Se poate să fii şi trăsnit, şi extrem de isteţ, dar şi foarte talentat, toate în acelaşi timp?
Sigur că da. De altfel, geniilor li se acceptă multe, puse de obicei sub cupola nonconformismului.
Acum, Dan Rhodes n-o fi un geniu (deşi…). Spun asta gândindu-mă la faptul că nu există un instrument de măsurare a genialităţii în scris, care pică mai degrabă pe panta subiectivismului ori a gustului cititorilor. Însă citindu-i debutul (prima ediţie a cărţii a apărut acum vreo 14 ani, când el avea 28), adică acest inedit colaj numit „Antropologie şi o sută de alte povestiri”, n-ai cum să nu-ţi spui că are ceva special, şi literar, dar şi pur şi simplu uman.
Povestirile sale de aici sunt nişte proze foarte scurte, de multe ori nu mai lungi de un paragraf, care vorbesc despre iubire. El însuşi, într-un interviu acordat traducătoarei acestei cărţi, Nadine Vlădescu, a precizat că şi atunci când pare că nu scrie despre iubire, tot despre asta scrie. Frumuseţea acestor texte vine din gradul lor de condensare, din şlefuirea lor până la perfecţiune, dar şi din cinismul, ironia şi suferinţa pe care le combină întotdeauna surprinzător.
Barman, poştaş, muncitor într-o fermă de legume şi fructe, şi profesor în Vietnam, Dan Rhodes a scris textele acestea între ocupaţii şi destinaţii, de multe ori pe drumuri, de unde şi diversitatea numelor feminine, fiecare povestire fiind despre o altă iubită: Ciocârlie, Mette, Aurelia, Badr-al-Budur, Xanthe etc. Uneori, numele ei nu este specificat, ca şi cum nu ar avea prea mare importanţă. Oricum, nu pare a avea niciodată importanţă, pentru că accentul este pus mai mereu pe relaţie, pe intimităţi în care sigur se va regăsi orice cititor ori pe momentul în care el, naratorul, suferă din cauza despărţirii/depărtării.
„Prietena mea a murit de râs în timp ce eu îmi schimonoseam faţa într-una dintre mutrele mele amuzante. Prietenii ei au fost amabili şi mi-au spus că nu trebuia să mă simt vinovat; că ea ar fi vrut să moară în felul ăsta. Dar ei n-au fost acolo când râsul ei melodios s-a transformat în sunete de sufocare, grohăituri şi horcăitul de dinainte de a muri. Când durerea mea s-a potolit, am găsit o altă fată frumoasă pe care s-o iubesc. A murit râzând de o glumă pe care am făcut-o despre tălpile ei. Şi următoarea a decedat într-un mod asemănător. Ultima mea prietenă n-a murit. M-a părăsit. Mi-a spus că noi nu ne distrăm niciodată şi că îşi dorea un bărbat cu simţul umorului.” (Râzând)
Se pare că atunci când a terminat cartea, Dan Rhodes şi-a dorit ca ea să-i aducă înapoi o parteneră de viaţă. Ceea ce s-a şi întâmplat, pentru că avea să rămână împreună cu una dintre cititoarele acestei cărţi. Sigur că la britanici se câştigă mai bine din drepturi de autor, dar aşa ceva?!
„Antropologie şi o sută de alte povestiri” este o carte care te binedispune prin ineditul şi diversitatea prozelor. Uneori zâmbeşti, alteori te miri, câteodată eşti chiar intrigat de cât de departe a putut să ajungă cu imaginaţia Dan Rhodes, şi sigur vei fi surprins.
Dan Rhodes, „Antropologie şi o sută de alte povestiri”, Editura Vellant, 2016, 128 de pagini, traducere şi postfaţă de Nadine Vlădescu
Cartea poate fi cumpărată de la:
Fotografie reprezentativă: Callum Shaw / Unsplash
scrie un comentariu