librariadelfin.ro

Editura Polirom vă oferă un fragment din romanul Bastian de Dora Pavel, apărut de curînd în colecția „Fiction Ltd”, și în ediție digitală.

Un client vinovat de un accident de mașină i se confesează, invocînd secretul profesional, unui tînăr avocat de succes, al cărui destin se va schimba radical din clipa aceea. Cu o structură și așa depresiv-melancolică, nemulțumit de „prestația” palidă a existenței sale vulnerabile de pînă acum, juristul de douăzeci și cinci de ani își va asuma acea faptă străină, care-l va ajuta să-și clameze ferm propria filosofie de viață: „Sentimentul cel mai glorificat de omenire” – spune el – „e pe nedrept glorificat! Iubirea pălește în fața frisonului pe care ți-l dă vinovăția! Chiar și-atunci cînd vinovăția nu-i a ta”. Dincolo de vinovăția de împrumut, din prezent, discursul protagonistului ne va revela o alta, profundă, lucidă, reală, care-l bîntuie încă de la naștere.

„Scrisul borderline al Dorei Pavel apare ca rezultatul fecund al unor interferențe culturale cu literatura occidentală anglofonă. Aceste interferențe situează ideatic thrillerele abisale și metafizice ale romancierei sub zodia unor autori precum Ian McEwan, Patrick McGrath sau Joyce Carol Oates, care aparțin, la rîndul lor, galaxiei eclectice a neogoticului postmodern. Hiperconcentrată și minimalistă, pe de o parte, iar pe de altă parte marcată adînc de sedimentări epice dense, cumulative, proza Dorei Pavel înglobează o formă particulară de neogotic. Un gotic hibridizat, ivit dintr-un psihism sumbru și fragmentat, dar nu mai puțin unul rezidual, remodelat și proiectat într-un nou organism paradoxal: ceea ce voi numi un neurogotic.” (Giovanni Magliocco, Università degli Studi di Bari Aldo Moro)

Puteţi cumpăra cartea de la:


Fragment

Prima zi de sanatoriu.

Calmante. Şedinţa de hipnoză.

Nu mi s-a spus concluzia medicilor, doar atît, ai fost simpatic. Mă tem. Mă tem nu de ceea ce-am spus, ci de ceea ce n-am spus cînd am spus, pentru că eu chiar doresc să fi spus adevărul. Iar adevărul meu, o spun a mia oară, e că sînt vinovat. Fireşte, n-am fost crezut. În carceră n-am fost crezut. Aici e de nasul tău, mi-au spus cînd m-au internat în sanatoriu. Fără măcar un cuvînt justificativ. Fapt cu atît mai neplăcut cu cît mai şi beneficiez de un regim din cele mai lejere. Zile în care sînt învoit să-mi revăd locuinţa, dacă doresc. Iar eu, nu, nu doresc, pe moment nu. Lăsarea în libertate înseamnă pentru mine doar parafarea vinovăţiei necreditate. În continuare, nu sînt luat în serios.

Specialistul în hipnoză psihiatrică al preventoriului e doctorul Ungureanu. Pe vremuri, fost coleg cu tata. Am aflat asta şi mă gudur pe lîngă el, cu toate că detest de cînd mă ştiu acest tip de procedură, de „tratament”. Hipnoza, confiscarea, adică, a oricărui „control conştient”, cum ne informează dicţionarul. Un act abuziv, spun eu, să scoţi din conştiinţa cuiva, în mod fraudulos, ceea ce el vrea s-ascundă de-o viaţă. Chiar un viol, cîtă vreme fizicul ţi-e adus în starea de neputinţă de-a se apăra, total supus „voinţei hipnotizatorului”. În alte împrejurări, l-aş fi ocolit pe doctorul Ungureanu, dînd iute colţul coridoarelor, numai să nu-i dau idei. În alte împrejurări, aş fi fugit de el, cîtă vreme, auzisem, nimeni dintre cei ajunşi aici nu scapă de „atingerea” lui. Atingere în stare să „controleze” mintal pe oricine, fără să te pună-n gardă, să te pregătească pentru barbaria asta, adică oriunde şi oricînd. Putea s-o facă, în imaginaţia mea, confirmată, de altfel, de practică, pînă şi aruncînd doar un ochi asupră-ţi, chiar de la distanţă, el la un capăt, tu la celălalt al coridorului. În alte circumstanţe, m-aş fi ferit de căutătura lui nocivă, ştiind că prima condiţie a reuşitei sale era să-ţi prindă privirea. În alte vremuri, aş fi umblat peste tot, prin preventoriu, prin saloane, pe scări şi culoare, cu capul plecat. I-aş fi ghicit prezenţa doar mijind ochii înspre încălţările sale, pantalonii săi şi bordura halatului său. Doctorului Ungureanu îi studiasem de cîteva ori statura din spate, foarte atent. E mic, rotofei, cu ceafa roză, dublă, cu picioare paranteze şi mîinile mereu în buzunare. Din greşeală, îi zărisem o singură dată şi faţa bucălată, cu ochelarii rotunzi, cînd se aplecase la urechea tatălui meu, în vizită la noi, în timpul unei cine. Am refuzat să stau la aceeaşi masă cu el, de teama de-a nu-i simţi lipită privirea cu care să-mi toarne în creier otrava investigaţiei sale invazive.

Ai fost simpatic, mi-a spus. Ţi-ai descris naşterea. Naşterea ta, după cea a fratelui tău geamăn, Bastian.


Dora Pavel este licențiată în Litere și a lucrat în învățămînt, în cercetare și ca jurnalist radio. A publicat patru volume de versuri și două de povestiri, precum și trei cărți de convorbiri cu scriitori români. Odată cu apariția primului său roman, Agata murind (2003; ediția a II-a, Polirom, 2004; ediția a III-a revăzută, Polirom, 2014; tradus și publicat la Editura Crealite din Madrid), roman distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor din România, autoarea abandonează definitiv poezia și proza scurtă, dedicîndu-se în exclusivitate romanului de ficțiune. A publicat, tot la Polirom, alte trei romane de succes, Captivul (2006; ediția a II-a, 2017), Pudră (2010) și Do Not Cross (2013; apărut în versiune spaniolă la Editura Dos Bigotes din Madrid, în 2018). A mai colaborat la elaborarea a două lucrări de referință: prima ediție cu litere latine a Bibliei de la Blaj a lui Samuil Micu (1795), tipărită la Vatican în 2000, premiată de Academia Română, și antologia Școala Ardeleană, vol. I-IV (apărută în 2018 în cunoscuta colecție „Opere fundamentale”), distinsă cu Premiul „Perpessicius” al Muzeului Național al Literaturii Române. Dora Pavel revine acum la Polirom cu un nou roman, Bastian, cu același imaginar de tip gotic în reliefarea laturilor abisale, fragile ale psihicului uman.

libris.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here