recomandări

Biblioteca Polirom – 25 de ani. Lecturile perfecte pentru această vară

scris de citestema.ro

Editura Polirom vă recomandă câteva dintre cele mai recente apariții din literatura universală, lecturile perfecte pentru această vară. În librării și pe site-ul editurii puteți găsi deja noi traduceri din David Lodge, Olga Tokarczuk, Amin Maalouf, Sayaka Murata, Bernhard Schlink, Juan Gabriel Vásquez, Susan Abulhawa, iar în curs de apariție se află noi volume semnate de Naghib Mahfuz, Joan Silber sau Steven Hall.

Volumele apar în colecția „Biblioteca Polirom” (coordonator: Dan Croitoru), în anul în care aceasta împlinește 25 de ani de existență – peste 1500 de titluri publicate, 21 de serii de autor, 6 milioane de exemplare vândute.

În librării

Diverse grade de succes. Memorii (1992-2020), David Lodge

Traducere din limba engleză şi note de Radu Pavel Gheo

„Când scrii ficţiune, ai libertatea să preiei ceva ce s-a întâmplat în realitate şi să-l modifici de dragul efectului artistic. Însă ar fi o greşeală să citeşti o operă de ficţiune doar ca o simplă transcriere a experienţei autorului. Evident, există aproape inevitabil elemente autobiografice în literatură. Cel puţin aşa e în cazul meu.” (David Lodge)

„Un volum captivant de la un capăt la celălalt. Găsim aici licăriri din ambiţia şi energia de care a fost nevoie pentru a alimenta ultima parte a carierei sale de aproape şaizeci de ani în postura de romancier şi critic literar.” (The New Statesman)

Cărțile lui Iacob, Olga Tokarczuk, laureată a Premiului Nobel pentru Literatură 2018

Traducere din limba polonă şi note de Cristina Godun

„Istoria lui Iacob Frank este atât de uluitoare, încât e greu de crezut că s-a întâmplat cu adevărat.” (Olga Tokarczuk)

„Istoria frankismului este doar unul din nivelurile narative ale grandiosului roman al Olgăi Tokarczuk, care reuşeşte să construiască în Cărţile lui Iacob o amplă panoramă a realităţii sociopolitice, multietnice şi multiculturale a Republicii poloneze din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, susţinută de o impresionantă galerie de personaje.” (Cristina Godun)

Frații noștri neașteptați, Amin Maalouf

Traducere din limba franceză de Ana Antonescu

Amin Maalouf este autorul bestsellerelor Periplul lui BaldassareStânca lui Tanios (Prix Goncourt, 1993), Primul secol după BéatriceGrădinile luminiiLeon AfricanulScările Levantului și Samarkand.

Construit ca o parabolă modernă, Fraţii noştri neaşteptaţi (2021) urmăreşte declinul omenirii care se îndreaptă cu paşi repezi spre dezastru şi trage un semnal de alarmă în legătură cu situaţia politică actuală. 

Frații noștri neașteptați înfățișează o umanitate în pragul dezastrului. Romanul este o metaforă pentru lumea noastră contemporană, care se află într-adevăr pe marginea prăpastiei și în pericol de-a se sfârși într-un mare naufragiu.” (Amin Maalouf)

Pământeni, Sayaka Murata

Traducere din limba japoneză și note de Iolanda Prodan

Autoarea bestsellerului Femeia minimarket

Ca şi în alte romane, Sayaka Murata explorează, în Pământeni, dinamica relaţiilor dintre oameni abuzaţi direct sau indirect, dintre indivizi siliţi de societate să-şi asume roluri pe care nu le aleg ei înşişi (căsătorie, sexualitate normativă, procreare, intrarea în câmpul muncii), dintre personaje care îşi apără, prin încălcarea tabuurilor, prin incest, prin asexualitate, nevoia de a decide singure în privinţa propriilor vieţi şi de a crea legături afective profunde şi liber alese.

„O carte şocantă, hazlie, de multe ori sumbră, extraordinar de antrenantă. Murata a creat un roman de neuitat, în care fantezia absurdă se îmbină cu cel mai pur realism.” (Financial Times)

Nepoata, Bernhard Schlink

Traducere din limba germană și note de Mariana Bărbulescu

Bestseller Der Spiegel • Bernhard Schlink este autorul bestsellerului Cititorul.

Nepoata este o carte despre trecutul celor două Germanii, de Est şi de Vest, şi despre prezentul Germaniei reunificate. Dar este în acelaşi timp şi o carte despre trei femei din trei generaţii diferite şi despre trei noi începuturi. Un roman deopotrivă meditativ şi plin de speranţă, care reia tema celei mai de succes dintre cărţile lui Schlink, Cititorul.

„Bernhard Schlink este unul dintre cele mai mari talente ale literaturii germane contemporane. Proza lui este clară, precisă şi elegantă.” (Frankfurter Neue Presse)

Când privești înapoi, Juan Gabriel Vásquez

Traducere din limba spaniolă de Marin Mălaicu‑Hondrari

Prix du Meilleur Livre Étranger 2022 • Premio Bienal de Novela Mario Vargas Llosa 2021 ” XVI Premio Novela Europea Casino de Santiago

În egală măsură saga de familie şi roman istoric bazat pe fapte şi personaje reale, Când priveşti înapoi vorbeşte despre povara trecutului, despre felul în care valurile istoriei îşi lasă amprenta asupra vieţii unui individ.

„Unul dintre marile romane care au fost scrise în limba noastră.” (Mario Vargas Llosa)

În fața lumii lipsite de iubire, Susan Abulhawa

Traducere din limba engleză de Mihaela Negrilă

Palestine Book Award 2020 • Arab American Book Award 2021 • Autoarea bestsellerului Dimineți în Jenin

„Romanul lui Abulhawa este, în esenţă, o poveste de dragoste… Însă e o poveste de dragoste ce nu se poate sustrage geografiei, spaţiului unde se desfăşoară. Autoarea construieşte cu eleganţă o lume în care este pusă în lumină tensiunea dintre dorinţă şi supravieţuire.” (The New Yorker)

Rechini în vremea salvatorilor, Kawai Strong Washburn

Traducere din limba engleză de Ioana Miruna Voiculescu

Roman câștigător al Premiului Pen/Hemingway pentru debut pe anul 2021 • Una dintre cărțile preferate ale lui Barack Obama din anul 2020

„Lirică şi brutală în egală măsură, această emoţionantă poveste de familie are în centru consecinţele miraculosului în viaţa de zi cu zi. Stilul remarcabil, personajele memorabile şi o premisă de un supranatural credibil se îmbină armonios în paginile acestui roman de debut minunat construit.” (Kirkus Reviews)


În pregătire

Hoţul şi câinii • Cafeneaua Al-Karnak, Naghib Mahfuz
Premiul Nobel pentru Literatură 1988

Hoțul și câinii este unul dintre cele mai apreciate romane ale scriitorului egiptean Naghib Mahfuz. Sa‘id Mahran, un hoț eliberat recent din închisoare, vrea să se răzbune pe cei care l-au băgat acolo. Scris sub forma unei false cărți polițiste, romanul duce mai departe preocupările existențialiste ale autorului, care face din protagonist un adevărat anarhist.

Cafeneaua Al-Karnak este un roman politic a cărui acțiune se desfășoară în turbulenții ani ’60, într-un Egipt măcinat de conflicte ideologice și războaie, de nedreptăți și nemulțumiri sociale profunde. Al-Karnak este o cafenea din Cairo frecventată de tineri, în majoritate studenți, într-o perioadă în care aparatul represiv egiptean arestează oameni în masă, sub acuzații false de apartenență la diverse organizații.

Secretele fericirii, Joan Silber

Traducere din limba engleză și note de Veronica D. Niculescu

Autoarea bestsellerului Îmbunătățire

Ethan, un tânăr avocat din New York, descoperă că tatăl său are o a doua familie, ținută până acum în secret. În perioada următoare acestei revelații, mama lui Ethan își petrece un an lucrând în străinătate, de unde se întoarce mult schimbată, iar evenimentele ulterioare o fac s-o cunoască pe cealaltă soție. Frații vitregi ai lui Ethan sunt prinși în propriile existențe complicate. În momentul în care Ethan se vede angrenat într-un triunghi amoros, destinele întrețesute ale celor două familii ajung să cuprindă o femeie care se mobilizează să-și salveze un frate bolnav și o regizoare de film care și-a petrecut copilăria în Nepal.

Demonul lui Maxwell, Steven Hall

Traducere din limba engleză și note de Ariadna Ponta

Autorul bestsellerului Amintirile rechinului

Thomas Quinn, un autor ratat de vreo treizeci de ani, e bântuit nu numai de relația distrusă cu celebrul său tată, acum mort, dar și – aproape la propriu – de enigmaticul și genialul Andrew Black, fost protejat al tatălui lui. Cu cinci ani în urmă, Black a scris o capodoperă care s-a vândut într-un milion de exemplare, după care a dispărut. E posibil ca Thomas să fie urmărit de protagonistul romanului lui Black? Imogen, soția lui Thomas, e cea care are de obicei toate răspunsurile, dar acum lucrează undeva la celălalt capăt al lumii. Încet, încet, Thomas Quinn se trezește într-o lume populată de personaje de roman, în care orașe întregi se dovedesc a fi plăsmuiri ficționale și nimic și nimeni nu e ce pare a fi. Dacă l-ar putea găsi pe Black poate că ar începe să găsească și niște răspunsuri.

despre autor

citestema.ro

Citeşte-mă! Citeşte, mă!

scrie un comentariu