Ne propunem să descoperim cărţile aflate pe lista de lecturi a scriitorilor în vara lui 2022. Aşadar, titlurile propuse nu vor fi neapărat apariţii noi, ci poate chiar parte din liste utile pentru scrierea cărţilor la care participanţii la anchetă lucrează în această perioadă. Ori, poate, lecturi mai vechi care se doresc împrospătate. Ori vreun titlu restant, pentru care nu a fost niciodată timp. Ori altă variantă… Şi nu doar atât, pentru că dacă tot suntem la o anchetă, credem că ar fi plăcut să vedem şi care sunt obiceiurile de lectură ale scriitorilor şi alte chestiuni din intimitatea lor de cititori-scriitori.
Nicolae Stan s-a născut pe 2 ianuarie 1953. Este doctor în filosofie al Universității din București. A fost membru al Cenaclului de Luni și al Cenaclului Junimea, adevărate instituții de formare a unei noi sensibilități artistice în anii ’80 ai secolului trecut. A debutat editorial în anul 1984 cu volumul de proze Boare de Waterloo, la Editura Cartea Românească. Au urmat romanele Așezarea (Editura Cartea Românească, 1989, reeditat ca Furnicarul şi cu adăugiri conform manuscriselor, la Editura Junimea, 2020), Apă neagră (Editura Nemira, 1999, reeditat la Cartea Românească, în anul 2014), Evelyn (roman-mozaicat, Editura Global Lex, 2003), Ceață pe Tamisa (Editura Cartea Românească, 2013), Agonia lui Constantin (Editura Junimea, 2017), Oglindă spartă (Editura Junimea, 2022). În domeniul filosofic, a publicat volumele de eseuri Nietzsche, ermitul vesel (Editura Economica, 2011) și Incursiune în sfera publică românească. Modele europene (Editura Eikon, 2011).
A obținut următoarele premii: pentru romanul Apă neagră, Premiul pentru Proză al Asociației Scriitorilor din București, anul 2000, și Premiul Concursului Național Nicolae Odobescu, 2000; pentru romanul Ceaţă pe Tamisa, Premiul Cartea Anului al Filialei București de Proză a Uniunii Scriitorilor, anul 2014, și Premiul Clubului de Proză al Filialei București. A publicat în principalele reviste culturale din țară, de la debutul în România literară, 1981, sub prezentarea entuziastă a lui Constantin Țoiu. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România din anul 1990.
Este vara aceasta una deosebită din punctul de vedere al cărţilor pe care vreţi să le citiţi? O listă mai bogată sau poate mai rarefiată? Un titlu special pe care doriţi neapărat să-l parcurgeţi în următoarele săptămâni?
N-aş spune că acum citesc mai mult sau mai puţin ca altădată, vara. Am fost profesor, o viaţă, până acum doi ani, aşa că vara aveam vacanţă, timp liber. Totuşi, din postura de proaspăt pensionar, nu pot să nu remarc imensa libertate care mi se aşterne în faţă, nu doar vara. (Aş propune ca toţi creatorii recunoscuţi de breslele lor să poată ieşi, prin lege, mai devreme la pensie, având în vedere şi faptul că toată viaţa de angajat au scris mai ales noaptea, peste programul jobului). Ce-mi propui, un singur titlu, este aproape imposibil: eu citesc în paralel filosofie, istorie, literatură. Din fiecare domeniu câte puţin, pentru că aşa, am remarcat, domeniile amintite se potenţează între ele. Bine, din antropologie aleg „Mitologia primitivă”, a lui Joseph Campbell, iar din literatură optez pentru recitirea, mereu savuroasă, a lui Rabelais: „Gargantua şi Pantagruel”.
Vă propuneţi şi recitiri pentru perioada următoare? În general, faceţi loc pentru recitiri sau capitolul acesta este mereu amânat din cauza noutăţilor sau a „urgenţelor”?
Incontestabil, urmând ideea că „noul” este o poveste veche, recitirile (care te învaţă) sunt o prioritate în faţa „noutăţilor”. Pentru că o recitire dezvăluie alte şi alte sensuri şi semnificaţii, detalii neobservate, ca şi cum ai citi o carte nouă, proaspătă. Ca şi cum ai asculta un profesor de vocaţie. Din recitiri înveţi, de la maeştri, ceva legat de frazare, de stil, de originalitate. Recitirile mele, de regulă, sunt, normal, marile cărţi ale marilor autori: „Demonii”, „Străinul” (tocmai l-am terminat de recitit, delectându-mă, în ediţia recentă de la Polirom), „Zgomotul şi furia” (am terminat de recitit, cu creionul în mână, şi acest imens roman, singurul care cred că rămâne absolut intact, integral, din marea operă a lui Faulkner, şi asta pentru că este un roman abstract, aşa cum e cazul şi cu „Ulisse” al lui Joyce.) Am în vedere, până la finele verii să reintru în apele întunecate ale lui Dante, din „Divina Comedie”, mai ales că romanul la care lucrez aşa-şi-aşa ar putea avea ceva legătură îndeosebi cu „infernalul” Dante. În fine, ca „noutate”, voi citi romanul „Paradis” al lui Abdulrazak Gurnah. (Iar din filosofie, voi citi, pentru a vedea diferenţele faţă de vechea ediţie din anii ‘70, Platon-ul în ediţia nouă a lui Andrei Cornea).
Fiind vorba despre o perioadă dedicată vacanţelor, veţi schimba formatul cărţilor citite? Veţi trece de la cartea tipărită la fişierele de pe telefon sau tabletă? Cât de uşor vă este să citiţi în format electronic?
Nu citesc în format electronic, în afara revistelor şi a ziarelor, câteva. Am senzaţia că nu am control asupra cărţii, că-mi scapă din atenţie, cum peştele, în apă, îţi alunecă din mână. În schimb, începând cu ultimul roman, până acum, al meu, „Oglindă spartă”, scriu în format electronic, la laptop. Notele pregătitoare, documentaţia, cum s-ar spune, le scriu pe caiet mare, cartonat, cu cerneală neagră şi stilou negru. Stilou, nu pix, niciodată pix.
Trei cărţi, numai trei cărţi pe care trebuie să le citim cât mai repede. Care ar fi acestea?
Nu voi numi aici capodoperele arhicunoscute. Voi recomanda alte mini-capodopere însă: „Miere debondari”, de Torgny Lindgren; „Coajă de nucă”, de Ian McEwan; „Casa verde”, de Mario Vargas Llosa.
Unde citiţi de obicei vara? Aveţi un loc ideal? Dar un moment al zilei preferat?
Citesc în biroul meu, aşezat spre Nord. Dar nu citesc la birou, ci pe o canapea, acolo unde am şi laptopul aşezat pe o măsuţă. Vara, citesc ziua, pe porţiuni, capitole, schimbând felul cărţilor, cum am spus. Nu citesc mult, nu citesc pentru poveşti, (fără a le neglija), citesc pentru a-l înţelege pe artist, pentru a-i descifra natura gândurilor sale, a personalităţii sale spirituale. Poveştile ascund în ele stilul. Stilul contează. Noaptea târziu, de regulă, scriu pe muzică de jazz, preferabil, cât se poate de tăcută, cu televizorul dat pe Mezzo.
Este vara mai potrivită pentru citit decât pentru scris? În ce vă priveşte, se schimbă în vreun fel proporţia citit-scris în funcţie de anotimp?
Cum am spus. Ziua citesc, noaptea scriu, când pot, când am inspiraţie. Nu scriu programat, contabiliceşte, zilnic şi în cantitate prestabilită.
Cum arată cărţile pe care le citiţi? Subliniaţi, faceţi adnotări, lăsaţi semne din loc în loc sau rămâne totul imaculat în urma lecturii?
Am câteva semne personale pe care le fac pe pagini cu creionul fin, ascuţit. În tinereţe făceam multe sublinieri, tot cu creionul. Am constatat însă că, dacă subliniezi mult, nu poţi reţine mai nimic. Practic, textul subliniat în proporţii mari ţi se arată tot aşa cum ţi s-a arătat la început ca ne-subliniat. Aşa că marchez doar cuvinte sau expresii care comunică o idee, o stare sau un mod original de a spune.
Puteţi cumpăra cartea de la:
Fotografie reprezentativă: Augustine Wong / Unsplash
- Ancheta citestema.ro: Ce (şi cum) citesc scriitorii vara aceasta? (26) – Andreea Răsuceanu - 31 iulie 2022
- Ancheta citestema.ro: Ce (şi cum) citesc scriitorii vara aceasta? (25) – Simona Antonescu - 29 iulie 2022
- Ancheta citestema.ro: Ce (şi cum) citesc scriitorii vara aceasta? (24) – Camelia Cavadia - 28 iulie 2022
