Andreea Răsuceanu, despre “O formă de viaţă necunoscută”

„Am început să scriu la roman acum aproape zece ani, când îmi făceam cercetarea pentru teza de doctorat, a cărei temă a fost o istorie a străzii și bisericii Mântuleasa, din mai multe perspective. Apoi l-am lăsat, pentru că a intervenit doctoratul, pe urmă bursa postdoctorală și n-am mai scris organizat, doar fragmente, mi-am notat idei, imagini, am făcut o schemă. Acum vreo doi ani, am fost invitată să citesc la un festival ceva din cărțile mele de nonficțiune, despre București, și cum nu reușeam deloc să găsesc ceva care s-ar fi potrivit, am citit proză. Am avut un feedback extraordinar din partea publicului, care era format mai ales din critici literari și scriitori, lucru care m-a luat prin surprindere, dar m-a făcut totodată să mă gândesc mai serios la perspectiva asta, de a scrie un roman. Așa că am început să public fragmentele prin diverse reviste literare. Când au început să vină tot felul de mesaje de la oameni care voiau să știe când apare romanul, mi-am dat seama că îi venise vremea, așa că m-am așezat la masă și am scris. Au fost și perioade de documentare, dar majoritatea materialului îl aveam deja, cel puțin cel referitor la secolul al XVIII-lea. În carte există și un plan la persoana întâi, e o confesiune dureroasă acolo, pe care pe unii dintre primii cititori  – prieteni scriitori, editori – au găsit-o șocantă, destul de greu suportabilă, dar care, mi-au spus tot ei, e cumva atenuată de părțile descriptive, mai solare, pline de culoare, ale cărții. M-am bucurat că mai mulți mi-au spus că lumile surprinse acolo sunt vii și că personajele trăiesc, că romanul te ține, că îl citești cu aceeași emoție până la sfârșit.

De fapt, eu am debutat cu proză (în 1999, eram în anul al doilea de facultate) în Cuvântul, m-a debutat Radu G. Țeposu, care mi-a și făcut o prezentare entuziastă în revistă. Deși ulterior parcursul meu a fost unul mai degrabă academic, de atunci am scris în mod constant proză scurtă, am mai și publicat prin diferite reviste literare, am încă mult material, în diverse forme și stadii, în calculator. Dar cu romanul a fost altceva, e epuizant, e o experiență care te stoarce din toate punctele de vedere: intelectual, creativ, e firesc, te ține într-o priză continuă, dar mai ales emoțional. E un maraton la capătul căruia ajungi abia mai trăgându-ți răsuflarea. Nici una dintre cărțile mele de nonficțiune, mult mai elaborate și care au presupus un efort intelectual mult mai mare, nu m-a consumat atât. De-asta îmi doresc foarte mult ca poveștile din carte să ajungă la cititor, ele sunt în același timp și povestea mea, și a lui.

Cred că cel mai bine sintetizează spiritul cărții Gabriela Adameșteanu, în textul pe care a avut generozitatea să îl scrie pentru coperta a IV-a a cărții: e o meditație despre generații, viață și moarte, o carte în care plăcerea de a trăi e mereu dublată de o subtilă melancolie. Și, aș adăuga eu acum, e o carte despre supraviețuire, nu despre moarte.” – Andreea Răsuceanu

ANDREEA RĂSUCEANU este scriitoare și critic literar. A absolvit Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti (1998-2002), secția română-engleză. În anul 2009 a devenit doctor în filologie cu lucrarea Mahalaua Mântulesei, drumul către modernitate, în cadrul Centrului de Excelență în Studiul Imaginii (UB). Între 2010-2013 a beneficiat de o bursă postdoctorală POSDRU, incluzând un stagiu de șase luni la Universitatea Sorbonne – Paris 3, finalizată cu lucrarea Bucureștiul lui Mircea Eliade. Elemente de geografie literară. A predat cursuri de presă culturală românească, cultură și civilizație română, limbă și literatură engleză. A publicat cronici, interviuri, articole de specialitate în reviste literare precum: Viaţa Românească, România literară, Observator cultural, Revista 22, Bucureştiul Cultural, Idei în dialog, Dilema veche, Convorbiri literare etc. Este autoarea mai multor traduceri din limba engleză şi prefeţe.

Prima ei carte, Cele două Mântulese, a apărut la Editura Vremea, în anul 2009. A fost nominalizată la premiile României literare, ale Uniunii Scriitorilor din România şi la Marile Premii Prometheus, secţiunea Opera Prima. În 2013 a apărut, la Editura Humanitas, cartea Bucureștiul lui Mircea Eliade. Elemente de geografie literară, care a fost nominalizată la premiile Uniunii Scriitorilor din România și la premiile revistei Observator cultural. A primit premiul Tânărul critic al anului 2013, în cadrul Galei tinerilor scriitori. În 2016 a publicat, la Editura Humanitas, Bucureștiul literar. Șase lecturi posibile ale orașului, carte nominalizată la premiile revistei Observator cultural.

Este coautor al volumelor Bucureștiul meu (Humanitas, 2016), Cărți, filme, muzici și alte distracții din comunism (Polirom, 2014), Bookătăria de texte și imagini 2 (Pandora-M, 2016), Ferestre din București și poveștile lor (Editura Peter Pan, 2015), Orașul. Antologie de proză (Gestalt Books, 2016), Tot înainte! Amintiri din copilărie (Curtea Veche, 2016).

În anul 2016 a lansat un nou proiect, Povești citadine, o emisiune difuzată de TVR 2, despre diferite locuri din București, așa cum apar acestea în istoria orașului și în literatură.

Din anul 2017 coordonează seria de literatură română contemporană a Editurii Humanitas.