După ce a publicat prima sa carte, Anna Hope a fost plăcut surprinsă de reacţiile cititorilor şi ale criticii, astfel că a renunţat la actorie, pentru a se dedica scrisului. A scris „Sala de bal”, al doilea său roman, care a fost publicat la noi de Editura Humanitas Fiction şi s-a bucurat de cel puţin acelaşi succes de public şi critică. Un roman despre tulburătorii ani ai Primului Război Mondial şi despre nevoia de a spera. Pe marginea lui, i-am adresat scriitoarei câteva întrebări. Mulţumesc Editurii Humanitas pentru intermedierea acestui dialog la distanţă.
Primul dumneavoastră roman a fost despre Primul Război Mondial şi despre modul în care l-au trăit trei femei. Al doilea roman, „Sala de bal”, are ca orizont temporal aproximativ aceeaşi perioadă, însă frontul este diferit: un sanatoriu. Cum aţi documentat anii 1910-1920? Cum de v-au marcat atât de mult încât să le dedicaţi cel puţin două cărţi?
Am fost mereu conştientă şi interesată de Primul Război Mondial – dar nu l-am cunoscut cu adevărat decât din perspectiva celor care au luptat în acei ani. Aşadar, am fost curioasă să aflu mai multe despre experienţa femeilor care l-au trăit. Ştiam însă şi că nu voiam să scriu despre anii de război – se scrisese deja foarte mult în partea asta. Erau atât de multe lucruri legate de anii de după război care mă fascinau – felul în care s-a schimbat poziţia femeii în societate, literatura şi arta produse de cataclism, modul în care ceva atât de îngrozitor a putut să dea naştere la atât de multă frumuseţe. Aşa că am ştiut că trebuie să scriu despre acel moment istoric, dar din perspectiva femeilor care l-au trăit.
M-am simţit obligată să scriu „Sala de bal” atunci când am aflat că stră-străbunicul meu a fost pacient al azilului din Yorkshire. Când am avut de ales anul în care are loc romanul, 1911 mi s-a părut foarte bun, ca fiind anul unor mari transformări, al unei puternice febre sociale şi momentul în care Winston Churchill era ministru al afacerilor interne, cu toată perspectiva sa asupra eugenismului.
În „Sala de bal” v-aţi construit povestea tot pe trei personaje: doi pacienţi şi un doctor. Este vorba de o întâmplare în această alegere sau cifra trei chiar înseamnă ceva în construirea unui roman?
O întrebare interesantă. Şi romanul pe care tocmai l-am terminat are trei femei în centrul său. Cred că am nevoie să simt că în carte port o conversaţie, iar trei pare un număr potrivit în privinţa punctelor de vedere. Dar după ce am închis acest roman, parcă nu mă mai pot vedea scriind încă o carte pe trei voci. Trei cărţi în felul acesta sunt suficiente! Probabil că următoarea nu va mai fi aşa…
Pentru unul dintre personaje, ba aş zice şi pentru celelalte, speranţa e ca o boală. Doare să speri. Este literatura o formă de speranţă pentru dumneavoastră, poate o formă de a spera într-o lume mai empatică şi mai paşnică?
Oh, aceasta este o întrebare bună. Da, cred că, într-adevăr, uneori doare să speri. Categoric am trăit aşa ceva chiar eu. Şi e clar că, pentru mine, literatura este şi o formă de a spera. Una dintre cărţile mele preferate este „Hope in the Dark” de Rebecca Solnit, o non-ficţiune scurtă despre puterea pe care o avem cu toţii şi despre potenţialul de a ne schimba. Este minunată.
Sunteţi (şi) actriţă. Sunt convins că aţi tot fost întrebată despre legătura dintre scris şi actorie, însă v-aş orienta din nou către acest subiect într-o abordare, sper, nouă: credeţi că este nevoie de actorie pentru a supravieţui unei perioade tragice? Personajelor din „Sala de bal” li se cere, printre rânduri, comportament de actor: ca să ajungă la serata din „Sala de bal”, trebuie să se comporte bine, să fie, poate, altfel decât şi-ar dori.
Vă mulţumesc, aceasta este încă o întrebare foarte bună. Şi da, cred că aţi observat bine. Atât Ella, cât şi John, sunt obişnuiţi să se prefacă şi să joace un rol pentru a primi ce îşi doresc. De fapt, toate personajele mele, până la un punct, joacă un rol, poate Charles mai mult decât celelalte – dar el nu ştie când să-şi dea jos masca, lucru care îl aruncă într-o tragedie.
Înţeleg că vă dedicaţi exclusiv scrisului. A fost succesul de care s-au bucurat cele două cărţi hotărâtor în decizia dumneavoastră?
Mă consider norocoasă că am trecut exclusiv la scris după publicarea primei mele cărţi. Asta, chiar dacă m-am întors recent la actorie în producţia „The Seagull”, şi mi-a plăcut tare mult!
Aţi urmat şi aţi predat cursuri de creative writing. Care ar fi principalul motiv pentru care aţi recomanda un astfel de curs cuiva care nu a publicat încă nimic?
După mine, aceasta este o situaţie în care poţi să te iei în serios ca scriitor. Îţi oferă spaţiu ca să te dedici muncii tale. Iar faptul că-ţi citeşti creaţiile şi discuţi despre ele este o ocazie adevărată de a vedea ce merge şi ce nu. Mi-a plăcut tare mult la curs şi chiar mă revăd cu cei din grup chiar şi la mai bine de zece ani după ce l-am încheiat.
Despre carte
Apărut în toamna lui 2016, romanul Sala de bal al scriitoarei britanice Anna Hope se bucură de un binemeritat succes internațional. În Franța, unde a fost publicat de Gallimard, i s-a acordat în 2018 Grand Prix des Lectrices al revistei ELLE.
Pe fundalul verii caniculare a anului 1911, la sfârșitul epocii edwardiene, Sala de bal proiectează o poveste de iubire pe un tărâm potrivnic, bântuit de obsesii periculoase și drame tăinuite —azilul Sharston din Yorkshire, unde o mână de oameni are puterea de a decide cine poartă stigmatul nebuniei și cine îndeplinește criteriile normalității.
Sala de bal urmărește în primul rând destinul Ellei Fay, o tânără lipsită de protecția și afecțiunea familiei, care, în urma unui incident la filatura unde lucrează în condiții extrem de aspre, e internată în azil. Aici îl întâlnește pe irlandezul John Mulligan, înregistrat cu diagnosticul de „depresiv melancolic“, după decesul fiicei sale, și aflat sub îngrijirea doctorului Charles Fuller, ale cărui idei și experimente precipită deznodământul dramatic al cărții. Anna Hope reușește să dea viața unei realități istorice puțin cunoscute într-un roman intens și subtil, care nu devine nici o clipă sentimental.
„Anna Hope combină în mod fericit cercetarea istorică cu inteligența emoțională pentru a explora, cu delicatețe și intuiție profundă, tensiunile și încercările inerente condiției umane.“ –New York Times
Despre Anna Hope
Scriitoare și actriță, s-a născut în 1974 la Manchester. A studiat literatura engleză la Wadham College din Oxford, apoi a absolvit cursurile de actorie ale Royal Academy of Dramatic Art din Londra. După câțiva ani în care s-a făcut cunoscută mai ales pentru roluri din seriale și miniserii de televiziune (ShakespeaRe-Told, Dr Who, Coronation Street), a urmat un masterat de scriere creativă la Birkbeck College din Londra. Un timp a predat ea însăși scriere creativă la universități britanice. Romanul ei de debut, Wake, a fost publicat în 2014 de Doubleday în Marea Britanie și de Random House în SUA. Bestseller internațional, s-a bucurat de atenția criticii, fiind selectat pe lista scurtă la National Book Awards și pe lista lungă la Walter Scott Prize.Cel de-al doilea roman al scriitoarei, Sala de bal (The Ballroom; Humanitas Fiction, 2018), ale cărui drepturi de publicare au fost vândute în peste zece țări, a apărut în toamna anului 2016. În prezent, Anna Hope se dedică exclusiv scrisului.
Cartea este disponibilă pe libris.ro, elefant.ro şi pe libhumanitas.ro.
Credit foto scriitoare: James Gifford
scrie un comentariu