După bestsellerurile internaţionale Mica enciclopedie Hygge și Mica enciclopedie Lykke, Meik Wiking revine în portofoliul Editurii Litera cu Arta de a-ţi crea amintiri – Cum să colecţionezi şi să-ţi aminteşti momentele fericite.
Fiecare an are un număr fix de zile. Unele zile trec fără să lase nici o urmă, de alte zile ne amintim o viață.
Îţi aminteşti primul sărut? Sau cea mai bună mâncare pe care ai gustat-o vreodată? Sau mirosul ierbii proaspăt cosite într-o zi perfectă de vară?
Când simţurile ne sunt stimulate, când stăpânim puterea primelor experienţe şi când suntem conştienţi de sentimentele şi emoţiile noastre, este mult mai probabil că ne vom păstra amintirile fericite.
Folosind cercetările despre fericire, Meik Wiking explorează modul în care putem învăţa să creăm amintiri fericite şi cum să le păstrăm mai bine. Incluzând date şi fragmente de jurnal, interviuri, studii şi sondaje globale şi experimente de ştiinţă behavioristă şi a fericirii din viaţa reală, Arta de a-ţi crea amintiri va analiza modul în care putem crea momente perfecte. Momente pe care să ni le amintim pentru totdeauna. Momente care ne vor forma ca persoană.
Fragment în avanpremieră
AMINTIRILE FERICITE
S U N T B E N E F I C E S Ă N Ă T Ă Ţ I I
Datorită activităţii mele, discut adesea cu oameni care au suferit sau suferă încă de depresie.
Unul dintre numitorii lor comuni este acela că, atunci când acești oameni se simt cel mai rău, ei nu sunt incapabili doar să simtă o bucurie oricât de mică, ci și să își amintească vreun moment din viaţa lor când au trăit bucuria. Pe lângă faptul că sunt incapabile să aibă vreo amintire fericită, persoanele care suferă de depresie au și tendinţa de a reflecta asupra evenimentelor negative.
Din fericire, se fac cercetări pentru a veni în ajutorul persoanelor care se luptă cu depresia. Dr. Tim Dalgleish, medic psiholog la Universitatea din Cambridge, îi ajută pe cei cu depresie folosind metoda „loci“ (care utilizează vizualizarea și memoria spaţială) pentru a‑i ajuta să invoce amintiri fericite mai ușor. În cadrul unui studiu, dr. Dalgleish și colegii săi au lucrat cu 42 de persoane cu depresie și le‑au ajutat să genereze 15 amintiri fericite la care să apeleze când se simt triste.
Asta presupune ceva efort, căci depresia afectează capacitatea de a retrăi amintiri pozitive. Unii participanţi au răspuns: „Eu nu am 15 amintiri pozitive“, așa că cercetătorii au lucrat cu aceștia la adăugarea și elaborarea amintirilor, pentru a le face mai vii, cu bogate detalii senzoriale, precum mirosuri, culori și sunete. Următorul pas a fost plasarea celor 15 amintiri în case familiare, sau de‑a lungul unor trasee, folosind metoda „loci“. Un grup de control a fost supus unei forme diferite de antrenament, în care a fost încurajat să formeze din amintiri scenarii sau scene logice și să le repete – o strategie folosită adesea în pregătirea pentru examene.
Ambele grupuri au reușit să își îmbunătăţească invocarea amintirilor până la un nivel aproape optim după o săptămână de antrenament. Totuși, o săptămână mai târziu, cercetătorii i‑au sunat pe participanţi fără să‑i anunţe în prealabil și i‑au supus unor teste de rememorare. Doar participanţii care folosiseră metoda „loci“ și‑au păstrat abilitatea de a‑și aminti întâmplări fericite.
Cu toate acestea, este important de observat că, deși participanţii au declarat că s‑au simţit mai bine, nu au punctat semnificativ mai bine pe scala depresiei. Mai mult decât atât, cum participanţii cunoșteau intenţiile experimentului, este posibil ca astfel de ameliorări autoraportate să fi fost un efect placebo. Și totuși, capacitatea de a rememora amintiri fericite este o marcă a progresului, iar în prezent nostalgia este considerată un mecanism psihologic util care contracarează singurătatea și anxietatea și care îi face pe oameni mai fericiţi.
PONT PENTRU AMINTIRI FERICITE:
P O F T I Ţ I Î N P A L A T
Când intru în casa copilăriei mele, cei trei muschetari se luptă în vestibul.
Eu mă ghemuiesc ca să evit braţul lui Porthos și mă rostogolesc în bucătărie. Acolo este Beethoven, care scoate o friptură de pui din cuptor. În bucătărie este un șemineu, în faţa locului de luat masa. Papa Francisc încearcă să facă focul, dar își murdărește de funingine tichia sa albă și începe să înjure. În camera alăturată, Neil Armstrong cântă la pian. Este îmbrăcat în costum de cosmonaut, așa că fiecare deget atinge câteva clape odată.
Acesta nu este un vis. Este un palat al memoriei frumos amenajat. Daţi‑mi voie să vă explic. Câteva dintre tehnicile de memorare pe care le folosim azi au fost dezvoltate încă din vremurile Greciei antice și ale Imperiului Roman. Una dintre ele este metoda „loci“ („loc“ în latină) – cunoscută și drept palatul memoriei. Sau, dacă vă place serialul poliţist Sherlock (și cui nu‑i place?), Holmes jucat de Benedict Cumberbatch îl numește „palatul minţii“.
Conform legendei, metoda a fost folosită pentru prima oară de poetul grec Simonides în anul 500 î.Hr. El mai era cunoscut și drept „cel cu limba mieroasă“, obișnuind să recite poeme și să cânte ode la banchete și serbări. Cu o astfel de ocazie, Simonides a părăsit după reprezentaţie templul unde avusese loc serbarea și, imediat după aceea, acoperișul s‑a prăbușit, omorându‑i pe toţi cei prezenţi. Trupurile au fost strivite atât de rău, încât a fost imposibil să fie identificaţi. Totuși, Simonides a reușit să își imagineze scena din acea seară, amintindu‑și cine unde anume șezuse. Mai târziu, el a reflectat asupra experienţei sale și a formulat metoda „loci“.
Metoda este folosită adesea în concursurile de memorie, unde una dintre probe este să-ţi amintești cât se poate de rapid ordinea în care sunt extrase cărţile de joc dintr‑un pachet. În prealabil, participanţii creează locuri în memorie – locuri pe care le știu bine, cum ar fi casa copilăriei sau un traseu cunoscut. Ei atribuie, de asemenea, un personaj sau o persoană fiecărei cărţi din pachet. În sistemul meu, șasele de pică este Marilyn Monroe. Valetul de cupă este fratele meu. Riga de caro este King Kong.
Am făcut astfel încât toate cărţile de caro sunt personaje fictive (Robinson Crusoe sau Jack Sparrow); cărţile de cupă sunt oameni pe care îi cunosc personal; cărţile de tobă sunt celebrităţi contemporane (Donald Trump sau regina Margaret a Danemarcei); iar cărţile de pică sunt personaje istorice decedate (Frank Sinatra sau Cleopatra).
În plus, de exemplu, toţi optarii sunt persoane purtătoare de ochelari (Gandhi); nouarii sunt germani (pentru că, în engleză, „nine“ sună ca „nein“ în germană); și toţi pătrarii sunt persoane cu prieteni patrupezi (precum Tintin cu Snowy).
Combinaţia dintre numerele cărţilor și suită înlesnește memorarea; de exemplu, nouarul (un german) de pică (personaj istoric decedat) este Beethoven.
Când se arată prima carte, tu plasezi personajul cu care o asociezi în primul loc din palatul memoriei sau pe traseul tău, apoi creezi o imagine mentală a situaţiei în care se află personajele. Este mult mai eficient dacă personajele fac ceva – cu cât acţiunile sunt mai obraznice, mai necugetate, mai incorecte politic, cu atât mai bine.
Așadar, încercaţi să vă amintiţi: cine scotea friptura de pui din cuptorul din bucătărie? Era Beethoven. Și cine încerca să aprindă focul, murdărindu‑și de funingine tichia și înjurând? Papa Francisc, corect? (Pentru mine, zece de tobă.) Cine cânta la pian? Neil Armstrong îmbrăcat în costum de cosmonaut: asul de pică. Un mic pas muzical pentru un om, o mare imagine eternă în mintea ta.
Un mic avertisment. Când am lucrat la sistemul mnemonic de mai sus, mă aflam în avion în drum spre Canada. Am fost atât de prins în deprinderea memorării unui întreg pachet de cărţi, că mi‑am uitat laptopul în buzunarul scaunului din faţă. Sunt perfect conștient de ironia întâmplării. Dacă aţi citit Mica enciclopedie Lykke, știţi că asta nu a fost prima oară când mi‑am uitat calculatorul într‑un avion. Pentru a nu mi se mai întâmpla așa ceva și a treia oară, îmi pun acum unul din pantofi în buzunarul scaunului, lângă laptop.
Folosind palatul memoriei, pot acum memora ordinea cărţilor dintr‑un pachet în aproape șase minute, dar palatul memoriei poate fi folosit pentru lucruri mai importante decât trucuri de impresionat publicul la petreceri.
Meik Wiking a fost descris de The Times drept cel mai fericit om din lume. A fondat primul Institut de cercetare a fericirii din lume în 2011, la Copenhaga, Danemarca. În plus, face parte din grupul consultativ pentru „Raportul privind politica fericirii globale“.
Meik acordă consultanţă pentru consilii orășenești, guverne și companii din întreaga lume cu privire la fericire și a lucrat cu Ministerul pentru Fericire din EAU , statul Yalisco din Mexic și administraţia orașului Goyang din Coreea de Sud. Deţine o diplomă în afaceri și știinţe politice și a lucrat anterior pentru Ministerul danez al Afacerilor Externe.
Când nu scrie cărţi (inclusiv bestsellerurile internaţionale Mica enciclopedie Hygge și Mica enciclopedie Lykke) și nu întocmește rapoarte despre fericire, bunăstare și calitatea vieţii, este pasionat de fotografie și joacă tenis (destul de prost) cu prietenii.
scrie un comentariu