Editura Nemira lansează, în colecția Babel, cel mai nou roman al lui Julian Barnes (câștigător al Man Booker Prize pentru Sentimentul unui sfârșit), Bărbatul cu haină roșie, în traducerea lui Radu Paraschivescu.

În cea mai recentă carte a sa, Julian Barnes pictează o frescă a Belle Époque cu eroii și antieroii ei, cu scriitorii, artiștii și gânditorii care au marcat-o – ne întâlnim, printre alții, cu Henry James, Sarah Bernhardt, Oscar Wilde, Marcel Proust, în schimburi de idei memorabile.

Vara lui 1885. Trei francezi ajung la Londra pentru cumpărături. Unul dintre ei e prinț, altul e conte, iar al treilea nu are rang nobiliar. E un italian care, cu patru ani în urmă, a fost subiectul celui mai cunoscut portret al lui John Singer Sargent. Se numește Samuel Pozzi, pionier în ginecologie și liber-cugetător, un om de societate cu o viață amoroasă faimoasă pentru complicațiile ei.

Viața lui Pozzi se desfășoară pe fundalul Parisului de la sfârșitul secolului al XIX-lea, minunata epocă a extravaganțelor și a plăcerilor, marcată, totodată, de narcisism, decadență și violență.

„Povestea lui Pozzi îi vine mănușă lui Barnes, de aceea a rezultat una dintre cele mai bune cărți ale sale. Bifează toate căsuțele: imersiunea în viața culturală a Franței din secolul al XIX-lea, în contrast cu insularitatea manifestată de Marea Britanie, atunci și acum; puzzle-ul de fapte reale și ficțiune; dilemele legate de viața sexuală.“ Evening Standard

Julian Barnes s-a născut în Leicester, Anglia, în 1946. A studiat la City of London School între 1957 și 1964, apoi la Magdalen College, Oxford, absolvind (cu onoruri) în 1968 secția de limbi moderne. După încheierea studiilor, a lucrat ca lexicograf pentru Oxford English Dictionary timp de trei ani. Din 1977, a devenit redactor literar și a semnat recenzii în New Statesmen și New Review. Între 1979 și 1986 a realizat cronici de televiziune, mai întâi pentru New Statesmen şi apoi pentru Observer. Opera lui Julian Barnes numără peste cincisprezece volume de proză și eseuri, cariera sa literară fiind încunu­nată de numeroase premii și distincții: Somerset Maugham Award pentru Metroland (1981), Geoffrey Faber Memorial Prize (1985), Prix Médicis pentru Papagalul lui Flaubert (1986), E.M. Forster Award (decernat de American Academy and Institute of Arts and Letters, 1986), Gutenberg Prize (1987), Grinzane Cavour Prize (1988), Prix Femina pentru Trois (1992). A fost de trei ori finalist la Booker Prize: în 1984 pentru Papagalul lui Flaubert, în 1998 pentru Anglia, Anglia și în 2005 pentru Arthur & George. Statul francez i-a acordat în 1988 titlul de Chevalier des Arts et des Lettres, în 1995 a fost numit Officier de l’Ordre des Arts et des Lettres, iar în 2004 a primit titlul de Commandeur de l’Ordre des Arts et des Lettres. De asemenea, în 1993 Fundația FVS i‑a acordat Shakespeare Prize, iar în 2004 a fost recompensat cu Premiul Statului Austriac pentru Literatura Europeană.


Sursa foto fundal: Claus Grünstäudl pe Unsplash

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here