Andrei Zbîrnea (născut în 1986, în Urziceni) este poet, jurnalist și copywriter, coordonator al Atelierului de scriere creativă Mornin’ Poets și al proiectului de recenzii Kooperativa Poetică de pe site-ul citestema.ro. A debutat în anul 2011 cu volumul de poeme Rock în Praga (Herg Benet). Au urmat volumele: #kazim (contemporani cu primăvara arabă), Herg Benet, 2014, Turneul celor Cinci Națiuni (frACTalia, 2017), Pink Pong (alături de Claus Ankersen, frACTalia, 2019) și, cel mai recent, nick cave@bergen (Casa de Pariuri Literare, 2021). Asupra acestuia din urmă mă voi apleca și eu în cele ce urmează.
Volumul este structurat pe trei secțiuni, aproximativ egale ca întindere: Bergen, Alertă de verificare a realității și Urziceni.
În prima dintre acestea, avem de a face cu o serie de variațiuni la tema intitulată, Bergen, nume (sau mai curând heteronim) ce desemnează de fapt cartierul bucureștean Berceni, care l-a adoptat pe poet (în stil mafiot, cum îi place lui să spună) încă din anul 1998. Uneori, Bergen este un oraș fantomatic, care parcă ar fi parcă n-ar fi (vorba unor versuri de la Pasărea Colibri), în care poetul și-a trăit cele mai puternice emoții din adolescență:
„bergen da în bergen m-am îndrăgostit prima dată ce ciudat eu nu am fost niciodată în bergen din depărtare ne salută o fetiță de cinci ani prinsă în euthanasia roller coaster din depărtare strigă bergen se așază lângă bergen porumbeii sunt mai vii lângă portul din bergen ieri am vorbit despre stele sau poate că m-am gândit doar eu la stele cu toate că nu obișnuiesc să fac asta oare în bergen stelele arată diferit sau cum ai traduce madrugada în norvegiană. euthanasia roller coaster o formă de terapie experimentală porumbeii nu vor deveni cobaii voștri porumbeii s-au îndrăgostit prima dată în bergen”.
Alteori este un oraș trist (ca-n piesa celor de la Genius), meta-industrializat și ultra-electrificat, în care oamenii par că nu mai există decât pentru a-și camufla depresiile în salopete negre:
„porumbeii din bergen te-au văzut în/ salopeta neagră. david lynch te-a văzut în salopeta neagră./ chiar și nick cave pretinde că te-ar fi văzut în mall/ probând salopeta neagră.// din fericire sau poate din păcate eu văd salopeta/ doar prin filtrele de instagram și ăsta nu e un refren pentru/ o petrecere corporate sau pentru un team building// camera se oprește nici porumbeii nu mai respiră/ primarul orașului sunderland descoperă o salopetă neagră/ plutind deasupra valurilor din bergen e prima dată/ când folosește instastory. #blackjumpsuit”.
Și nu întâmplător am făcut cele două referințe muzicale, ci pentru a adăuga ceva la playlistul ce însoțește acest volum, extrem de muzical, în care sunt prezenți, fie direct, fie indirect: Nick Cave, Tool, Janis Joplin, Black Sabbath, Katatonia, Robin and the Backstabbers, David Lynch & Lykke Li, Leprous, Madrugada, KAUAN și mulți alții.
Rămânând în Bergen, trebuie spus că Andrei Zbîrnea se folosește de acest joc al imaginației pentru a amenda o serie de derapaje socio-umane, cum ar fi înflorirea consumerismului, creșterea nivelului de poluare, explozia „hipsterelii” eco, care nu este chiar atât de eco și bineînțeles, creșterea ecartului dintre păturile sociale: „ce fel de oraș cu un raport specific:/ două trotinete la fiecare o sută de locuitori”.
În cea de-a doua secțiune, Alertă de verificare a realității, Andrei Zbîrnea nu face altceva decât să bată în continuare monedă pe taxarea „nebuniei” ce a cuprins societatea, ba chiar o face într-o manieră ceva mai directă, renunțând la „joaca de-a porumbeii din Bergen”, mai tranșantă, cu o doză mai mare de limpezime, chiar dacă obține această limpezime picurând în apa neagră a realității, câteva picături din clorul ironiei și al lucidității:
„bărbatul single, tânăr, educat, urban/ își ia laptele de soia din mega/ și nu mai frecventează joi bodega/ acum doar diete, rina și dukan// a-nțeles cum stă treaba cu omega/ trei încă de la momentul herbalife/ mersul la sală e pentru cei cu ștaif/ mergi și la fru-fru ca hipsterul lou bega// de la anorexie un pas până la knife/ nici azi nu-i ziua ta cea norocoasă/ la mega nu au mai deschis și-a patra// casă chipsuri bio din raionul live is life/ sonet vegan + intenție serioasă/ sau numai o postare mega-siropoasă”.
A nu se înțelege prin aceasta că poetul nu susține un stil de viață sănătos, ci doar că invită consumatorii de bio/eco & vegan la o reflecție sănătoasă privind dreapta măsură în alimentație precum și în maniera în care se comportă față de societatea din care fac parte.
În fine, în cea de-a treia secțiune, cea dedicată orașului natal, Urziceni, poetul schimbă cumva registrul, abordând dintr-o dată un discurs confesiv și intimist, învăluit într-o notă de melancolie, dar una cumva bizară, în care se împletesc gustul amar al neajunsurilor din copilărie, cu resemnarea, pe care grefează nuanțe de ironie, venită din conștientizarea faptului că, până la urmă, ce-a fost a fost, a trecut, și poate că nici nu se putea să fie altfel. Apelând la „cutia neagră” a memoriei, Andrei Zbîrnea ne prezintă un Urziceni care, deși intrat în malaxorul tranziției, pare rămas cumva blocat în infernul comunist, un Urziceni năpădit de buruieni, atât la propriu cât și la figurat, în sensul că locuitorii săi par să sufere cu toții de ignoranță și resemnare, aceasta din urmă bine camuflată în neputință. De bună seamă că avem aici de a face cu cele mai puternice emoții din întregul volum, iar poemul care reușește să te copleșească efectiv prin nivelul pe care îl ating emoțiile eliberate din „cutia Pandorei” este fără doar și poate cel care închide și volumul: „scrisoarea din 1997 pentru moș crăciun/ cuprindea lucruri care nu se găseau în/ urziceni vorbim mai ales despre acel fotbal de/ masă văzut în IDM ce ar fi înlocuit cu succes/ nasturii monedele și sârma verde de pe/ covorul părinților// același/ dormitor în care uneori temperatura cobora/ sub nouă grade celsius iar sacul de dormit (verde)/ și trupul tatălui meu formau învelișul permanent/ de căldură// abia/ în 1998 am înțeles că banda agățată de/ motorașul casetofonului retează o milisecundă/ pe care niciun scotch din lume nu o/ poate aduce înapoi”.
În nick cave@bergen (re)descoperim un Andrei Zbîrnea într-o formă poetică (și în același timp umană) de zile mari, în care își etalează toate fațetele, fiind când jucăuș, când sobru, când critic, când binevoitor, când ironic, când melancolic, când dur, când sensibil. Deși rămâne același fin observator al realității în care trăim și același dibaci intertextualist de modă nouă (vezi trimiterile muzicale și cinematografice), parcă resimțim în acest nou volum și ceva în plus, ceva ce îl face să fie mai prezent, din punct de vedere uman, decât în volumele precedente. Să fie oare datorită aportului de emoții? Eu aș zice că da, dar nu aș vrea să influențez cititorii în această direcție. Cert este că avem de a face cu un volum de poezie complex, bine alcătuit, care „riscă” să rămână în picioare și o dată cu trecerea timpului.
Andrei Zbîrnea, „nick cave@bergen”, Casa de Pariuri Literare, anul publicării: 2021, nr. pagini: 70
Puteţi cumpăra cartea de la:
Fotografie reprezentativă de Christian Lue pe Unsplash (crop)
[…] Romeo Aurelian Ilie în Kooperativa Citestema.ro; […]