După cele trei romane publicate la Editura Humanitas, Așa să crească iarba pe noi (2017), Marile bucurii și marile tristeţi (2021) şi Străinătate (2022), scriitorul Augustin Cupșa a pătruns pe tărâmul literaturii pentru copii cu o îndemânare care i-a adus, anul acesta, Premiul Uniunii Scriitorilor din România la categoria Carte pentru copii și adolescenți pentru Două furnici și un elefant: De la un capăt al Lumii la celălalt (Humanitas Junior, 2023). Recent a apărut, la aceeași editură, cartea Fraţii Mesteacăn şi cei 7 vampiri care aveau o singură pereche de chiloţi, o aventură plină de umor și peripeții cât se poate de originale. Despre cum și-a dorit să „vindece” teama de vampiri a celor mici, despre cum se împacă cele două teritorii ale literaturii (pentru oameni mari și mici), despre universul propriei copilării și despre poveștile văzute prin ochii fiicei sale, Ioana, aflăm împreună mai multe într-un interviu cuceritor acordat de scriitorul Augustin Cupșa.
O furnică iubitoare de povești, doi frați mesteacăn, un păianjen, un Gândac de Colorado, șapte vampiri în „pădurea de dincolo de porumbi” și un cățel care nu știe să latre. În noua ta carte, Fraţii Mesteacăn şi cei 7 vampiri care aveau o singură pereche de chiloţi (Humanitas Junior, 2024), facem cunoștință cu personaje noi, carismatice și amuzante, regăsind și câțiva vechi prieteni din Două furnici şi un elefant, recompensată cu Premiul Uniunii Scriitorilor din România. Cum s-a născut ideea pentru această a doua carte pentru copii? S-a construit treptat povestea? Ai negociat anumite întâmplări cu Ioana, fiica ta?
Povestea fraților mesteceni a pornit de la frica Ioanei de vampiri și alte creaturi tenebroase, imaginare sau reale precum stafiile, zombi și păianjenii, dar la fel de mult… privind pe fereastră doi mesteceni care își foiau frunzele, parcă șopoteau între ei. M-am gândit la ce și-or fi spunând. În povestea vampirilor am pornit cu gândul să-i fac cât mai caraghioși și nătărăi, ca să provoace râsul, nu spaima. Mestecenii se referă, evident, la candoarea copilăriei, imaculați și zvelți, curioși să descopere lumea.
Ne reîntâlnim, și de această dată, cu umorul care face din această carte pentru copii un adevărat deliciu. Cât de important crezi că e umorul de calitate strecurat în literatura pentru copii? Este umorul un element-cheie care nu ar trebui să lipsească din cărțile pentru copiii mai mici?
Mă bucură când copii râd, în cazul lor râsul e spontan, lipsit de funcție reparatorie sau transcendență (după Eugen Ionesco) cum e pentru adulți. Râsul pur și simplu se rostogolește din sufletele lipsite de teamă ale copiilor, e un fel de pipăire zgomotoasă a realității, felul cuceritor și naiv prin care ei avansează prin viață până ajung să se prindă cum stau lucrurile. Dar râsul nu e totul, poveștile pentru copii nu au rolul să spună bancuri sau să-i amuze pe cei mici. Îmi amintesc că, recent, la întâlnirea cu elevii din primară, de la școala Ion Simionescu din Iași, la FILIT, învățătoarea i-a invitat pe cei din public să spună primul cuvânt care le trece prin cap în legătură cu cartea Două furnici și un elefant: De la un capăt al Lumii la celălalt. Și s-a ridicat un puștiulică ținând cartea între mâini și a zis: bunătate.
Avem personaje și locuri pitorești, gospodăria furnicii și gardul cu uluci par desprinse din copilăria idilică, atmosfera generală e o împletire constantă și reușită între caracteristici care ne trimit cu gândul la basm, la poveștile copilăriei și elemente din universul actual al micilor cititori. E greu să menții un echilibru între cele două lumi atunci când scrii? Care e cea mai mare provocare atunci când aduci laolaltă ceea ce a fost copilăria pentru tine și ceea ce definește copilăria azi?
Până acum am scris povești pentru grupa de vârstă 6-10 ani, deși mi-au spus și mulți adulți că s-au distrat enorm citindu-le celor mici. E încă o vârstă destul de ferită de ecrane, tablete, jocuri video, deși băieții cam încep deja să înroșească consolele de joc. Totuși, am remarcat din atelierele mele la clase că puștii care au deja telefoane sau se joacă pe calculator nu sunt mai puțin interesați de cărți decât ceilalți. Sunt forme diferite prin care se canalizează curiozitatea lor, fetele pot să stea de vorbă ore întregi și să-și compare jucărioarele sau gablonțurile. Ora copiilor de lectură e de obicei seara, mi se pare că ar trebui să fie un moment idilic, de cuibărire și de privit luminile de afară, de spus povești.
În cartea cu Frații mesteceni și cei 7 vampiri mi-am dorit să combin două lumi. Am discutat cu Iustina Croitoru (editoarea) și cu Andreea Dobreci (ilustratoarea) pentru că voiam să avem în grafică, pe de o parte, atmosfera de toamnă, arămie și nostalgică, din cărțile de povești scandinave sau rusești, cu mesteceni și gardurile de uluci, iar peste să punem un touch de kitsch amuzant, din partea vampirilor. Nuanțele de indigo, violet, roșiatic, cerul la crepuscul, spuzit de mici stele albe, și cocenii de porumb fosforescenți sunt pur și simplu combinația vizuală minunată pe care a găsit-o Andreea, nu am destule cuvinte să-mi manifest recunoștința față de talentul ei uriaș.
Ai spus că această poveste ar trebui să-i facă pe copii „să nu le mai fie frică de vampiri”. Avem în carte șapte vampiri năzdrăvani care împart aceeași pereche de chiloți care va avea parte, în cele din urmă, de o soartă cât se poate de neașteptată și amuzantă. Vampirii, inspirați și invidioși totodată pe Vocea României, organizează propriul concurs: Vocea Vampirilor. Crezi că a reușit gașca aceasta de vampiri puși pe șotii să-i facă pe copii să-i îndrăgească?
Da, acesta era scopul educativ și moral al poveștii. Ioanei îi plac părțile creative și calde ale acestei sărbători de import recent în România, Halloweenul, să decupăm dovleci și să punem candele în ei, luminile portocalii și zâmbetele lor, dar nu e deloc încântată de zombi, de schelete ambulante sau de vampiri. În legătură cu fantomele situația e încă în dispută, de când a descoperit baloane amuzante cu friendly ghosts și gume de mestecat cu abțibilduri. De vampiri încă se teme, dar măcar am râs mult împreună dezvoltând povestea.
Cât de multă autobiografie e în această carte pentru copii? Te-a inspirat propria copilărie pentru a crea acest univers prin care îi îndemni pe cei mari și pe cei mici deopotrivă să nu se desprindă de povești și în care furnica și cei doi mesteceni sunt uniți tocmai de iubirea pentru basm?
Mestecenii sunt unii din preferații mei dintre toți arborii. Sunt prezenți în mod natural în literatura de copii rusă sau scandinavă, fac parte din peisaj. Îmi place la mesteceni că nu sunt copaci singuratici, ca stejarii sau gorunii, unde e un mesteacăn, musai mai apar câțiva, se înghesuie unul în altul și își foiesc frunzele dese. Toamna se scutură târziu, iar primăvara o iau repede cu înfrunzirea, sunt copaci harnici, nu stau prea mult să procrastineze. Ideea de frăție și de pereche m-a făcut să-i aleg pentru poveste, deși, la prima vedere personaje vegetale nu prea apar în cărțile pentru copii. Am norocul cu o editoare curajoasă și inventivă, cartea i se datorează în mare măsură.
Ce te-a uimit când ai pătruns în universul literaturii pentru copii din perspectiva de adult? Fie că vorbim de unele descoperiri din cadrul întâlnirilor cu cititorii tineri, fie că facem referire la literatura pentru copii care se scrie în prezent?
Mă impresionează copiii inventivi, mi s-a întâmplat să primesc la întâlnire cu copiii desene care mai de care mai creative, unii mi-au făcut poezii sau portrete extrem de amuzante. La cartea cu vampirii am primit un șifonier de hârtie făcut de Antonia, o fetiță din Cluj. Cel mai tare mă impresionează când, la plecare, câte un băiețel sau câte o fetiță sare și mă îmbrățișează sau se pleacă pe genunchii mei, ca un clopoțel. Atunci nu mai știu ce să mai zic.
Chiar dacă o carte nu ne mai aparține când iese în lume, cum ți-ai dori să o perceapă cei care o citesc?
Mi-aș dori să o perceapă așa cum eu știu și acum emoția teribilă și fascinația desenelor din cartea doctorului Aumădoare sau aventurile amuzante ale lui Habarnam, trăsnăile lui Alfons Zitterbacke sau plimbările cățelului Fridolin. Pur și simplu, de la ilustrațiile misterioase din cărțile de copii, mintea mea s-a deschis către lume. Acele povești sunt porți prin care mă pot întoarce în timp.
Ai deja în plan o nouă carte pentru copii? Ne vom mai întâlni cu frații mesteceni, cu vampirii neastâmpărați și pe viitor? Mărturisesc că mi-ar plăcea să descopăr ce alte năzdrăvănii vor pune la cale în pădurea întunecată în care învinge totuși distracția.
Am deja o carte scrisă, în care tonul poveștii e diferit de primele două, mai puțin de râs, mai mult către visare și contemplație, dar tot așa cu câteva din temele mele favorite: prietenia, tandrețea, bunătatea și… deserturile. Aici e vorba de un vulpoi și un prieten la fel de neobișnuit pe cât era elefantul pentru furnici. Amândoi sunt imperfecți și tocmai de aceea buni de iubit. Altfel mai am pe listă o mulțime de personaje care au câte o istorioară, dar nu neapărat o poveste. La un moment dat mă gândeam să-i pun pur și simplu împreună, așa cum e lumea noastră diversă și imprevizibilă.
Cartea poate fi cumpărată şi de la: libhumanitas.ro, libris.ro, carturesti.ro.
Dacă vrei să susţii site-ul, click sau scan (mulţumiri!):
scrie un comentariu