elefant.ro

Cum urci pe drumul care duce la izvorul mănăstirii, e o casă cu două odăi, pe strada Văii, la numărul 68. Mănăstirea a construit-o pentru familia Horgoş. Casa are doi ari de grădină înspre stradă. Din anul două mii treisprezece, de cînd s-a născut Emanuel Horgoş, acolo locuiesc. Aurelia Horgoş şi Raveca Horgoş. Aurelia e mama şi Raveca e bunica lui Emanuel. La maternitatea din Borşa a avut loc naşterea băiatului. Cum Aurelia n-avea buletin de identitate deoarece n-avea locuinţă, băiatul a primit un certificat de naştere de la primăria Borşa. Era trecută data de 23 octombrie ziua lui de naştere.

Aurelia avea 28 de ani, rămăsese grea ori gravidă după ce trăise o săptămînă cu administratorul unei pensiuni. „Mai bine mîncam un căcat decît să mă corcesc cu Horgoşoaie”, zisese acela aflînd că va deveni tată.

În Desiştea, Aurelia Horgoş, 28 de ani, şi Raveca Horgoş, 46 de ani, erau considerate bolnave mintal pentru că nu ştiau carte. Femeile munceau cu ziua pe la pensiuni. „Dacă ai spus aşa, Emilian”, zisese Aurelia. „Atunci o să mănînci căcaţi cîţi doreşti degeaba, că n-o să fii tu tatăl lui Emanuel”, mai zisese Aurelia în timp ce pleca furioasă din pensiune.

Emanuel a fost declarat cu mamă cunoscută şi cu tată necunoscut pe certificatul de naştere. „L-am făcut într-o poiană cu flori”, zicea Aurelia. „Emanuel e din flori, ca mine”, mai zicea Aurelia privind-o cu năduf pe Raveca Horgoş.

În anul 2013, în luna decembrie, casa construită de mănăstire, era gata. De atunci, Emanuel trăia cu mama lui, cu bunica lui şi, de la vîrsta de patru ani, devenise băiatul mănăstirii din Desiştea, cel mai bun prieten al stareţului Ioachim, doctor în filosofie creştină.

Din alocaţia pe care o primeşte Emanuel de la statul român şi din ce adună muncind cu ziua, trăiesc: Aurelia, Raveca şi Emanuel Horgoş. De atunci au trecut şapte ani. Emanuel e elev la şcoala din centrul Desiştei. E în clasa a doua. Cînd se întoarce de la şcoală, intră în magazinul satului situat la cincizeci de metri de casa în care stă. În fiecare zi deschide uşa, o salută politicos pe doamna Agneta Todor, patroana, îi spune că nu cumpără nimic, apoi închide cu grijă uşa magazinului şi pleacă. Nici un client din magazin nu e uimit. Emanuel e copilul de la mănăstire la care-i lucesc tot timpul ochii de bucurie.

„Am venit doar să te salut, tanti Agneta Todor. Nu cumpăr nimic. Mă întorc de la şcoală. Acuma plec”, zice Emanuel Horgoş.  

Îi place că-l cheamă Horgoş. „E un nume frumos. Pe tata îl cheamă Emilian Şorovăţ. Nu mi-ar fi plăcut să fiu Emanuel Şorovăţ, noroc cu mama Aurelia. Eu port numele ei şi al bunicii Raveca”, îşi spunea Emanuel de cîte ori era trist că plouă şi îi revenea strălucirea din priviri.

Tanti Agneta Todor are treizeci şi cinci de ani, stă de vorbă cu clienţii, le spune despre Emanuel: „Învaţă la şcoala din Desiştea, e un elev foarte bun, în clasa a doua, trăieşte într-o căsuţă cu două odăi împreună cu mama lui şi cu bunica lui, nici una n-are probleme mintale cum circulă vorba-n sat. Mai exact şi, din păcate, amîndouă sînt analfabete. Asta e adevărat. Femeile muncesc cu ziua la pensiuni. Şi la mine la magazin o chem pe Aurelia de cîte ori am nevoie, o plătesc şi gata. De cînd e pandemia asta, Emanuel n-are calculator, n-are tabletă, n-are internet, nu poate participa la orele online. Merge zilnic la şcoală la învăţătorul lui, domnul Marin Strat, care îl ajută pentru că e un învăţător cu suflet. Îl vizitează şi acasă. „Aşa un tată ca nenea Strat mi-ar fi plăcut să am”, mi-o spus Emanuel la ureche. Ce ştiu, ştiu şi atîta spun”, zice tanti Agneta Todor.

Cînd ceilalţi elevi din clasa lui încep cursurile online, Emanuel Horgoş e la şcoală, lîngă învăţătorul Marin Strat, ca să nu piardă nici un minut din învăţătură. Rămîne şi după cursuri.

Chiar dacă mama Aurelia şi bunica Raveca nu ştiu citi, Emanuel e îndrăgostit de carte. Îl roagă pe domnul învăţător Marin Strat să-l ajute şi la teme.

Tanti Agneta Todor, patroana magazinului, mai spune: „Colegii lui îşi sărbătoresc fiecare ziua de naştere. Cînd le vine rîndul, duc la şcoală tort şi sucuri. Ştiu asta cu precizie deoarece părinţii lor vin la magazin şi fac comenzile. Eu le aduc produsele. De ziua lui, în 23 octombrie, anul ăsta va fi mîine, că azi e 22, Aurelia şi Raveca Horgoş nu-l lasă să meargă la şcoală. Aurelia mi-a spus: „Mă tem, Agneta, să nu-l judece colegii lui din cauza sărăciei mele. I-am şi spus: Emanuel, nu-ţi poţi servi colegii cu sucuri şi tort, aşa că-n 23 octombrie stai acasă”. Aurelia Horgoş mi-a spus. Cît mi-a spus, atîta spun şi eu. Aşa că-n 21 octombrie, adică ieri, înainte de ora închiderii magazinului, l-am chemat înăuntru. I-am spus: „Emanuel, alege tot ce-ţi doreşti din magazin, poimîine e ziua ta şi te duci să-ţi serveşti colegii, c-aşa-i frumos. C-aşa-i bine. De plătit, plătesc eu, Agneta Todor”. Copilul s-a uitat la mine, parcă supărat. S-a plimbat printre rafturile din magazin şi a ales o singură ciocolată de casă care costă şaptezeci de bani. „Tanti Agneta, eu fac aşa cum spune mama Aurelia că trebuie, ea ştie şi eu ştiu că e mai bine aşa”, mi-a spus Emanuel. M-am simţit tare ruşinată. I-am întins două banane. „Asta o s-o mănînc toată aici, tanti Agneta”, mi-a spus luînd banana mai mică. „A doua, pe care n-o refuz, că-i de ziua mea, o duc acasă, jumătate pentru mama Aurelia şi jumătate pentru bunica Raveca”, mi-a spus Emanuel şi a plecat.

Sărăcia, vă spun clar, nu-l supără. Vă mai spun eu, Agneta Todor, că Emanuel ştie ce-i sărăcia, ce înseamnă să fi sărac. Nu-l deranjează, pentru mine e clară problema asta. De aceea mă simt şi acuma, cînd spun, ruşinată”, încheie patroana magazinului.

***

În dimineaţa de 23 octombrie, de ziua lui, Emanuel Horgoş era la mănăstire. Învăţase să facă tot ce trebuie în biserică, în calitatea lui de ministrant numit de stareţul Ioachim.

„Ce ţi-ai dori de ziua ta, Emanuel?”, l-a întrebat stareţul.

„O maşinuţă mică dar să aibă o telecomandă cu baterii. Atît, prefericitule stareţ Ioachim”, a răspuns Emanuel serios.

„Dulciuri?”, a mai întrebat stareţul.

„Mie îmi plac cartofii prăjiţi şi pizza”, a răspuns Emanuel la fel de serios.

Cei doi şi-au început slujba de dimineaţă. În biserică erau patru călugări, împreună cu stareţul Ioachim şi cu ministrantul Emanuel. Îşi vedeau de treabă. Aveau măşti de protecţie pe feţe. Era anul 2020, era pandemie, măştile erau albastre…

***

„Domnul stareţ Ioachim, care e cel mai deştept om din toată zona asta, a intrat la mine în magazin în data de 23 octombrie, adică azi, la ora unsprezece de dimineaţă, pentru prima dată de cînd am magazinul”.

„Doamnă Agneta Todor, Lăudăm pe Isus”, a spus stareţul, „mi-am dorit şi-mi doresc foarte mult să-l sprijin pe Emanuel Horgoş, vreau să-i cresc aripile, să-l fac să zboare. Am spus şi la slujba de duminică lucrul ăsta către credincioşi. I-am spus băiatului: „Emanuel, duminica asta stai acasă şi te rogi împreună cu Domnul”. M-a ascultat. Credincioşii au fost de acord cu mine. În douăzeci şi patru de ore s-au adunat la mănăstire patru mii de lei pentru un laptop care va fi al lui Emanuel şi în fiecare zi se mai adună bani.

I-am spus băiatului: „Emanuel, vin bani pentru tine la mănăstire”.

„Dacă ar fi suficienţi pentru ca să ne terminăm camera de baie la căsuţă, ar fi frumos”, mi-a spus.

„Sînt suficienţi şi pentru o maşină de lemne şi o ladă frigorifică, şi pentru curentul electric”, i-am spus. „Şi pentru maşinuţa cu telecomandă cu baterii, Emanuel. Exact cum ţi-ai dorit”, i-am mai spus, doamnă Agneta Todor.

„Azi e 23 octombrie, pînă deseară să fie cumpărat laptopul, doamnă Agneta Todor”, mi-a spus stareţul Ioachim.

„În Veci Amin Fie Lăudat, preafericitule Ioachim!”, i-am răspuns la salut. Apoi am continuat „Aşa vom face” şi i-am cerut binecuvîntarea la mine-n magazin.

„Fii binecuvîntată, întru Domnul, Agneta Todor”, a făcut stareţul Ioachim semnul crucii deasupra capului meu şi… parcă am intrat în priză”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here