fragmente recomandări

BIBLIOTECA POLIROM – 25 DE ANI: Fragment din romanul „Natură umană” de Serge Joncour, laureat al Prix Femina 2020

scris de citestema.ro

Editura Polirom vă oferă un fragment din romanul Natură umană de Serge Joncour, laureat al Prix Femina 2020, apărut de curând în prestigioasa colecție de traduceri din literatura universală „Biblioteca Polirom” – coordonator Dan Croitoru, în anul în care aceasta împlinește 25 de ani. Traducere din limba franceză și note de Mădălin Roșioru.

Din iulie 1976, una dintre cele mai secetoase veri ale secolului, până în decembrie 1999, lună marcată de ploi diluviene, Natură umană evocă mai bine de douăzeci de ani din istoria Franţei şi a mapamondului (explozia centralei de la Cernobîl, sfârşitul URSS, venirea la putere a lui François Mitterrand, dezastrul ecologic provocat de scufundarea petrolierului Erika). Acţiunea se petrece în Franţa rurală, în departamentul Lot, o zonă izolată, mai puţin supusă schimbărilor precum apariţia noilor tehnologii şi infrastructuri şi regulilor comerţului global. Alexandre, care a crescut la ferma lui din Lot, alături de cele trei surori, îşi doreşte să-şi ducă mai departe viaţa la fel, dar va trebui să facă concesii pentru a supravieţui. Romanul este un imn închinat pământului, un omagiu adus agricultorilor şi o analiză a schimbărilor radicale care au marcat modul de viaţă în ultimii ani ai secolului XX şi care prefigurează catastrofele climatice viitoare. Este o mare carte a naturii umane, ce atrage atenţia asupra umanităţii noastre aflate în pericol.

„În acest roman magistral ce străbate un sfert de secol, Serge Joncour ne atrage în vârtejul unei societăţi care-şi pierde capul, stăruind într-o productivitate tot mai nebunească.” (Page)

„Curgător, ritmat, plin de suspans; un mare roman popular, în sensul nobil al cuvântului.” (L’Opinion)

„O epopee rurală fascinantă, dublată de o frescă politică şi socială cu accente critice.” (Le Parisien)

„Un roman luxuriant ca natura.” (France Dimanche)

Serge Joncour, unul dintre cei mai apreciaţi scriitori francezi ai generaţiei sale, s-a născut la Paris, în 1961. Şi-a dorit încă din copilărie să devină scriitor, făcându-şi debutul literar în 1998, cu romanul Vu, distins un an mai târziu cu Prix Jean-Freustié. I-au urmat, printre altele, U.V. (2003), care a obţinut Prix France Télévisions şi a fost ecranizat, L’idole (2004), adaptat, de asemenea, pentru marele ecran în 2012, Que la paix soit avec vous (2006), L’Amour sans le faire (2012), L’Écrivain national (2014), pentru care i s-a decernat Prix des Deux Magots, Repose-toi sur moi (2016; Contează pe mine, Polirom, 2017), distins cu Prix Interallié, şi mai multe volume de povestiri. Cărţile sale au fost traduse deja în peste douăzeci de limbi.


FRAGMENT

„Vineri, 24 decembrie 1999

Uitându‑se la bobiţele de îngrăşământ care se înmuiau în motorină, Alexandre se gândi iarăşi la seara aceea din aprilie 1986. Pe‑atunci aveau tot groaznicul telefon gri cu firul lui lung, spiralat, iar în seara aceea el rămăsese două ore pe hol, mai întâi aplecat deasupra măsuţei, apoi aşezat pe jos, înainte de a se lungi de‑a dreptul pe podea, ascultând cu atâta intensitate vocea lui Constanze că uneori îi simţea parfumul. În cele din urmă, îl sunase, dar după cinci ani. Graţie exploziei unei centrale nucleare avusese în sfârşit veşti de la ea, graţie Cernobîlului dăduse de urma acelei iubiri dispărute.

Fără acea catastrofă nucleară în Imperiul Sovietic, ea nu l‑ar mai fi sunat, poate, niciodată, n‑ar mai fi reluat niciodată legătura cu el. Fără rătăcirea acelui nor radioactiv deasupra Europei, şi fără incertitudinea nebună legată de radioactivitatea pe care o răspândea, poate că n‑ar mai fi revăzut‑o niciodată. Iată că, la două zile după catastrofă, Constanze telefonase, voia să se asigure că totul îi mergea bine, lui şi ţinutului din jur, voia să fie sigură că pajiştile, copacii şi mai ales florile de izmă sălbatică erau tot acolo. Era surprinsă să afle că în Franţa se credeau protejaţi de norul radioactiv, în timp ce în Germania şi în ţările nordice mulţi intrau în panică şi se repezeau la pastilele de iod. Dacă în Franţa lumea nu era îngrijorată de nimic, acolo se vorbea de mii de morţi în URSS, norul era considerat foarte grav, nu trebuia să iasă pe ploaie, să meargă cu copiii la locurile de joacă ori să atingă salatele, toate fructele şi legumele culese în ultimele trei zile erau de evitat. Iată ce cuvinte auzise Alexandre de la ea după cinci ani de tăcere, semn că de la bun început ea avusese dreptate să nu aibă încredere în energia nucleară, te pomeneşti că problemele abia începeau. Atunci ea‑i vorbise despre dorinţa care nu o mai părăsise, de a locui cândva la ţară, visa la asta, în împrejurările de atunci mai mult ca niciodată. Lui Alexandre nu‑i venea să‑şi creadă urechilor, dar înainte de orice nu‑şi mai revenea auzind‑o, regăsindu‑i vocea, nu se mai sătura de ea, îi pusese mii de întrebări şi mai întâi voise să afle unde ajunsese cu studiile. Ea îşi continua studiile de biologie şi de drept, mai mult ca niciodată se felicita pentru alegerea făcută, din motive pe care nu i le putea spune la telefon. De aceea îşi dorea să se revadă, în luna iulie ar merge poate să petreacă o săptămână la Anton, de când ieşise din închisoare locuia pe podişul calcaros din Aveyron. După trei ani de detenţie acesta încerca să‑şi piardă urma, retrăgându‑se la nişte prieteni care locuiau într‑un ungher al podişului, alăturându‑se unuia dintre acele grupuri de ţărani hipioţi care apăruseră ca ciupercile după ploaie pe lângă Larzac. Se dusese acolo cu ceilalţi doi, printre care Xabi, cel care ştia să umble cu explozibilii.

Alexandre o ascultase pe Constanze povestindu‑i toate astea, îi auzea vocea la celălalt capăt al firului, întrebându‑se dacă nu cumva visa. Era de un exotism debusolant.

Doar că, fără apelul telefonic al lui Constanze, n‑ar fi dat de urma lui Anton şi a artificierului său. Şi dacă nu i‑ar fi revăzut niciodată pe cei doi, n‑ar fi ajuns acolo în seara aceea, să mute saci de îngrăşământ cât mai aproape de rezervorul de combustibil şi să facă munca aceea de artificier pentru ca totul să sară în aer, aşa cum îi arătase Anton.”

Puteţi cumpăra cartea de la:

despre autor

citestema.ro

Citeşte-mă! Citeşte, mă!

scrie un comentariu