Emil Brumaru (25.12.1938 – 05.01.2019), poetul care a reușit să însuflețească obiectele și să transforme abjectul în vers, unicul Emil Brumaru, cu o experiență de viață diversă, crudă și spectaculoasă, a observat firescul de zi cu zi și l-a transformat într-o poezie accesibilă, inedită și originală.
„Degeaba-mi stau pe clanța de la ușă/ Și-mi cântă porumbeii: ugul-ugul,/ Vreau sînilor tăi albi să le simt jugul/ Prinde-mi cu părul viața-n dulci cătușe/ Și lasă-mă să-ți scriu umil pe rochii/ Și fructe mari să umplu cu lumină/ Liturgică. Nu mă izbi cu ochii,/ Fii ca-n dulapuri calde o diftină/ Pe care, trist, în orele de-amiază/ Un înger cu melon o vizitează.” (Opere I „Julien Ospitalierul”, „Elegie”, p.141) – ed. Polirom, 563 pagini.
Niciun alt poet contemporan nu a avut parte de o asemenea popularitate ca a lui Emil Brumaru, un fapt demn de apreciat dat fiind sursele sale inspiraționale, șocante pe alocuri (corpul uman amestecat cu diverse) și tematica aleasă (erotismul până la grotesc).
„Fitilul lămpilor cu gaz se-mbată/ Și-și ard amoru-n flăcări, afumând/ Sticle subțiri în încăperea lată/ A sufletului meu. Penele,-a gând,/ Din perne prin urechi îmi intră-n crier,/ Fac cuiburi, clocesc ouă mari de strut./ Sfîrm între degete burtosul grier/ Cu zeama-i fiartă pofta să-ți asmut/ Și să ne bălăcim, lingure-n ciorbă,/ Pudrate cu piper de-a pururea,/ Spre-a ne sorbi, cum vorbele pre vorbe/ Le cheam-alături. Frazele vor sta/ Lungite-n simțul limbii dezmățate,/ Amăgitor de pure: soră cu-al tău frate!” (Opere II „Submarinul erotic”, „Fitilul lămpilor cu gaz se-mbată…(Proiect)”, p.230)
Datorită simplității și melodicității, poezia lui Emil Brumaru susură și nu ridică dificultăți de citire sau de înțelegere. În volumul III al Operelor sale, un volum de proză, poetul – prin scrisorile trimise prietenilor – se destăinuie oarecum, lumii, „explicând” cum încercă să găsească un echilibru între ce-și dorește el, poetul, și ce i se cere.
„Poetului îi șade bine/ Să fie beat și trist și pur;/ Mănînce miere de albine,/ Beie din sticle fără cur,// Gagicărească-se-n chisele/ Cu târtițe de fluturi moi;/ Poetul trebuie să-și spele/ Zilnic picioarele-n oloi// Și mîinile în lapte dulce/ Și fața-n bulion de crin;/ Dînsul de-a pururi vas să-și culce/ Pe plușuri trupuri longinin,// Să nu citească, să nu scrie/ Ci numai doar poet să fie/ Cu papanași la pălărie/ Și o iubită fistichie/ Cu trei mamele cît găleata/ Ce se numește Reparata!!” (Opere III „Cerșetorul de cafea”, „Scrisori către Șerban Foarță”, „Să nu citească, să nu scrie/ Ci numai doar poet să fie”, p.144).
În critica literară am auzit de „male gaz” – termen preluat și adaptat din teoria feministă – o perspectivă artistică specific masculină care prezintă și reprezintă femeia ca obiect strict sexual. Emil Brumaru amestecă acest concept cu legume, animale, cărți și nume de scriitori și reușește să stârnească curiozitatea cititorilor de poezie și/sau de proză.
„Nu-i oare delicios că Diderot, din primele pagini ale lui Jaques Fatalistul, dă brînci unei femei de pe cal, prezentîndu-i-o cititorului, cu fustele-n cap, spre a-I admira… Iată ce însemna, în acest secol, a trezi apetitul pentru lectură!” (Opere IV „Dumnezeu se uită la noi cu binoclul”, „Catalog de nimfe (II)”, p. 343, publicat în „România litterară”, nr.49/2002).
Interesant la poezia lui Emil Brumaru este amestecul de cuvinte. Deși depășește, de multe ori, o oarecare bunăcuviință care-ar face orice domniță pudică să roșească în timp ce-i citește versurile, 100% erotice sau de-a dreptul scârboase, rupând ritmul, amestecă prezentul cu trecutul și trimite cititorul dintr-un film pentru adulți în vremurile copilăriei sau ale adolescenței. Într-un interval de timp de câteva versuri.
„Cîte scorneli ca să surîzi un pic!/ Îți împleteam omizi verzi în covoare,/ Rostogoleam și ghinde și mosoare/ Pîn` la pantoful cald, cu butul mic,/ Și-ți pregăteam ciorapi fini, din mărare,/ Și potjartiere cu mărgăritare,/ Și chiloțeii să-ți intre-n cur un pic,/ Cînd o luai razna printr-un Mall mai mare;/ Clădeam din fluturi dulci moriști în vînt,/ Puneam painginii să se-mbete-n lapte,/ Să treacă gingaș, vicioși la fapte, (…)” (Opere V „Crepusculul civil de dimineață”, „Cîte scorneli ca să surîzi un pic…” p.177).
Întrebată într-un context, dacă-mi place sau nu poezia lui Emil Brumaru, am răspuns „da și nu”. Emil Brumaru a avut un stil unic și a fost un poet imens prin originalitate și simplitate – deci da, îmi place poezia lui Emil Brumaru. Și în același timp, nu este genul de poezie pe care să-mi doresc să-l citesc/recitesc la nesfârșit, deci nu-mi place până-ntr-atât încât să am pe birou, permanent și la îndemână, Operele lui Emil Brumaru.
Poezia lui atrage și respinge, e comodă (prin simplitate) și incomodă (pentru că „spune” lucrurilor pe nume, fără perdea), e muzicală (poeme cu ritm și rimă) și nu e (vezi poemele cu ritmuri și rime amestecate) și e Emil Brumaru. Inconfundabilul. Cel căruia Nichita Stănescu i-a spus: „Bătrâne, sinceritatea e criminală!”
Omul Emil Brumaru – prietenul scriitorilor tineri și sursa inepuizabilă de autori și titluri a cititorilor Domniei Sale – mi-a plăcut. Răbdarea, căldura și blândețea cu care răspundea oricărei curiozități mi-au plăcut nespus. Ar fi păcat să-l uităm pe-un raft prăfuit de bibliotecă.
Emil Brumaru – „Opere” I-V:
- Opere I „Julien Ospitalierul”, ed. Polirom, 2009, 563 pagini;
- Opere II „Submarinul erotic”, ed. Polirom, 2009, 472 pagini;
- Opere III „Cerșetorul de cafea”, ed. Polirom, 2012, 638 pagini;
- Opere IV „Dumnezeu se uită la noi cu binoclul”, ed. Polirom, 2014, 536 pagini;
- Opere V „Crepusculul civil de dimineață”, ed. Polirom, 2015, 616 pagini.
Sursa foto scriitor: cotidianul.ro
scrie un comentariu