Fiecare scriitor are propriile preferinţe legate de scris, detalii care de multe ori nu pot fi neglijate. Unii preferă cafeaua, alţii ceaiul, unii scriu bine pe ploaie, alţii în baruri. Unora le este propice aglomeraţia, zumzetul, însă altora le plac mai mult liniştea şi izolarea. Aşa că, în această anchetă citestema.ro, am ales să întrebăm câţiva scriitori dacă există vreo legătură între starea vremii şi inspiraţie. „În care anotimp reuşiţi să scrieţi cel mai bine?” Altfel spus, cum vremurile s-au tot schimbat, iar anotimpurile se amestecă: pe ce fel de vreme sunteţi mai creativi?
Născută la 1 ianuarie 1962 în satul Antonești, judeţul Cahul, Republica Moldova, Irina Nechit este membră a Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova și a Uniunii Scriitorilor din România.
A debutat cu volumul de poezie „Șarpele mă recunoaște” (Ed. Hyperion, Chișinău, 1992). Premii ale Uniunii Scriitorilor din Moldova pentru volumele de poezie „Șarpele mă recunoaște” (1992), „Cartea rece” (Ed. Cartier, Chișinău, 1996), „Un viitor obosit” (Ed. Augusta, Timișoara, 1999). A mai publicat volumele de poeme „Gheara” (Ed. Vinea, București, 2003), „Un fel de liniște” (Ed. Vinea, București, 2006), „Copilul din mașina galbenă” (Ed. Cartier, Chișinău, 2010), „Masa de sărbătoare” (Ed. Cartea Românească, 2020, Premiul de excelență al Uniunii Scriitorilor din R. Moldova), „Maria și arma” (Ed. Prut Internațional, 2024).
Irina Nechit a mai publicat cărțile „Godot eliberatorul” (critică de teatru, Chișinău, 1999, premiul UNITEM pentru critică teatrală), „Proiectul unei tragedii” (dramaturgie, Chișinău, 2001), „Maimuța în baie” (dramaturgie, Chișinău, 2006). Este prezentă cu piesa „Coridorul morții” în antologia „Chișinău, 7 aprilie. Teatru-Document” (dramaturgie, Editura Fundației „Camil Petrescu”, București, 2010).
Piesa „Sfaturile Melaniei” a obținut Premiul pentru cea mai bună piesă contemporană la Gala Uniunii Teatrale din Republica Moldova, 2018, și a fost montată la Teatrul Odeon din București, cu titlul „Republica Melania”. În 2020 a fost pusă în scenă piesa ei „Valsul tancurilor”, la Teatrul „Satiricus I. L. Caragiale”. Piesa „Eu am vorbit cu Putin” a fost prezentată ce spectacol-lectură în cadrul festivalului FILIT, la Teatrul Național „V. Alecsandri” din Iași, în 2023.
Coordonatoare a volumelor de istorii orale „Femeia în labirintul istoriei” (Ed. Știința, 2003), „Democrația la feminin” (Ed. Știința, 2005). În 2018, i-a apărut cartea de interviuri „Malul stâng întreabă malul drept”, Editura Junimea, Iași. Autoare a cărților de poezii pentru copii „Caruselul primăverii” și „Covorul cu bujori”, apărute în 2017 și 2020 la Ed. Prut Internațional, Chișinău (Premiul „Grigore Vieru” pentru poezie pentru copii, acordat de ICR Chișinău). În 2021 a publicat cartea de proză „Trei zile cu Zuza”, ilustrată de Teodora Vasiliu (ed. Univers Educațional).
Irina Nechit a participat la simpozioane și festivaluri literare din Franța, Germania, Belgia, Austria, Bulgaria, Slovacia, Slovenia, Letonia, Lituania, România și Republica Moldova. Ca jurnalist cultural, a activat la „Jurnal de Chișinău”, „Gazeta de Chișinău”, colaborează cu „Ziarul Național”, cu reviste culturale, literare de pe ambele maluri ale Prutului.
Sunt dependentă de ceață, de nori, de aerul înmiresmat sau de cel îmbibat cu particule ajunse la noi din Sahara. Când se schimbă vremea, capul mi-e atât de greu, că abia se mai ține acolo sus, pe vârful coloanei vertebrale. Au fost ani când mă îndârjeam să scriu și pe ploaie, și pe vânt, și pe ninsoare, și atunci când pomii dau în floare. Dar, cu vârsta, mă simt tot mai slabă în fața naturii, tot mai legată de ea. Încerc mai întâi s-o ascult, s-o privesc, să-i simt adierile, vâjâitul, clipocitul, răbufnirile de furie sau mângâierile, abia apoi să mă retrag în colțul umbros din casă, de fapt, din apartament, unde să-mi reiau vanitoasa îndeletnicire de umplere a golului paginii cu semne bizare, cu mărturii că am existat. Beatitudinea scrisului? Nu e despre mine. Doar natura (universul, întregul din care ne separăm ca fărâme microscopice pentru a încerca să înțelegem ceva despre acest întreg) își poate permite stări de jubilație, de triumf, iar mie nu-mi este dat să mă extaziez în timp ce scriu, nici după, ci doar, în cel mai bun caz, pot obține un răgaz de liniștire, când am senzația că mi se îngăduie să spun ceva despre trăiri reale și întâmplări imaginate. Nu are rost, îmi zic adesea, nu are rost să continui să înșir fraze și să produc noi și noi combinații de cuvinte, iar singura modalitate de a-mi împrăștia aceste gânduri e să-mi ridic ochii, să mă uit pe geam, să surprind ramurile copacilor în clătinarea și frământarea lor, apoi să ies, să umblu pe străzi, cu pași tot mai repezi, până ajung în locuri cu verdeață, cu soare, sau cu frunze ruginii, cu zăpadă, unde câte o rafală de vânt îmi amintește că rostul se ascunde mereu de noi și că e mai bine să-l căutăm decât să ne temem că nu-l vom găsi. Toamna sau iarna, vara sau primăvara, sunt zile în care scriu, dar mai multe sunt cele în care nu scriu. Se pare că în ființa mea este un cer plumburiu care mă apasă și vrea să mă reducă la tăcere. Doar când ies afară și văd cerul adevărat, senin sau înnorat, îmi revine pofta de a trăi și de a mai continua să povestesc despre mine, despre lume.
Puteţi cumpăra cărţile Irinei Nechit şi de la:
Dacă doriţi să susţineţi site-ul nostru, click sau scan (mulţumiri!):
Fotografie reprezentativă: Annie Spratt / Unsplash
scrie un comentariu