elefant.ro

A patra carte în patru ani pentru Bogdan Răileanu, Să nu laşi moartea să te găsească (Editura Polirom, 2020) este un microroman deviat din balada Mioriţa.

Bogdan Răileanu, unul dintre fragmentele pe care le-am subliniat în microromanul tău este acesta: „Trebuia să fie o poveste în fiecare lucru găsit şi făcut de pe lume, dacă nu era, cineva trebuia să o semene”. Cum a fost cu cartea asta? Cum s-a „semănat” ea?

Această carte a ieșit la lumină în urma unor întrebări și obsesii pe care le-am tot plimbat prin minte în ultimii ani. Inițial, mă frapa această interpretare a resemnării în fața morții pe care am cultivat-o la ora de limba română din liceu. Țin minte că asta a fost ce a rămas: resemnarea ciobănașului în fața morții. Și cred că acest destin mioritic s-a imprimat asupra multora. Pe urmă am urmărit viața din corporații și am văzut că și acolo se practică o anumită resemnare, de fapt, un fel de sacrificiu pe care îl faci cu scopul de a primi o viață care să bifeze confortul civilizației. Am fost tentat să scriu o poveste despre urmașul acestui ciobănaș care a devenit și el cu trecerea sutelor de ani un corporatist și în sfârșit destinul său este de a se răzvrăti în fața resemnării. Am abandonat tema și am lăsat Miorița în aer o vreme, până a venit pandemia și toată această izolare și frică care s-au instalat m-au ajutat să îmi pun alte întrebări, noi. Dar dacă inamicul în fața căruia se resemnează ciobănașul este altul? Dacă inamicul este implacabil, invizibil, precum o boală, de el nu ai cum să te aperi și tot ce poți să faci e să accepți soarta și să îți înțelegi moartea? Pe de altă parte, am încercat să îmi imaginez și destinul celui care a scos la iveală balada Miorița, autorul primordial, care ca orice autor nu are cum să inventeze tot ceea ce creează, ci se raportează la propriile experiențe și în personajele sale este de fapt întruchiparea propriilor slăbiciuni și dorințe. Scrisul e plin de tentații. E o manifestare a ego-ului până la urmă.

Tentația de a te întoarce către ceea ce cunoști e prea mare atunci când scrii.

Să nu laşi moartea să te găsească nu este neapărat despre ciobanul ucis de către confraţii lui, cât despre cel care încearcă să-i ducă trupul acasă şi, mai ales, despre moarte. Şi mă întorc la un alt loc pe care mi l-am marcat în carte: „Dacă nu înţelegi moartea, ţi se face frică de ea”. Ai scris despre moarte şi ca să încerci să o înţelegi? (ştiu că acum vreun an ai povestit în podcastul Sabinei Varga despre cum frica de moarte te-a împins de vreo două ori să scrii)

Despre moarte scriu mereu ca să o înțeleg și am momente în care cred că o înțeleg, dar trec repede peste. Moartea mi se pare ca o afecțiune a memoriei, ești uitat. Personajul meu principal din poveste, Arhip, este un tip contemplativ care se naște într-o familie acomodată cu moartea, bunica este un fel de șaman care a moștenit de undeva, din negura vremurilor, niște simboluri pe care le țese în covoare și cergi, știe ce se face cu morții când devin strigoi și cum să faci moartea să uite de cineva grav bolnav. Deci moartea este mai prezentă în viața acestui cioban-rapsod. Vremurile sunt violente, lumea în care se trăiește este o lume violentă, în care se aplică legea celui mai puternic. Acțiunea e situată undeva pe la 1800, în preajma războaielor și a molimilor care au măturat zona Valahiei și a Moldovei. Prima versiune a Mioriței este consemnată undeva în anul 1792-1794, deci păstrez o oarecare veridicitate a cronologiei. Dar nu acest lucru este important în poveste cât destinul lui Arhip, destin de autor care filtrează creația cu propria ființă ca oricare alt autor. El nu iese din sine, el se raportează la propriile trăiri atunci când scoate la lumină un cântec popular pe care putem să îl credem sau nu că ar fi numit Miorița. Nici nu are importanță acest detaliu, că e sau nu Miorița. Eu cred că autorul nu se poate elibera de el însuși. Cum spuneam, tentația de a te întoarce către ceea ce cunoști e prea mare atunci când scrii. Ca exemplu, există pasaje din acest microroman în care referințele sunt personale. Albina moartă din geamul bordeiului în care stă izolat ciobanul este o insectă pe care am contemplat-o și eu la un moment dat în geamul unui spital. Bunica lui Arhip are ceva din inteligența și povestea bunicii mele care a trăit vremuri cumplite în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Am găsit mai des în ultimul timp ideea aceasta – de a surprinde narativ drumul cuiva alături de un mort – la scriitorii nordici. De ce crezi că simte Arhip nevoia de a lua trupul ciobanului ucis şi de a-l duce la ai lui? De ce se simte el dator să facă asta?

În cazul acestei povești cred că este vorba tot despre o auto-referință. Bunica mea a murit acum câțiva ani aici, la București, într-un spital. Ea a plecat din satul Nouă Selița (Bucovina de Nord) la 13 ani în timpul războiului și s-a refugiat în România de teama rușilor, iar după un șir lung de întâmplări s-a stabilit la Buftea. Mult timp după ce a murit m-am gândit la această călătorie pe care ar trebui s-o fac, să îi duc trupul înapoi în locul în care s-a născut. Am și visat o dată călătoria asta. De aici a apărut acest drum al lui Arhip care simte datoria să ducă trupul ciobănașului înapoi în sat. Strict legat de text, Arhip pornește în această călătorie de frică să nu fie el însuși ucis pentru că avea niște bănuieli, dar nu e doar atât. În balada Miorița ciobănașul vorbește despre locul înmormântării, undeva în dosul stânii și m-am gândit la acest lucru, la locul în care ar fi trebuit să fie îngropat Anghel, ciobanul ucis, iar dosul stânii era un loc fără miză pentru acțiune.

Din 2017 încoace, eşti un prozator foarte activ. Anul şi cartea. A fost mai întâi volumul de povestiri Tot spațiul dintre gîndurile mele (Polirom, 2017), iar apoi romanele Dinții ascuțiți ai binelui (2018) și Teoria apropierii (2019). Acum, Să nu laşi moartea să te găsească, un microroman apărut la finalul lui 2020. Ce vine în 2021?

Sunt din 2015 foarte activ. Am scris mult. Am avut multe povești pe care voiam să le scot afară din mine. Încă mai am vreo câteva, dar îmi e din ce în ce mai greu. Am obosit puțin să trag de mine. Scrisul, în România, este o activitate falimentară, în plus am avut timp în ultimii ani să constat ce orgolii uriașe, ce jocuri există prin edituri, ce lume urâțită e și literatura română. O să mai public o carte anul ăsta. O biografie a lui Marin Preda care va apărea în colecția Polirom a biografiilor romanțate. Mă întreb uitându-mă în jurul meu cine e urmașul lui Marin Preda în literatura română, ultimul mare romancier? Nu pot să îmi dau seama.

Acum practic sunt ca Stephen King: scriu când apuc, dimineața, seara.

Cum este cu scrisul în pandemie? Ţi s-au schimbat în vreun fel obiceiurile legate de scris? Ai aşa ceva, rutina scrisului? Sau eşti mai degrabă genul „fără program”, care aşteaptă să sune la uşă inspiraţia cu sacoşa plină?

Da, s-au schimbat multe în pandemie. Scrisul a devenit și mai greu. Aveam o rutină înainte de pandemie. Acum practic sunt ca Stephen King: scriu când apuc, dimineața, seara. E mult mai greu.

Un prozator care scrie mult trebuie că şi citeşte foarte mult. Cum a fost pentru tine 2020 din acest punct de vedere? Poţi să extragi din tot ce ai citit trei romane care ţi-au plăcut foarte mult?

Am citit câteva cărți, dar nu sunt un mare cititor. Sunt leneș la citit, nu am rezistență. Dar pot să recomand următoarele trei cărți: Cât de aproape sunt ploile reci – Bogdan Coșa (despre acest roman am câteva imagini care mi-au rămas în minte, una dintre ele, emblematică pentru România mi se pare, este cea în care două femei aruncă pe râu la vale gunoiul strâns în camera unui frate alcoolic. Ce destin și pe râurile astea să curgă în calea românului!), Școala din Topeka – Ben Lerner (oricând un autor venit din SUA vine cu toate problemele lumii după el, pe care noi încă nu le avem așa prezente), Dinți albi – Zadie Smith (m-a făcut să râd cartea asta de mai multe ori, am ajuns mai târziu la doamna Smith, dar am găsit-o la momentul potrivit cred).

Editura Polirom, anul publicării: 2020, nr. pagini: 144

Puteţi cumpăra cartea de la:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here