cărţi pentru copii interviuri recomandări scriitorii, despre cărţile lor

Andreea Răsuceanu: „Imaginația e cel mai rapid și mai sigur vehicul”

Prozatoarea și criticul literar Andreea Răsuceanu a publicat anul acesta, la Humanitas Junior, prima sa carte pentru copii: Uimitoarea călătorie a spiriduşului Scorţişoară.

Cunoscută publicului autohton datorită unor cărți precum O formă de viaţă necunoscută (2018, 2022; Premiul pentru proză al revistei Ateneu şi premiul Scriitorul lunii ianuarie decernat de Uniunea Scriitorilor din România), Vântul, duhul, suflarea (2020; Premiul Academiei Române şi Premiul Uniunii Scriitorilor din România; nominalizat pe lista scurtă la Premiul Uniunii Europene pentru Literatură) sau Linia Kármán (2023; nominalizat la Premiile Uniunii Scriitorilor din România, Premiile Observator cultural, Premiul Naţional pentru Proză al Ziarului de Iaşi şi Premiul liceenilor pentru cea mai îndrăgită carte) Andreea Răsuceanu a hotărât să scrie „o poveste care să-i facă pe copii să se îndrăgostească de citit”.

Cu ilustrații de Anca Smărăndache, această carte „delicată, plină de aventură şi de poezie, cu parfum de mirodenie scumpă şi rară”, așa cum a descris-o Ana Alfianu, e subiectul interviului acordat de scriitoarea Andreea Răsuceanu site-ului citestema.ro.

Din cu adevărat Uimitoarea călătorie a spiridușului Scorțișoară, aflăm că micul erou „era și nu prea era stăpânul viselor sale, căci uneori îl chinuiau coșmaruri îngrozitoare, cu copii care îl așteptau și la care el nu mai ajungea”. Cum păstrăm, în imaginația celor mici, nu doar prezența delicată a lui Scorțișoară, ci și pofta de lectură a acestora?

Prin cultivarea gustului pentru lectură. Dintre toate felurile în care își pot petrece timpul, ei trebuie să aleagă cititul, dar pentru asta cineva trebuie să le deschidă gustul. Firește că, dacă un copil își vede părinții citind, sau, și mai bine, dacă aceștia își fac timp pentru a citi cu propriii copii, lectura devine un obicei plăcut, creează dependență. Este un timp de calitate petrecut de părinți împreună cu copiii, și totodată un exercițiu care le va intra acestora din urmă în reflex.

Spiridușul Scorțișoară, cu șosetele sale verzi, cu trăistuța lui fermecată în care locuiește, ne poartă pașii de-a lungul întregii lumi. Este, pe rând, prietenul copiilor de pretutindeni. De ce dispare Scorțișoară când îl uită vreun copil?

Unul dintre mesajele cărții se leagă de sentimentul de apartenență, de nevoia noastră de a aparține, de a crea legături autentice, prietenii adevărate. Spiridușul caută să se integreze, să se regăsească într-un anumit tip de spațiu, dar și de legătură emoțională. Ca în orice prietenie adevărată, lucrurile vin apoi de la sine, pentru că și celălalt, în cazul nostru fetița care îl găzduiește în cele din urmă, simte aceeași nevoie, trăiește cu aceeași așteptare.

În trăistuța fermecată, plină de personaje și povești, Scorțișoară își savurează ceaiul preferat. Cine a inspirat acest personaj? Și cum putem călători, precum el, fie că suntem adulți, fie că suntem copii, de pe un continent pe altul, plecând ori de câte ori ni se face frig, spre zări mai calde?

Nu foarte departe de locul unde stau se află o școală, așa că deseori îmi trec pe sub fereastră copiii care se grăbesc spre casă, după ore. Uneori hărmălaia se aude chiar dacă ferestrele sunt închise, și uitându-mă într-o zi la ei, la cât de absorbiți sunt fie de discuțiile între ei, fie de telefoanele mobile pe care le butonează chiar și pe stradă, m-am gândit că nici măcar o apariție neobișnuită, un eveniment extraordinar nu ar reuși să le atragă atenția. Așa mi-a venit în minte spiridușul care călătorește în mijlocul lui de locomoție neobișnuit, înconjurat de provizii de cărți, banane și ceai de scorțișoară.

Cu toții putem călători, cel mai ușor, oricând, oricum și fără cine știe ce pregătiri, prin cărți. Imaginația e cel mai rapid și mai sigur vehicul.

De-a lungul unui șir de peripeții și străbătând locuri pitorești, Scorțișoară poposește și pe o corabie, ducând, o vreme, o viață de matelot. Se trezește, mai apoi, în vârful unei pagode, în mijlocul unui peisaj înconjurat de munți sălbatici și lacuri pline de lotuși uriași. Are Scorțișoară puterea de a ne îndeplini dorințele făcându-ne să visăm cu ochii deschiși? Continuă el, în vis, să îndeplinească visele care nu au devenit realitate și ne inspiră, astfel, să călătorim mai departe?

Eu așa sper să se întâmple. Cam asta e menirea unui spiriduș cititor și călător, să ne facă să visăm cu ochii deschiși. Nu știu dacă el poate îndeplini dorințe, dar cu siguranță ne poate ajuta să ni le împlinim noi înșine.

Cititorii mici și mari trebuie să afle că această carte duioasă și fermecătoare, care îl are pe Scorțișoară drept protagonist, este și despre singurătate și prietenie, despre cum chiar cele două se pot împrieteni în mijlocul unui univers magic precum cel al spiridușului nostru. Cum invocăm, în prezent, curiozitatea care ne aduce mai aproape de lectură, de explorare și, iată, mai aproape de ceilalți?

Cred că în prezent sunt atât de multe cărți care pot trezi curiozitatea, atenția, interesul celor mici, încât nu trebuie decât să înceapă să le deschidă pentru a se forma un reflex, atât de important, de a citi în mod constant. Copiilor trebuie să li se deschidă gustul pentru lectură, acasă, în familie, la școală, și restul vine de la sine. Nu cred că un copil care folosește calculatorul, internetul va citi neapărat mai puțin, cred că acest lucru riscă să se întâmple dacă nu îi oferă nimeni o carte, dacă nu îl ajută să descopere plăcerea, bucuria pe care o oferă lectura.

Îl vom reîntâlni pe Scorțișoară și într-o viitoare carte? Va scoate el și alte povești și personaje din trăistuța fermecată? În ce fel se va derula, mai departe, noua poveste dintre un spiriduș și o fetiță cu ochi triști și o rochie roșie?

Nu știu încă, nu am avut când să mă gândesc la asta. Am primit deja întrebări legate de continuarea poveștii, sau de publicarea unei viitoare serii, care să-l aibă drept protagonist pe Scorțișoară, dar nu m-am hotărât dacă voi continua să scriu literatură pentru copii.

Cum arată, din perspectiva unui scriitor care se preocupă și de literatura pentru copii, acest tărâm pe care nu e niciodată ușor de navigat? Ce-și doresc și ce primesc, de la cărțile care se scriu azi, micuții cititori?

Pentru mine este prima carte pentru copii și, cum spuneam, nu știu dacă mă voi aventura mai departe în această lume cu totul diferită, specială, care are cerințele și regulile ei. Voi vedea, deocamdată mă bucur când văd că Scorțișoară a început să se împrietenească cu tot mai mulți copii, sper să contribuie și povestea mea la întreținerea pasiunii lor pentru lectură. Cred că astăzi piața de carte pentru copii este extrem de bogată, există aproape orice ar putea să-și dorească sau și-ar putea imagina vreodată un copil, cu siguranță au de unde alege.

Cartea poate fi cumpărată şi de la: libhumanitas.ro, libris.ro, carturesti.ro.

Dacă vrei să susţii site-ul, click sau scan (mulţumiri!):

despre autor

Mihaela Pascu-Oglindă

Scriitoare şi critic literar, absolventă a Facultăţii de Limbi și Literaturi Străine și a masteratului de Teoria și Practica Editării de Carte, Universitatea București.

A debutat cu poeme în antologie în 2015 și cu proză scurtă în antologia „Cum iubim”, Vellant, 2016. Primul roman, „Camera de probă”, a apărut în 2017 la Editura Eikon, urmat de „Memoria corpurilor” în 2018 și volumul de poezii „Mijloace nefaste de supraviețuire” (2021).

Din octombrie 2019 a înființat clubul de lectură CititOARE care se organizează lunar. Cronicile de carte apar pe citestema.ro și în Suplimentul de cultură.

scrie un comentariu