Primul titlu publicat poate conta foarte mult pentru o eventuală carieră de scriitor. De aceea, am considerat oportună o anchetă cu voci importante ale lumii scriitoriceşti din România.
Andrei Panţu s-a născut în 1983 la Bucureşti şi a studiat ştiinţe politice şi relaţii internaţionale. A obţinut o diplomă de masterat în ştiinţe politice de la Universitatea din Leiden (2010) şi una de la Universitatea din Manchester (2019). A publicat proză scurtă în mai multe reviste (iocan, Revista de povestiri, Helion, Opt motive, Cod de Poveste şi altele) şi în antologiile ARGOS DOI, Eroi fără voie, Nume de cod: Flash fiction. Antologie literomania de proză scurtă şi Dragostea când te doare. În 2019 a debutat la editura Humanitas cu volumul de povestiri Tonomatul, nominalizat la premiile Nepotu’ Lui Thoreau şi COLIN. Povestirea sa Cartea cu două foi a stat în 2021 la baza filmului de scurt metraj În numele tatălui, cu Vlad Ivanov, Diana Cavallioti şi Alin Florea, şi regizat de Vladimir Dembinski.
- După apariţia cărţii am avut numeroase bucurii şi dezamăgiri mai mici sau mai mari;
- Impresia mea e că nu am primit aceeaşi susţinere în mediul literar pe care au avut-o alţi scriitori care au debutat recent;
- Atât autorul, cât şi editura trebuie să încerce să promoveze cât mai mult cartea;
- Să evite, pe cât posibil, editurile foarte mici sau varianta de self-publishing; de obicei, opţiunile astea nu duc nicăieri.
Când aţi debutat în volum şi cât de mult aţi aşteptat acest moment? A fost un debut „pe speze proprii” sau unul care s-a petrecut la capătul unei selecţii de manuscrise de către o editură?
Am debutat în 2019 cu volumul de proză scurtă „Tonomatul”. A fost un moment pe care îl aşteptam de mult timp, încă de când eram adolescent voiam să scriu o carte.
Am publicat în perioada 2014-2017 mai multe texte în Revista de Povestiri, iar acolo am avut şansa să fiu citit de Andreea Răsuceanu, care coordonează la Humanitas colecţia dedicată scriitorilor români contemporani. Mă bucur mult că lucrurile s-au petrecut astfel, aşa am ajuns să debutez la Humanitas.
V-aţi sfătuit cu cineva înainte de a trimite manuscrisul spre publicare? Vi l-au citit prietenii sau poate un sfătuitor/îndrumător sau poate colegii de la vreun curs de scriere creativă?
Florin Iaru şi Marius Chivu, cu care am luat un curs de Creative Writing câteva săptămâni în 2014, au citit şi m-au ajutat la unele texte în 2015. Multe povestiri au trecut prin filtrele atelierelor de Creative Sundays, organizate de Revista de Povestiri şi Simina Diaconu. Sunt multe proze pe care le-am gândit în detaliu şi am ales textele care au fost apreciate de-a lungul anilor. Unul, „Tursas”, a fost rezultatul altui curs de scriere creativă (fantasy & SF) coordonat de Michael Haulică în 2014. Apoi, în ultima fază, m-au ajutat foarte mult două colege de scriere creativă, Veronica Stănică şi Nicoleta Balaciu — ambele scriitoare foarte talentate, pe care sper să le văd curând debutând cu volumele lor.
Dacă îţi place ancheta citestema.ro:
V-a influenţat debutul modul în care aţi privit ulterior lumea literară din România? Poate v-aţi făcut prieteni printre scriitori sau poate că, dimpotrivă, aţi remarcat mai uşor reacţii nepotrivite…
După apariţia cărţii am avut numeroase bucurii şi dezamăgiri mai mici sau mai mari. Am ajuns să cunosc mulţi scriitori sau oameni din lumea literară pe care îi apreciez, am primit invitaţii să public în reviste, invitaţii la interviuri, lecturi publice, festivaluri de literatură, iar toate astea m-au bucurat mult.
Aţi fost mulţumit de felul în care a fost primit debutul de către cei care scriu despre cărţi în revistele tipărite sau online?
Se scrie puţin despre cărţile autorilor români contemporani în revistele tipărite sau online. Din câte ştiu, a dispărut în mare parte cronica de întâmpinare pe care o aveam cu câteva decenii în urmă. Totuşi am fost încântat să văd că volumul meu de debut a avut parte de opt cronici, toate pozitive. La finalul lui 2019, majoritatea retrospectivelor literare, cel puţin dintre cele pe care le-am văzut, au menţionat şi „Tonomatul”.
Au fost din păcate şi câteva reviste sau site-uri literare destul de vizibile care m-au ignorat complet, nu au dedicat nici măcar un rând volumului meu de debut. Nu îmi dau seama dacă nici măcar nu au citit cartea, sau au citit-o superficial, au citit-o şi nu le-a plăcut deloc; în orice caz, impresia mea e că nu am primit aceeaşi susţinere în mediul literar pe care au avut-o alţi scriitori care au debutat recent. În plus, majoritatea cronicarilor literari se interesează aproape numai de proza realistă şi convenţională; rareori acordă atenţie vreunui volum atipic. Există, de asemenea, mulți critici literari care pun prea mult accent pe o lectură ideologică a literaturii, și așa mai departe.
Tot ce pot eu să fac este să văd ce învăţ din toate astea, să mă uit la ceea ce am făcut bine și la ceea ce aș fi putut face mai bine, să încerc să îmbunătăţesc următoarele cărţi.
Cum v-aţi promovat debutul? Sau cât credeţi că ţine de autor din ceea ce înseamnă promovarea unei cărţi? Este munca de promovare o datorie a editurii sau se poate implica şi scriitorul în vreun fel în acest proces?
Piaţa de carte din România e mică, interesul cititorilor pentru autorii români contemporani, deşi în creştere, e în continuare foarte redus. În condiţiile astea, atât autorul, cât şi editura trebuie să încerce să promoveze cât mai mult cartea. Editurile se luptă să atragă atenţia unui număr mic de cititori, aşa că fiecare cititor e important şi binevenit. Sigur că ar fi ideal ca un scriitor să investească timp ca să citească şi să scrie, şi cât mai puţin timp şi energie pentru promovarea cărţii, mai ales dacă are un job full time (aşa cum am şi eu, cum au şi majoritatea scriitorilor români).
Ştiam de mulţi ani toate astea, aşa că am făcut tot posibilul să îmi promovez cartea cum am ştiut mai bine. Am postat frecvent poze şi texte pe Facebook, atât pe profil, cât şi pe pagină, am creat pagină separată pentru carte. Mi-am făcut şi cont de Instagram odată cu apariţia cărţii, am ajuns la un număr rezonabil de followeri şi am promovat cartea şi acolo. Am încercat să postez destul de frecvent, dar şi să menţin un echilibru între postările legate de „Tonomatul” şi cele personale sau de interes general, astfel încât să nu-i obosesc pe cei care mă urmăresc în mediul online. Am trimis şi cărţile unor oameni, mai ales din lumea literară, care credeam că ar putea fi interesaţi şi la care volumul meu ar fi ajuns mai greu. De asemenea, am acceptat toate invitaţiile la interviuri (cu două excepţii, când nu am reuşit să trimit răspunsuri la timp), la festivaluri, evenimente, lecturi publice ş.a.m.d., chiar şi atunci când ştiam că numărul celor prezenţi va fi foarte redus. Mă bucur de fiecare cititor pe care reuşesc să îl câştig, mai ales dacă este vorba despre unul atent şi experimentat.
Ce sfat aveţi pentru cei care ar vrea să publice, dar nu ştiu când şi cum?
Mi-e greu să dau un sfat general, mai ales că fiecare debutant are un parcurs diferit. Totuşi, sfatul meu ar fi să nu se grăbească cu debutul, să citească şi să scrie mult, să fie la curent cu ce se scrie în prezent, să publice în reviste literare şi antologii cât mai vizibile, să ceară sfaturile unor prozatori experimentați şi, când sunt mulţumiţi de manuscris, să îl trimită la editurile mari. Dacă nu sunt acceptaţi, să nu se descurajeze şi să trimită în continuare la alte edituri; să evite însă, pe cât posibil, editurile foarte mici sau varianta de self-publishing; de obicei, opţiunile astea nu duc nicăieri.
În general, cei care vor să publice ar trebui să aibă răbdare şi să se bucure de tot ceea ce fac — să se bucure de scris, de citit, de publicat, de oamenii pe care ajung să îi cunoască pe parcurs. Călătoria e mai importantă decât destinaţia, aşa se spune de multe ori, iar asta poate fi valabil şi pentru publicarea unei cărţi.
scrie un comentariu