Editura Polirom vă oferă un fragment din romanul Prin celălalt capăt al telescopului de Rabih Alameddine, proaspăt apărut în prestigioasa colecție de traduceri din literatura universală „Biblioteca Polirom” – coordonator Dan Croitoru, în anul în care aceasta împlinește 25 de ani.
Romanul Prin celălalt capăt al telescopului este laureat al Pen/Faulkner Award for Fiction 2022. Rabih Alameddine este autorul bestsellerului Femeia de hârtie.
Romanul Prin celălalt capăt al telescopului este în acelaşi timp o cronică a crizei refugiaţilor sirieni ajunşi în 2016 pe insula grecească Lesbos şi povestea vieţii Minei Simpson, o doctoriţă trans de origine libanezo-siriană care vine pe insulă pentru a-i ajuta pe imigranţi şi pentru a se revedea cu fratele ei. Dar este şi o meditaţie asupra limitelor cu care se confruntă scriitorii şi asupra incapacităţii lor de a spune povestea catastrofelor prin care trec oamenii altfel decât în mod fragmentar. Rabih Alameddine reuşeşte să traseze contururile unei lumi în care se regăsesc deopotrivă suferinţa, înjosirea, sacrificiul, perfidia, iubirea, fidelitatea, indiferenţa, superficialitatea şi profunzimea, ale unei lumi complexe la care de regulă nu avem acces decât prin medierea falsificatoare, lipsită de înţelegere a articolelor de presă. Prin celălalt capăt al telescopului prezintă experienţele traumatizante ale refugiaţilor în paralel cu cele ale persoanelor LGBTQ – un proiect literar pe care Alameddine mizează mai mult decât pe construirea unei structuri clasice de roman.
„Mina este o naratoare captivantă, care se luptă să-şi găsească echilibrul chiar şi atunci când povara propriei identităţi se dovedeşte strivitoare… O perspectivă caleidoscopică asupra multelor faţete ale crizei refugiaţilor.” (Booklist)
„Marea forţă a celui mai recent roman publicat de Alameddine stă în iscusinţa cu care autorul îmbină detaliul biografic şi cel istoric; aspectele mărunte, extrem de personale cântăresc cel mai greu. O poveste remarcabilă, surprinzător de intimă, despre legăturile care se creează între oameni în mijlocul dezastrului.” (Library Journal)
Rabih Alameddine s-a născut în 1959 la Amman, în Iordania, şi a crescut în Kuweit şi Liban. La şaptesprezece ani s-a mutat în Anglia şi apoi în SUA. Pasionat de matematică, a studiat ingineria la University of California din Los Angeles, apoi a absolvit un masterat în administrarea afacerilor. A publicat până acum o antologie de povestiri şi mai multe romane: Koolaids: Arta războiului (1998), Eu, divinul (2001), Hakawati (2008), Femeia de hârtie (2014; Polirom, 2015, 2018) şi Îngerul istoriei (2016; Polirom, 2018). În 2002 a fost beneficiarul prestigioasei burse de creaţie Guggenheim. În prezent îşi împarte viaţa între San Francisco şi Beirut.
FRAGMENT
Tu în drag
Aveai douăzeci și unu de ani când ai probat pentru prima dată o rochie. Avem cam aceeași vârstă, deci presupun că s‑a întâmplat în jur de 1981. Erai în vacanță la Rio de Janeiro, tânăr gay care‑și făcuse recent coming out‑ul, venit să se distreze. Orașul acela se pricepea să dezlănțuie o sumedenie de patimi și nu puține au fost cele la care ai fost părtaș și tu. Te‑ai bucurat de rendez‑vous‑uri cu bărbați de toate culorile, de toate credințele, gay, hetero, bi. În Rio, liniile de demarcație erau estompate. Dar te‑ai împrietenit cu un tânăr negru efeminat, cum e și cazul. Chiar dacă tu și Celso n‑aveați mare lucru în comun, ai fost surprins să constați cât de bine vă înțele geți, cât de lesne te seduce exotismul lumii lui, miezul ei pur și simplu fabulos. Din foarte puțin, Celso crea ceva dumnezeiesc. Te numea soră. Somos irmãs, așa spunea. Te‑a prezentat prietenilor lui, te‑a însoțit la barurile din zonă. V‑ați uitat împreună la televizor când s‑au dat Premiile Oscar, chicotind încântați când Bette Midler le‑a trimis mesaje codificate adoratorilor ei gay. Te‑a întrebat dacă ai făcut vreodată drag. Nu, i‑ai răspuns. Nici nu‑ți trecuse vreodată prin minte. Ar trebui, ar trebui.
Într‑o seară, te‑a condus până la toaleta femeilor din spatele unui bar. Te așteptau acolo prietenii lui, în diverse stadii ale transformării. Au scotocit prin traiste până au găsit rochia potrivită, de un verde închis, conservatoare, cu nasturi în față, și un cardigan asortat. N‑a fost nevoie să te radă pe piept sau pe brațe. Ciorapi de nailon dubli, închiși la culoare, și nimeni nu‑ți mai vedea părul de pe picioare. Fără perucă, fiindcă erau scumpe și nici unul dintre ei nu‑și permitea să ți‑o împrumute pe‑a lui. Dar uite o tocă pentru tine, cu un sticlete de prost‑gust într‑o parte și cu voaletă care să‑ți ascundă ochii. Ți‑au acoperit fața cu atâta machiaj, încât te simțeai ca un cadavru pregătit pentru expunerea într‑un sicriu deschis. Dar numai cadavru nu erai; cu ruj, contur de ochi și un fond de ten bun, ți‑au restructurat fața, au construit o alta peste a ta. Chipul care te privea din oglindă îți era în același timp străin și familiar, nou și vechi, o mască ce acoperea și dezvăluia. Fetele te‑au condus la bar, te‑au pus să stai pe un taburet și ți‑au dat un martini sec. Ai luat o sorbitură, ai aruncat o privire la toți bărbații din bar și te‑a cuprins panica.
Treizeci de secunde, atât a durat transformarea. Nimeni n‑a băgat de seamă când ai dat fuga înapoi la toaleta femeilor, ți‑ai scos toate hainele, le‑ai împăturit impecabil, te‑ai spălat pe față cu o minuție asiduă, de care nu te credeai în stare. Afară cu tine, dispari, urmă afurisită. Te‑ai îmbrăcat cu propriile tale haine, haine de bărbat, și te‑ai strecurat afară din toaletă, afară din bar, în siguranța camerei tale de hotel.
Un bar gay nu era un spațiu al siguranței pentru tine, nu‑i așa? Cum ar putea un spațiu, oricare, să fie sigur când conține oameni?
Dar o sămânță căzuse în sol fertil. Cât ți‑a luat până ai făcut drag iar, șase luni, un an? Halloweenul la San Francisco, nu doar că ai făcut drag, dar te‑ai și ras pe piept, pentru că decolteul rochiei pe care ți‑ai găsit‑o îți ajungea aproape până la buric. Peruca te făcea să semeni cu Elsa Lanchester. Mi‑a plăcut la nebunie poza pe care mi‑ai arătat‑o. Aveai un aer tânăr și inocent, plin de spe ranțe. Străluceai. Te‑ai salutat cu multe drag queens de‑o noapte pe an, înclinând din cap sau trimițând câte o bezea, neluându‑i în seamă pe voyeuri. Dar mai apoi l‑ai zărit pe polițistul voinic. Erau doi copoi în fața ta, un bărbat și o femeie, în picioare, observând, prefăcându‑se că se află acolo ca să păstreze ordinea. Ai pornit către el, chipeșul, avea un rictus pe față, ceva între surâs amuzat și rânjet superior. Te‑ai dus drept la el, atât de aproape, încât mai că‑i atingeai coastele de jos cu sânii tăi falși, l‑ai fixat cu privirea provocator și i‑ai zis: „Arăt groaznic, un dezastru, nu‑i așa?“. L‑ai lăsat mască; s‑a tras puțin înapoi, cu nedu merirea zugrăvită pe chip. Însă tu… tu n‑ai ezitat. Ambele mâini, zece degete răsfirate arătând către fața ta, apoi către rochia de seară magnifică, deși ieftină. „Ia zi“, i‑ai spus. „E de căcat, nu‑i așa? Arăt de tot căcatul.“ Polițista a râs. Polițistul a roșit. „Nu“, a spus el. „N‑arăți de tot căcatul. Arăți fabulos.“ L‑ai măsurat dintr‑o privire. „Ei, mulțumesc“, i‑ai răspuns, întorcându‑i spatele și plecând.
Astfel s‑a născut diva. Cu ruj și pantofi stiletto, reușeai să faci față acestei lumi aspre. Când a văzut o foto grafie veche cu tine purtând pantofi cu niște tocuri atât de înalte, de i‑ar fi dat amețeli oricărui muritor, Francine te‑a întrebat cum de le suporți. I‑ai spus că pentru ea tocurile înseamnă opresiune, dar că pentru tine înseamnă eliberare.
Câte întruchipări de dive ai avut? Lady Orangina, Mezzanine Fleur, Agnes Day, Mimi Chaim‑Furst, Gay Ally, Checka Myrack, Lotta Botox și multe, multe altele. Era s‑o uit pe Jane Joyce, care a scris Veghea lui Finnegay.
Într‑o zi ți‑ai dat seama c‑ai putea să te transformi în divă fără să‑ți mai pui rochie sau tocuri înalte. De fapt, nici n‑aveai nevoie de ruj. Era ca roțile ajutătoare, nimic mai mult.
Biblioteca Polirom – 25 de ani, Rabih Alameddine, Prin celălalt capăt al telescopului, traducere din limba engleză şi note de Ona Frantz
Puteţi cumpăra cartea de la:
scrie un comentariu