De multe ori m-am gândit cum poate poezia în format fizic să rămână relevantă în anii dominați de Războiul din Ucraina, de pandemie și, mai nou, de miliardari care își pierd viața în dorința de a vedea Titanicul dintr-un submersibil cu atât de multe probleme tehnice și de construcție. Extrapolând, cei mai mulți pe care i-am întâlnit nu înțeleg UTILITATEA versurilor sau cu ce pot aceste evadări din cotidian să ne vindece rănile și să ne ofere o panoramă luminoasă.
Radu Vancu e unul dintre puținii autori capabili să reconstruiască, la 3-4 ani, supe poetice primordiale, în care controlează procesul exact ca un șahist experimentat. Cunoaștem datele de intrare. „Kaddish” pleacă de la o poveste reală și zguduitoare: Rádnoti Miklos, un tânăr poet maghiar, este omorât de naziști și azvârlit într-o groapă comună. După război, Fanni Gyarmati, soția lui, îl recuperează din groapa comună și descoperă în buzunarul de la piept un carnet cu poeme. Strofele jilave sunt salvate și practic se întorc din mormânt. De aici începe jocul sibianului cu sârmele de wolfram, joc care ne oferă o pledoarie pentru istoria literaturii și chiar a culturii. Cu toate astea, Vancu nu uită niciodată că ne aflăm sub zodia poeticului, lăsându-ne la fiecare pas însăilări lirice absolut memorabile. Cum e acest refren care ne poartă prin paginile Kaddish-ului.
„Doar pentru că scriu poemele astea/ nu înseamnă că sunt viu”
Kaddish, o poetică de mii de lumeni
Când eram în liceu, acum aproape 20 de ani, fenomenele luminoase și optica nu erau la fel de atent studiate precum electricitatea și mecanica. Mizele orei de fizică se subsumau subiectelor de bacalaureat. Cel puțin în instituția de învățământ unde am absolvit. Citind și recitind zilele acestea cartea lui Radu Vancu, nu am putut să nu mă gândesc la fluxurile luminoase și la câtă lumină putem încorpora atunci când avem toți porii deschiși & activi. Kaddish nu o cutie adiabatică, Kaddish transmite semnale luminoase (exact ca un licurici) către toate cărțile de poezie din trecut, prezent și viitor.
Iar apoi am făcut un experiment: am pus laolaltă definiția lumenului de pe Wikipedia cu un citat din Kaddish. Rezultatele cercetării mele nu vor fi publicate niciodată. Totuși, alăturarea de mai jos e deopotrivă chimică și alchimică, organică și anorganică.
„Toate astea iluminează orbitor groapa comună Aproape cât iluminai tu în zilele triste groapa de sub cer.” (p. 15)
vs.
„Lumenul (simbol:lm) este unitatea de măsură [SI] derivată a fluxului luminos, o măsură a cantității totale de lumină vizibilă emisă de o sursă”.
Dacă îţi place site-ul:
Redefinirea playground-ului. Reverul cu o singură mână, din nou la modă
Când poezia se duce în zone instagramabile, Radu Vancu ne oferă studii de rezistența materialelor aplicate pe infern (p. 27). Când răul acaparează umanitatea și portavocile internetului, Radu Vancu are pregătită o inimă de rezervă și mai ales citatul memorabil cu frumusețea va salva lumea. Când toată muzica sună la fel, și la radio și pe Youtube Music, backgroundul îi revine Kaddishului, rugăciunea care redefinește rescrierea sirventei[1]. Galvanizarea versului conține umor, sarcasm, durere, renaștere și curajul de a ieși cu pieptul gol în bătaia gloațelor din teatrul de operații. Pe toate astea, poetul sibian le execută grațios, cu un rever cu o singura mână à la Roger Federer sau Richard Gasquet.
„Dumnezeu intrând în măcelăria asta de cuvinte/ & punându-și mâinile în cap & întrebând Aoleu/ cine v-a lucrat aici? Și-n vreme ce el se pune pe înjurat/ & reparat și meșterit mă întind pe rumegușul însângerat” (p. 25)
Memoria este keywordul preferat al lui Radu Vancu, iar inima este organul care decantează cel mai bine istoria personală a fiecărui poet sau non-poet pe care groapa comună (orice groapă comună) l-a supt până la ștergere. Hârtia se îmbibă de corpul lui Radnóti Miklos, fiecare dintre cititorii Kaddish-ului devine o părticică din Radnóti Miklos și atunci scrisul adevărat scapă de stăvilare. Acolo e locul în care gingășia răsare din cenușa gropii comune, exact ca „o mămăruță așteptând răbdătoare pe deget înainte să-și ia zborul” (p. 52).
***
Dragostea mea când carnea mea se topea &
se îmbiba
în carnețelul din buzunar știam că
niciodată nu te‑am
înșelat mai oribil Numai în carnea ta mai
intrasem
ca în hârtia asta Nu Invers Numai carnea ta
mai intrase
atât de adânc în mine Mă îmbibam & mă
așteptam ca
paginile să înceapă să cânte chiar acolo în
groapa
comună Cum cânta carnea mea după ce te
îmbibai în ea
Cum a cântat neîntrerupt de când te‑am
văzut în stația de
tramvai de lângă Keleti & până când
glonțul mi‑a intrat
în ceafă aici la Abda lângă Győr N‑ai să mă
crezi când
o să‑ți spun că și glonțul străbătând creierul
îmbibat de
tine a început să cânte Dar toată groapa
comună poate
depune mărturie că așa a fost Așa că‑i un
mic scandal
că paginile n‑au cântat aici jos printre oase
Cântecul
ne‑ar fi făcut să uităm că nu mai aveam
carne Cum ne
făcea înainte să uităm că avem carne La
vreo 2 luni după
ce m‑ai scos din groapă erai deja înapoi la
Budapesta pe
strada Pozsony în patul nostru Ai scos
carnetul din care
mă evaporasem & l‑ai pus lângă tine în pat
& l‑ai
deschis A început să cânte ca o cutiuță
muzicală Ai
rămas întinsă & l‑ai ascultat atentă cântând
neîntrerupt
de atunci din iunie 1946 până în februarie
2014 când
te‑ai ridicat din pat & ai închis carnetul &
ai coborât aici
lângă mine M‑ai îmbrățișat & am început
să ne îmbibăm
liniștiți unul în altul ca în pământ Ca în
hârtie Groapa
comună a început deodată să cânte ca o
cutiuță
muzicală
Radu Vancu, „Kaddish”, Casa de Editură Max Blecher, anul publicării: 2023, 84 de pagini
[1] Poezie a trubadurilor cu conținut războinic sau satiric.
Cartea poate fi cumpărată de la:
[…] Radu Vancu – Kaddish; […]