Souad a făcut greșeala să se îndrăgostească de un vecin, pe când avea vreo 17 ani. Vecinul a profitat de naivitatea ei, dar și de nevoia ei de evadare, și a lăsat-o însărcinată, după care s-a eschivat. Până să realizeze ce i se întâmplă, Souad, depistată de familie, a și fost condamnată. Pentru că avea o soră mai mare nemăritată, ea nu putea fi cerută de soție. Nu că ar fi dorit cineva. Aici, numai crima este din „onoare”.
De Souad are grijă un unchi. Acesta este termenul, „are grijă”. Când o femeie greşea, conform normelor absurde din regiune, un bărbat era desemnat să „aibă grijă” cu acordul familiei celei care călca strâmb. Peste Souad, unchiul a turnat un combustibil, după care i-a dat foc.
Pe altele, le aruncau de la fereastră. Ori pur şi simplu le prindeau sub roţile maşinii. Oricât de cinic ar părea, se găseau soluţii pentru orice femeie care nu ştia cum să se comporte.
Souad a ars şi cumva a ajuns la spital. Mai mult moartă decât vie, a născut un băiat, după care a întâlnit-o pe reprezentanta unei organizaţii umanitare. Ori, mai bine spus, respectiva a ajuns la ea, cu multă şansă, şi a decis că merită să se implice pentru a o îndepărta de acel mediu.
Mediul? Cisiordania din urmă cu câteva decenii.
Pentru că această carte este scrisă chiar de Souad, ajutată de Marie-Thérèse Cuny, vă puteţi imagina dacă Souad a scăpat sau nu de acolo. În ce fel, veţi vedea din mărturia ei, redată când ea avea vreo 40 de ani, adică la mulţi ani după evenimente. Multe chestiuni de aici sunt halucinante. Mame care-şi ucid pruncii, din cauză că s-au născut fete şi nu băieţi, taţi care-şi bat fetele pentru motive incredibile, fraţi care-şi lichidează surorile, pentru că sunt femei şi femeile nu merită să trăiască, pentru că îi fac de ruşine, sunt în amintirile lui Souad lucruri cu care aproape că nu se poate trăi, lucruri care vorbesc despre nişte vremuri primitive.
Este greu să găseşti o lectură mai dură ca asta. Dincolo de ea, îţi dai seama că Pământul găzduieşte tot felul de cutume incredibile, invocate doar pentru a justifica barbaria ori setea de violenţă şi chiar nebunia. Sigur ai mai citit despre aşa ceva, în mărturii publicate cu duiumul în ultimii ani, originare din Iran, Coreea de Nord ori Afganistan, însă iată că şi Cisiordania este generoasă la acest capitol.
Coşmarul lui Souad nu se opreşte la momentul în care i se dă foc. A reconstrui o viaţă, după ce timp de aproape 18 ani ai văzut cum îţi sunt omorâte surorile şi te-ai temut în fiecare clipă pentru viaţa ta – chiar şi când ai scos apă din fântână –, trebuie să fie extrem de dificil.
Cui recomand cartea aceasta? Misoginilor. Ei vor avea o lectură captivantă. Ceilalţi nu vor primi decât confirmări. Confirmări că lumea aceasta, deşi pare că face descoperiri uluitoare, încă mai are locuri captive într-o mentalitate primitivă.
Souad, Marie-Thérèse Cuny, Arsă de vie, Editura Polirom, 2017, traducere de Oana Cătălina Popescu, 288 de pagini
Fotografie reprezentativă: Oscar Keys / Unsplash
scrie un comentariu