Luna aceasta, colecţia Biografii romanţate, a Editurii Polirom, împlineşte un an. Coordonată de Adrian Botez, colecţia include deja opt cărţi despre opt personalităţi culturale din România.
Primele titluri din colecţie au fost lansate la Gaudeams 2019: Brâncuşi sau cum a învăţat ţestoasa să zboare, de Moni Stănilă, Caragiale. Scrisoarea pierdută, de Bogdan-Alexandru Stănescu, Enescu. Caiete de repetiţii, de Dan Coman, şi Maria Tănase. O fântână pe un drum secetos, de Simona Antonescu.
Anul acesta au apărut Ionesco. Elegii pentru noul rinocer, de Liliana Corobca, Steinhardt. Bughi mambo rag, de Lavinia Bălulescu, Cioran. Ultimul om liber, de Andrei Crăciun, şi Luchian. Ochii, sufletul, mâna, de Veronica D. Niculescu.
Proiectul editorial Biografii romanţate şi-a propus să surprindă altfel vieţile personalităţilor culturale române. Ineditul acestor cărţi este reprezentat de unghiul din care sunt scrise, iar succesul colecţiei se datorează originalităţii stilului fiecărui scriitor în parte.
„Celor care le-au citit sper să le fi plăcut, iar pe cei care nu le-au citit îi îndemn să le încerce”, a spus coordonatorul colecţiei, Adrian Botez.
Biografii romanţate continuă, câteva titluri sunt deja în lucru şi vor intra în curând în librării, aşa că vă recomandăm să urmăriţi pagina colecţiei de pe site-ul Editurii Polirom, dar şi site-ul nostru, pentru că vă vom ţine la curent cu fiecare apariţie nouă.
scrie un comentariu