Pornind de la o personalitate a cinematografiei, Aurora Liiceanu a analizat în cartea sa recent apărută la Editura Polirom – „Sindromul Greta Garbo. Despre celebritate şi anonimat” – felul în care se construieşte şi se poate întreţine celebritatea.
Dragă doamnă Aurora Liiceanu, mi s-a părut interesant să găsesc într-o singură carte nume precum Greta Garbo, Jack Spintecătorul, Hécate, Zoella (despre care vă mărturisesc că nu auzisem) sau Selly. De altfel, şpagatul acesta între nume şi personalităţi face posibilă trecerea de la celebritatea de acum un secol la cea de astăzi, iar cartea dumneavoastră evidenţiază frumos schimbarea de paradigmă. De la celebrităţi s-a trecut la microcelebrităţi, cele care au tendinţa să dispară mai repede (sau în timpul vieţii lor, după cum menţionaţi în carte). Unde credeţi că se va ajunge cu celebritatea? Vom avea cântăreţi ai un singur cântec, actori ai un singur film, vloggeri celebri după două-trei postări mai ciudăţele? Pare că nu mai e nevoie de un efort de ani întregi pentru a strânge admiratori…
Există cercetători ai celebrității, recunoscându-se că societatea actuală dezvoltă și promovează un cult al celebrității. Cine nu știe de cunoscuta afirmație a lui Andy Warhol, după care orice individ își dorește 15 minute de celebritate? Acest lucru nu înseamnă că individul este celebru, ci că are un moment în viață în care este expus publicului și poate candida la statutul de vedetă. Adesea un asemenea individ dispare de pe scena publică, nereușind să devină o celebritate. El este efemer. Expunerea publică este calea către o potențială celebritate. Este strategia „repede înainte” spre recunoaștere socială. Răbdarea de a deveni celebru nu există, ci graba de a deveni celebru. Efortul este de a nu te opri, de a căuta să nu dispari din ochiul public, pentru că publicul uită, este labil și altcineva îi atrage atenția. Cântăreții unui singur hit, actori ai unui singur rol, scriitori ai unei singure cărți nu există. Despre Margaret Mitchell se spune că a scris o singură carte (Pe aripile vântului), dar cartea a devenit celebră, ca și scriitoarea, pentru că a dat naștere unui film celebru, cu actori celebri. Altfel, probabil trecea fără a fi atât de cunoscută, nu rezista în timp. Pentru celebritate este nevoie de răspândirea informației, de un fel de contagiune socială.
Mi-a plăcut să aflu atât de multe lucruri noi despre Greta Garbo din cartea dumneavoastră. Mi se pare o personalitate fascinantă tocmai datorită misterului în care s-a lăsat cuprinsă. Şi cum îmi este clar că aţi scotocit foarte multe dintre numeroasele site-uri care îi analizează viaţa, mă gândesc că aţi înţeles mai bine de ce, după ce s-a retras atât de devreme din cariera de actriţă (la numai 36 de ani), nu s-a întors în Suedia natală. Faptul acesta mi-a rămas neclar. De ce, dacă tot şi-a dorit anonimatul, nu a plecat din America, mai ales că a şi spus că acolo „nu ştii că trăieşti”?
Greta Garbo nu a părăsit America pentru că ea provenea dintr-o țară mică și, dacă ar fi rămas în Suedia, nu ar fi fost un star internațional. America pentru ea era o ascensiune într-o lume largă. Celebritatea ei s-a născut la Hollywood, și nu în Suedia.
Avansând în cartea dumneavoastră, am găsit şocantă explicaţia crimelor lui Jack Spintecătorul, mai bine zis presupusa explicaţie: un pariu legat de capacitatea de a face aşa ceva. De fapt, cred că e imposibil să înţelegi mintea unui criminal şi felul în care mecanismele ei interne deraiază atât de puternic încât să conducă la ororile de care a fost capabil Jack Spintecătorul. Credeţi că acest criminal şi-a dorit celebritatea, chiar şi aşa, din perspectiva unui veşnic anonim?
Cred că Jack Spintecătorul este un caz aparte, pentru că el nu și-a dorit recunoaștere socială, admirația unui public, nu dorea să impresioneze pe nimeni. Problema lui era el cu el, era o competiție în cadrul propriei lui personalități. El voia să-și demonstreze lui însuși că este cineva, că este un erou, de aceea a rămas anonim veșnic și cu totul indiferent la imaginea lui publică.
Şi pentru că aţi virat frumos dinspre celebrităţi către microcelebrităţi şi către vloggeri, consider că „Sindromul Greta Garbo” se potriveşte contextului românesc al vlogg-osferei. Sunt câteva scandaluri în ultimul timp legate de cât şi ce se poate spune pe YouTube şi pare că se pune, în sfârşit, problema responsabilităţii în această zonă. Totuşi, de unde vine nevoia multor adolescenţi de a se filma şi de a se expune? Este o goană după celebritate, după bani sau o revoltă împotriva sistemului educaţional? Sau toate la un loc?
Nu se poate nega că celebritatea este corelată cu banii. Persoanele celebre câștigă mult și din reclame, pentru că, fiind cunoscute, ele influențează alegerile și preferințele altora. Ele sunt bine plătite și cu cât notorietatea crește, cu atât prețul lor este mai mare. Așa se explică goana lor după celebritate și dorința de a rămâne prezente pe scena socială. Acesta este principalul motiv pentru care vor celebritate. Este un fel de parvenitism social, din nimeni cineva devine cineva cunoscut, despre care lumea știe și despre care vorbește. De aceea tabloidele au public, iar celebritățile îşi afișează nonșalant imaginea în paginile lor. În plus, așa zisele vedete de carton, promovate în tabloide și emisiuni TV, nu au nevoie de studii, ele nu se supun meritocrației clasice, ci notorietății. Nu-ți trebuie multă școală ca să ajungi cunoscut și să ai bani. Îți trebuie abilități sociale, cultivarea relațiilor. În ziare apar notele de la bacalaureat ale unor asemenea vedete, dar sigur lor nu le pasă, pentru că nu studiul le-a făcut celebre, ci exhibiționismul, declarațiile jenant de intimiste, plăcerea lor de a chema publicul în viața lor privată, lipsa de inhibiție naturală, relațiile. Expunerea publică a vieții private este pentru a satisface curiozitatea oamenilor și a câștiga admiratori. Izolarea cauzată de pandemie este o mare lovitură, nu numai financiară, pentru vedetele care-și transformau viața personală în spectacol. Oare cum se simt colegii și profesorii vloggerului Selly, când vine la examenul de bacalaureat cu limuzina lui de lux și se și fotografiază în preajma polițiștilor, lăsând impresia că este o persoană importantă, afișându-și reușita socială?
Putem face presupuneri legate de cum se simt colegii şi profesorii lui Selly, dar, revenind la Greta Garbo, nu aş vrea să încheiem discuţia fără a aminti una dintre afirmaţiile actriţei: „Niciodată nu am spus că vreau să fiu singură, ci doar că vreau să fiu lăsată în pace.” Este evidentă nevoia ei de intimitate, de discreţie. Este oare posibil ca atunci când urci repede către celebritate, intensitatea acesteia să te marcheze atât de mult încât să nu-i rezişti şi să vrei să te retragi? Impresia mea este că şi Greta Garbo a ars nişte etape. Să nu uităm că pe la 21-22 de ani era deja celebră. Poate că aşa se întâmplă cu orice „celebru” de astăzi, care nu urcă pe o educaţie solidă şi nu creşte profesional etapizat, astfel încât să poată asimila fiecare nivel, motiv pentru care, ajuns în vârf, cade brusc şi fie dispare de bună voie, fie face greşeli care şochează.
Vedetele de astăzi știu că notorietatea care le aduce beneficii trebuie exploatată, că un câștig financiar trebuie imediat folosit ca investiție nu profesională, că efemeritatea și indiferența interesului public îi pasc și că reușita lor poate să fie efemeră. În modelul tradițional se punea bază pe susținerea reușitei prin eforturi de dezvoltare, și nu pe exploatarea imediată a notorietății cu totul întâmplătoare. Aceste vedete sunt ca fluturii care roiesc în jurul lămpii, fără însă a avea o viață lungă. Majoritatea dispar, alții părăsesc lampa și se salvează prin strategii de supraviețuire. Eforturile unora de a rămâne prin publicitate în atenția publicului sunt uneori urmate de o prezență mai îndelungată, dar nu devin nicidecum imortale.
Cartea poate fi cumpărată de la:
Sursa foto Aurora Liiceanu: captură YouTube
Interesant. Păcat că nu e decât tipărită, greu de ajuns la mine 🙁
Deocamdată. Sigur se lucrează şi la formatul electronic.