elefant.ro

Cartea aceasta a pornit de la o întrebare simplă: unde se duc prieteniile când se duc? De-a lungul anilor am tot pierdut prieteni, m-am îndepărtat de ei, i-am uitat pe unii, am fost uitat de alții și mereu m-am întrebat cum se întâmplă aceste înstrăinări. Care e procesul de descompunere care se produce fără ca noi să sesizăm? Pentru că, dacă am simți degradarea prieteniilor, am face ceva.

Teoria apropierii este un roman cu rădăcini autobiografice. Înainte de a-l începe, am vrut să scriu un articol, un fel de relatare a recuperării timpului pierdut din relația cu cel mai bun prieten al meu din adolescență, un om prețios pentru mine, care a devenit preot, care trăiește la Buftea și cu care mă văd foarte rar. Amândoi am mers la Veneția la vârsta de 13 ani și ne-am jurat să ne întoarcem acolo când vom fi adulți. Nu am reușit deocamdată să fac această recuperare, iar cartea a apărut ca un efect de tribut, evident, cu o importantă doză de ficțiune la mijloc, dar stratul primordial al realității există strecurat în construcție. În același timp, romanul este și un tribut adus adolescenței și orășelului Buftea, în care m-am născut și din care mi-am dorit tot timpul să fug. Acum îmi doresc să revin. Cred că există ceva din mine în fiecare personaj din această carte, feminin sau masculin, calități, dar și defecte.

M-am gândit mult cum să închei această carte, am avut mai multe direcții, cu twist-uri mai mult sau mai puțin surprinzătoare, dar până la urmă tot în cimitir am ales să închei. Deși fusesem în Veneția anul trecut pe vremea asta ca să înțeleg mai bine orașul, nu fusesem la cimitirul San Michele. Nu știam încă ce final o să am, așa că acasă a trebuit să continui researchul pe Google Maps. M-am plimbat multe zile pe acolo. Este fascinantă Veneția pe Google Maps. Și în toate excursiile pe străduțe și canale, am luat-o și spre cimitir, iar în drumul acela am dat întâmplător peste o statuie care practic mi-a confirmat faptul că am ales finalul potrivit. Statuia îl reprezenta pe Dante alături de Virgiliu într-o luntre. Dante îi arată direcția spre Infern/cimitrul San Michele acestuia din urmă. Sculptura este probabil făcută după un Delacroix celebru. – Bogdan Răileanu


„Robert Negru și Alexei Toma, un jurnalist și un preot, își redescoperă prietenia din copilărie și merg împreună într-un city break la Veneția. Prin meserie, unul e deprins să privească în afară, celălalt să se îngrijească de cele dinăuntru. Pare simplu, dar e declicul unei aventuri în care experiența turistică lasă locul unei povești despre înstrăinare, ștergerea granițelor și a diferențelor, dezumanizare, derută, simulacru, dar și despre prietenie, asumarea trecutului, aparență și esență, căutare a sinelui și, în cele din urmă, despre non­șalanță și vinovăție, despre viață și moarte. Cititorul descoperă o Veneție infestată de graba vizitatorilor de a-și confirma clișeele, care devine, treptat, o metaforă a lumii contemporane: haotică, superficială, lipsită, cum observă preotul, de perspectivă. Teoria apropierii este un roman alert, scris într-un ritm de thriller, dar care-i ridică cititorului o serie de întrebări tranșante despre lumea de azi.“ – Bogdan Crețu


​Amintirile unei vechi prietenii din adolescența de la Buftea și o încercare de reînnodare a ei în Veneția blocată de proteste împotriva turiștilor. Poveste și context foarte actuale și o desfășurare a narațiunii în stilul alert al unui thriller, în noul roman al lui Bogdan RăileanuTeoria apropierii, publicat la Editura Humanitas, în colecția 821.135.1 – Scriitori români contemporaniLuni2 decembrie, la ora 19.00, sunteți așteptați la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, la o întâlnire cu Bogdan Răileanu și romanul Teoria apropierii, la care vor mai participa Andra Matzal și Cristi Luca.


Credit foto: Andrei Pungovschi

elefant.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here