libris.ro

Ajuns la a patra carte de proză scurtă, Radu Paraschivescu a strâns în „Omul care mută norii” şapte texte diferite şi ca temă şi ca atmosferă. Cu ajutorul lor, eşti purtat prin câteva locuri pe care scriitorul le îndrăgeşte, care-i sunt aproape de inimă, deşi când vine vorba de Bucureşti dragostea aceasta este discutabilă, pentru că un cetăţean din Balta Albă, care străbate zilnic un oraş foarte aglomerat, nu are cum să adore tot ce vede. Bucureştiul, cu bunele şi, mai ales, cu relele sale, este pentru Radu Paraschivescu, aşa cum ştim din mai toate cărţile lui, o sursă inepuizabilă de inspiraţie. Alte destinaţii prin care ne poartă acum sunt Roma şi Franţa (Provence), locuri în care scriitorul ajunge des, ca un adevărat iubitor de frumos.

De altfel, registrele în care scrie Radu corespund oarecum zonelor pe care le populează personajele sale. Când vine vorba despre România şi Bucureşti, e acel Radu savuros, pe care l-am mai întâlnit de atâtea dăţi, nu doar în cărţile sale, ci şi în gazete. Prozele care se petrec în spaţiul românesc au hazul obişnuit pentru Radu Paraschivescu. Aici, e vorba de primele trei proze, scrise în nota pentru care cred că cei mai mulţi îl plac pe Radu Paraschivescu. „Şapticemie”, „Omul care mută norii” (proza care dă titlul cărţii) şi „Căţui, plase, Doamne-ajută” arată un scriitor sclipitor, cu o glumă mereu la îndemână.

Registrul „francez” şi cel „italian” transpun sensibilitatea scriitorului care vizitează cu uimire unele locuri şi care se întoarce dornic de a transmite măcar o parte din frumuseţea trăită. Radu Paraschivescu este în celelalte proze, unele scrise iniţial pentru volume colective, scriitorul din „Cu inima smulsă din piept” ori din „Fluturele negru”, romanele sale superbe, sufocate de nenumăratele cărţi în care, pe registru „românesc”, speculează gafele gramaticale şi, în general, morala românească.

Dintre cele şapte întâmplări prinse aici mi-e greu să aleg una preferată, ele fiind foarte diferite. Dar, pentru că îl urmăresc pe Radu Paraschivescu mai ales când vine vorba despre sport (îl citesc în Gazeta sporturilor şi îl privesc la DigiSport Special), aş zice că am citit cu mai mare interes proza „Căţui, plase, Doamne-ajută” în care am recunoscut chestiuni extrem de actuale din campionatul românesc de fotbal şi din cadrul unei echipe căreia el i-a schimbat numele în carte, Astrul Creştin, însă toţi iubitorii de fotbal îşi vor da seama despre cine este vorba.

Radu are ca nimeni altul capacitatea de a explora ficţional o realitate românească plină de haz şi de absurd. De ce ar considera cineva că, sfinţind terenul şi plasele porţilor de antrenament, echipa ar fi mai eficientă? Sau, cum e cazul în „Omul care mută norii”, ce se ascunde în spatele unui aşa-zis conte care se pretinde un soi de guru ori de vindecător planetar? Sau, cum e în prima proză din carte, cât de dureros poate fi destinul unui om care se tot împiedică de cifra şapte? Când a răspuns acestor întrebări, Radu Paraschivescu a făcut-o în stilul său amuzant, pus pe şotii, ca un povestitor care te ţine atent cât timp bea o bere cu tine. După cum tot el este, dar în alt registru, când brodează o ficţiune pe marginea unor locuri istorice ori a unor personaje definite mai degrabă de traume.

Într-adevăr, „Omul care mută norii” propune un amestec interesant „de căldură, de haz, de duioşie, de dramă”, aşa cum foarte frumos a notat Radu pe exemplarul care a ajuns la mine. O privire foarte amuzantă, mai ales în primele povestiri, asupra unei lumi care nu-şi epuizează sursele inspiraţionale, mai ales când este privită de ochii atât de speculativi ai lui Radu Paraschivescu.

Radu Paraschivescu, „Omul care mută norii”, Editura Humanitas, anul publicării: 2019, nr. pagini: 264

Cartea este disponibilă pe libris.ro, elefant.ro şi pe site-ul Editurii Humanitas.

libris.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here