatul cărţilor citite? Veţi trece de la cartea tipărită la fişierele de pe telefon sau tabletă? Cât de uşor vă este să citiţi în format electronic?
Nu. Mai sunt uneori în situația de a citi PDF-uri pentru interviuri cu autori sau despre cărți care nu au ieșit încă din tipar, dar nu agreez ipostaza. De asemenea, deși salut comoditatea și… ergonomia lecturii electronice, nu sunt genul. Avem un Kindle în casă pe care se pune praful. Eu sunt omul copertelor, hârtiei, cărții-obiect, mai mult sau mai puțin anacronic. Nu neg, însă, că această predilecție ar putea suporta variații.
Trei cărţi, numai trei cărţi pe care trebuie să le citim cât mai repede. Care ar fi acestea?
De ce să le citim repede? De ce această urgență aplicată inclusiv cărților? De ce să nu citim în ritmul nostru propriu și potrivit propriei noastre scheme de preferințe și valori? Eu zic să citim când ne vine și ce ne vine, cât mai străini de constrângere. Iată trei recomandări atemporale: ”Douăzeci de mii de leghe sub mări” (Jules Verne), ”Trenul spre Samarkand” (Guzel Iahina), ”Noi suntem români (nimeni nu-i perfect” (Radu Paraschivescu).
Unde citiţi de obicei vara? Aveţi un loc ideal? Dar un moment al zilei preferat?
Citesc pe unde pot. Nu neapărat pe plajă. 😊 Citesc în orice moment al zilei mi se face sete de ficțiune și consider că literatura mi-o poate astâmpăra. O constantă rămâne cititul înainte de culcare.
Este vara mai potrivită pentru citit decât pentru scris? În ce vă priveşte, se schimbă în vreun fel proporţia citit-scris în funcţie de anotimp?
Mulțumesc pentru întrebare, nu mi s-a mai pus! Eu sunt adeptul verilor outdoors pe cât posibil, prin urmare, da, se poate ca timpul petrecut cu laptopul pe genunchi să fie mai scurt în zilele lungi. Altfel, însă, la mine cititul ține mult de cât de încărcată e ziua, săptămâna, perioada. De scris, scriu… când trebuie.
Cum arată cărţile pe care le citiţi? Subliniaţi, faceţi adnotări, lăsaţi semne din loc în loc sau rămâne totul imaculat în urma lecturii?
O altă întrebare lăudabilă pentru ineditul ei. Cum spuneam mai sus, iubesc cartea și ca obiect, îmi place tot mixul care o compune: copertă, hârtie, ilustrație, grafică. E un obiect pe care îl prețuiesc, drept care caut ca prezența mea în viața lui să fie cât mai discretă. Adolescent fiind, obișnuiam să subliniez și (oroare!) să îndoi colțurile paginilor ca semn. De mult timp nu mai subliniez (dacă vreau să rețin un pasaj sau o frază fac o fotografie cu telefonul) și am o rezervă mai mult decât generoasă de semne de carte. 😊

Puteţi cumpăra cartea de la:
- Ancheta citestema.ro: Ce (şi cum) citesc scriitorii vara aceasta? (26) – Andreea Răsuceanu - 31 iulie 2022
- Ancheta citestema.ro: Ce (şi cum) citesc scriitorii vara aceasta? (25) – Simona Antonescu - 29 iulie 2022
- Ancheta citestema.ro: Ce (şi cum) citesc scriitorii vara aceasta? (24) – Camelia Cavadia - 28 iulie 2022