elefant.ro

Cât de prezentă poate fi umanitatea în lipsa prosperității? Romanul lui Bogdan Coșa, „Cât de aproape sunt ploile reci”, ne arată că, în cele mai multe dintre cazuri, în lipsa bunăstării, a șansei sociale, umanitatea pălește, instinctele se ascut, iar sufletele se scufundă în mocirla propriilor limitări.

Acest roman, de maturitate, al lui Bogdan Coșa, scris în maniera lui Rebreanu, în stil anticalofil, este ca un semnal de alarmă, scurt și pătrunzător, la adresa unui sistem social strâmb, nefuncțional și inechitabil.

Debutul narațiunii este plasat într-un timp nedefinit, cu accente lacustre, de natură bacoviană, subliniate de o ploaie ce pare să nu mai contenească.

„Ploua deja de o săptămână, iar râul dădea semne că în curând are să iasă din matcă. Putregaiuri rămase de cine știe când prin păduri și crengile rupte de ultimele furtuni erau împinse la vale de șuvoaiele care spălau zi de zi coamele munților. Se rostogoleau în pâraie, care le duceau cu ele în sat și le înfigeau în gardurile ieșite în cale.”

Mai apoi, romanul se așază în cadre mai bine definite: satul Dumbrava Frumoasă, dintr-o Transilvanie ce poate fi chiar a zilelor noastre. Frumusețea numelui acestui sat e un voit contrapunct la urâțenia declinului multor destine ale locuitorilor săi, inclusiv al familiei lui Nuțu, personajul ce se insinuează, mohorât, încă din primele pagini ale cărții.

Gesturile sale aproape automatizate, având ca țintă, deseori, sticla de băutură ieftină, în care se refugiază după încă o zi de muncă abrutizantă și lipsită de orizont, cadențează narațiunea ce relatează istoria unei familii a satului românesc de secol XXI, condamnată la un destin hain, marcat de insecuritatea și neșansa vremurilor, dar și de limitarea și inerția oamenilor, de încremenirea în cutume toxice și în prejudecăți retrograde.

Prinsă în vârtejul unor timpuri incerte, în care oportunitățile (fragile) se împletesc cu tentațiile (multe)  distructive, familia rurală poate prospera, își poate găsi un făgaș creat prin muncă și determinare, sau poate eșua, plutind în deriva autodistrugerii. La prima vedere, familia lui Nuțu ilustrează cel de-al doilea traseu. Totuși, la o privire mai atentă se întrevede un destin partajat: în timp ce adulții sunt marcați de eșecul personal, copiii (Petru, Ionel și Mădălina) reușesc să se sustragă fatalității neșansei, prin intermediul educației, elementul-lipsă din destinul părinților lor. Interesant este faptul că semnul eșecului părinților (mai ales al bărbaților) stă tocmai în reîntoarcerea în satul uitat de lume și civilizație, confiscat de paragină, în timp ce succesul tinerilor se măsoară prin capacitatea lor de a se fi îndepărtat, de a fi reușit să evadeze din cercul vicios al limitării, sărăciei și lipsei de educație. Reușesc asta fie migrând către oraș, fie, chiar, către alte țări. Din acest punct de vedere, s-a spus că romanul este, simultan, unul al apropierii și al îndepărtării.

Bogdan Coșa nu se sfiește să ne descrie urâtul cu precizie, clar și fără menajamente: există cadre desprinse parcă dintr-un film al lui Daneliuc. Evocarea lipsei de igienă personală ale celor mai intime acte, împreună cu duhnelile matinale ce îmbibă aerul de miasme sunt mijloace tehnice de a pune (verosimile) accente într-o proză cu puternic caracter social.

Scene șocante (Nuțu intră în cușca lui Haiduc și doarme acolo precum un animal) se juxtapun cu imagini de o duioșie ireală (același Nuțu, tatăl alcoolic al lui Ionel, vine să își viziteze pe furiș copilul, desenând pe geamul aburit conturul unui băiețel). Fascinant este modul în care autorul reușește să obțină acest melanj foarte firesc între contraste, între modernitate (copiii au acces la Facebook, emigrează în Anglia) și arhaism (gospodăriile stau să se prăvale, toaletele sunt, cele mai multe, în fundul curții).

Realist, dar dezolant, nici iubirea nu rezistă în fața atotputerniciei mizeriei: murdăria fizică se insinuează în suflet și naște urâțenie. Familiile se destramă din pricina neînțelegerilor provocate de lipsuri, iar copiii sunt victime colaterale ale războaielor părinților.

Incomod și înțepător, precum ploile reci de toamnă, dar excepțional construit, romanul lui Bogdan Coșa descrie scene marcate de un profund realism, în care deriva sufletească și naufragiul destinului oamenilor dau măsura vremurilor tulburi pe care le trăim. 

Bogdan Coșa, „Cât de aproape sunt ploile reci”, Editura Trei, anul publicării: 2020, nr. pagini: 224


Puteţi cumpăra cartea de la:


Fotografie reprezentativă de Maria Teneva pe Unsplash (crop)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here