Cea mai recentă lectură – o carte de memorii – mi-a transmis o energie nebănuită. Memoir-ul „Neortodox. Scandalul pe care l-am provocat renunțând la rădăcinile mele hasidice” are puterea deosebită a narațiunii ce respiră viața reală, trăită nemijlocit, energia faptelor și întâmplărilor unei vieți puse în pagină.
„Neortodox” este romanul unei tinere autoare americane, Deborah Feldman, născute în Brooklyn într-o familie ultrareligioasă, aparținând unei secte a hasidismului numite „Satmar”, de la denumirea în idiș a orașului Satu-Mare. De unde această asociere curioasă? Numele sectei s-a dorit un omagiu adus avocatului și jurnalistului evreu maghiar Rudolf Kasztner care i-a salvat viața rabinului din acest oraș. Ulterior, rabinul a emigrat în S.U.A., întemeind o sectă hasidică ce purta numele localității sale natale, Satu-Mare, practică urmată și de alți rabini, în amintirea orașelor și a comunităților șterse de pe hartă în timpul Holocaustului.
În ciuda unei educații extrem de stricte, Deborah a demonstrat, încă de mică, un spirit critic acut, ceea ce a făcut-o să vadă – dincolo de dogmă și de fervoarea religioasă – tarele cutumelor și tradițiilor, dar și ale educației, ce se limita, preponderent, la studiul Torei. Educația temeinică, ce presupune și altceva în afara studiului fundamentelor religioase, este în secta hasidică „Satmar” un drept rezervat exclusiv bărbaților, în cazul femeilor considerându-se nu doar lipsită de utilitate, ci chiar, periculoasă. Educația „poate ucide sufletul”, propovăduiesc familiile și educatorii tinerelor fete hasidice, preocupați de atingerea deplinei cucernicii sufletești, a înălțării spirituale absolute, la care nu se poate ajunge decât trăind în spiritul cărților sfinte.
Lipsită fiind de prezența părinților, Deborah este crescută de bunici – supraviețuitori ai Holocaustului – purtători ai unor traume inimaginabile, pentru care credința absolută și necondiționată în Dumnezeu reprezenta ofranda adusă rămânerii în viață. De aceea, religiozitatea ca atitudine și practică îmbrăca forme atât de apropiate de ideea de sacrificiu, încât friza adesea absurdul. În aceste condiții, rebela Deborah își găsește refugiul în lectură – lucru desigur interzis, catalogat drept „promiscuitate morală”. Lecturile îi oferă tinerei o alternativă la o existență plină de restricții, privațiuni și pedepse, în care fiecare aspect al vieții și identității ei este strict controlat, judecat și sancționat.
„În familia asta, nu ne îmbrățișăm și nu ne sărutăm. Nu ne facem complimente unul altuia. În schimb, ne urmărim cu atenție unii pe alții, mereu gata să atragem atenția asupra unei slăbiciuni spirituale sau fizice.„
Și tot lecturile, prin personajele lor inspiraționale, îi dau forța interioară să creadă în idealul ei – acela de a accede, cândva, la un spațiu fără blam și privațiuni absurde, în care personalitatea individuală să se poată manifesta plenar, atingându-și potențialul creator și uman.
Treptat, procesul de evoluție interioară, dublat de introspecție și autointerogare critică, se transformă într-o răzvrătire ce este temperată doar de sentimentul de atașament față de bunici, cei care, în ciuda vârstei, au făcut efortul de a o crește, dat fiind retardul mental al tatălui – în privința căruia dogma interzicea orice demers medical – și fuga mamei din viața propriului copil.
Adevărata revoluție din sufletul tinerei se stârnește la 17 ani, când, după o întrevedere de o jumătate de oră, soarta îi este pecetluită de familie prin căsătoria cu un bărbat despre care nu știa aproape nimic. Lipsiți de o minimă educație, tinerii sunt incapabili, vreme de câteva luni, să întrețină relații maritale, ceea ce va constitui o altă sursă de blam la adresa femeii și de răzvrătire față de o viață care ia forma unei veșnice capcane, a unui perpetuu motiv de suferință.
Nașterea fiului său marchează apogeul revoluției interioare a tinerei femei, motorul ce va demara o serie de acțiuni la capătul cărora se va zări lumina. Ajungând, sub un pretext oarecare, să frecventeze cursurile unei universități și să ia astfel contact cu un mediu total opus închistatului climat familial, Deborah tatonează terenul unei proaspăt dobândite jumătăți de libertate, care vor face din ideea de eliberare nu doar un deziderat, ci însuși scopul vieții ei.
Este important de notat luciditatea care nu o părăsește pe Deborah niciun moment – știe că a avea o pereche de blugi și ochelari de soare în locul greoaielor haine tradiționale nu o vor face un om împlinit, deși îi provoacă plăcere. „Încotro trebuie să pornesc, pentru a găsi pacea în sufletul meu?” se întreabă Deborah conștientă fiind că renunțarea la hasidism nu înseamnă automat sfârșitul tuturor problemelor, ci chiar începutul unora.
„Neortodox„ este romanul trezirii unei conștiințe. Scrierea lui a reprezentat înmormântarea ritualică a unei existențe bigote, abandonul simbolic ce a dublat abandonul fizic al unei existențe, o carte a unei personalități ce și-a căutat rostul în propria viață, găsindu-și făgașul prin îndepărtarea de originile sale hasidice.
„Neortodox„ este o carte ce te confiscă dar, de care, din când în când, simți nevoia să te distanțezi pentru a lua o pauză, o carte care produce frustrări, dar și revelații ale unor universuri spirituale de nebănuit.
Deborah Feldman, „Neortodox. Scandalul pe care l-am provocat renunțând la rădăcinile mele hasidice”, Editura Trei, anul publicării: 2021, traducător: Vali Florescu, nr. pagini: 384
Puteţi cumpăra cartea de la:
Fotografie reprezentativă de Dave Herring pe Unsplash
scrie un comentariu