„Despre Camera de probă, romanul de debut, s-a scris într-o recenzie făcută de CapitalCultural.ro că este povestea unei lumi în afara lumii. Este o lume paradoxală, o libertate care se regăseşte tocmai în izolare. Anton, un actor ajuns acum aproape de vârsta a treia, rememorează mare parte din timpul petrecut în interiorul teatrului din care a ales să nu mai plece în urmă cu mai bine de două decenii. Lumile se răstoarnă, actorul devine spectator, iar spectatorii preiau, fără voia lor, rolul de actori în scena fără final pe care Anton o urmăreşte din clipa în care decide să nu mai iasă din teatru.
Avem în noi ceva din acest personaj prin felul în care ne temem de singurătate şi încercăm, totodată, să o înţelegem. Avem câte ceva din fricile lui Anton, avem dorinţa sa de a nu mai fi nevoit să dea explicaţii, avem plăcerea pe care o simte atunci când vede uimirea fără margini de pe chipurile celorlalţi:
Vei realiza atunci că trăirile tale, emoţiile, toate întrebările pe care într-un moment sau altul ţi le-ai pus, seamănă foarte mult cu ale acestui personaj, uşor cinic la început, dar pe care vei ajunge să-l priveşti aprobator. Şi-l vei înţelege. Pentru că nimic nu e mai greu de acceptat decât privirea din oglindă. „Am ratat multe roluri din viaţa reală, începând de la cel de prieten până la cel de concubin, soţ, tată şi fiu. Am dat greş, rând pe rând, oricât de tare mi-aş fi dorit ca viaţa să mă pregătească pentru situaţii la care alţii se pricepeau”.(CapitalCultural.ro, 25 iulie 2017).
Nu este o carte cu o acţiune care să se regăsească în cele mai multe romane. Nu este o carte care vă oferă un final concret, nu unul care să poată fi încadrat în tipare cunoscute. Însă este o carte care invită la meditaţie, la un ritm al lecturii lent, dedicat. Pe Anton o să vi-l imaginaţi aşa cum aţi trăit în anumite perioade ale vieţii, vă veţi aduce aminte de emoţii pe care le credeaţi uitate de foarte multă vreme şi, inevitabil, veţi face un exerciţiu de imaginaţie: cum ar fi să evadaţi în interiorul unui teatru? Sau cum ar fi să vă permiteţi luxul de a nu mai simţi că aveţi obligaţii, îndatoriri sociale, invitaţii pe care să le onoraţi? Anton e un om care vrea să ia o pauză de la tot ce înseamnă societate, dar care descoperă că între camera de sticlă pe care fictiv o creează în interiorul teatrului şi restul vizitatorilor zilnici este o linie foarte subţire care nu îi permite să se delimiteze în întregime. Este un vis pe care veţi decide, citind romanul, dacă şi-l împlineşte aşa cum şi-ar dori sau dacă, în calitate de cititor, pătrundeţi alături de Anton în sala de spectacol.” – Mihaela Pascu-Oglindă
Editura Eikon; anul apariţiei: 2017; pagini: 108.
Mihaela Pascu-Oglindă s-a născut în 1987 în Buzău. A absolvit Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine a Universităţii Bucureşti, specializarea Limbă şi Literatură Franceză-Engleză, şi Masteratul de Teoria şi Practica Editării de Carte în cadrul aceleiaşi universităţi. Colaborează ca redactor cultural cu LiterNet.ro şi Bookaholic.ro.
A debutat cu poeme în antologia IDC în 2015 şi cu proză scurtă în antologia Cum iubim apărută la Vellant în 2016. Romanul de debut Camera de probă, a fost publicat de Editura Eikon în 2017. Memoria corpurilor, cel de-al doilea roman, se află în pregătire la aceeaşi editură, urmând să fie lansat în cadrul Bookfest 2018.
scrie un comentariu