Cel mai recent roman al lui Mihai Radu, „Respiră” (Polirom, 2024), mi-a amintit, prin începutul său, de o carte a lui Cosmin Perţa, „În urmă nu mai e nimic”. Acolo, un băiat de 11 ani este martorul unui eveniment şocant: o bucată mare de lemn îi retează capul bunicului său. Aici, un tânăr îşi dă foc în faţa unei case de pariuri, iar efectul este imediat: nu ai cum să citeşti prima pagină şi să nu fii curios să vezi ce se întâmplă mai departe.
Riscul este mare. Cititorul de azi funcţionează pe bază de stimuli, dar e şi foarte pretenţios: dacă-l alimentezi cu forţă din prima, eşti nevoit să ţii cât de cât pedala apăsată, altfel plictisul se insinuează rapid. O chestie de tehnică, până la urmă, însă povestea este esenţială.
Mihai Radu foloseşte capitolul introductiv ca momeală. Tânărul care-şi dă foc devine subiect de ştire, de unde conexiunea cu unul dintre personajele principale, Adina Moscu, realizatoare tv. În acelaşi timp, el, tânărul, este şi un simbol pentru lumea de azi, care arde în semnificaţii facile, care trece de la un nimic la altul, de la un conţinut gol la altul, ca pe un perete de reţea socială. Câteva secunde şi, gata, alt filmuleţ, altă poză, din care rămânem numai cu o uşoară reacţie emoţională. Cel mult. Un tânăr arde în reluare la tv şi ar putea arde aşa la nesfârşit, fără ca impactul asupra vieţii particulare a privitorului să se modifice.
În „Respiră”, Mihai Radu pune faţă în faţă un astfel de privitor, analfabet funcţional, primat modern obişnuit să înghită fără să rumege, cu unul sau una dintre cei care aduc informaţiile către public. Geo, care lucrează la o spălătorie de maşini, pare însă mai mult decât un astfel de primat: el îşi pune întrebări, pare să aibă conştiinţă, combină ciudat adevăruri şi presupoziţii despre lume, şi are cât de cât grijă de o mamă delirantă căreia îi place Fanta. De cealaltă parte, Adina Moscu este eşuată în căsnicie şi a ajuns la o moment de saturaţie în viaţa profesională.
„Câţi proşti cască ochii la tine, câţi, câţi, că, dacă vezi comentariile de la emisiune, mori. Ai impresia că discut cu nişte animale, cu nişte retardaţi care vor să muşte efectiv unii din alţii… Şi în tot acest timp ştii ce?… Asta e amuzant: trebuie să am grijă de faţă. Pur şi simplu să am grijă de faţă. Că beau, că fumez, că nu beau, că dorm sau nu, faţa trebuie să fie aşa cum e ea.”
Când cei doi se întâlnesc, după un plan bine ticluit de Geo, se ciocnesc două lumi cu un trecut comun. Geo şi Adina au fost colegi de liceu şi ceva mai mult decât prieteni, după care vieţile lor au virat în direcţii opuse. Acum, coliziunea e impresionantă: lumea strălucitoare a Adinei, popularitatea, banii şi luxul sunt puse în oglindă cu nimicul şi depravarea din universul lui Geo.
Geo e o caricatură, dar oare nu ceva asemănător este şi Adina? Doi eşuaţi, deşi ambalajul lor ar indica poveşti diferite.
„Mă gândesc că lumea e o porcărie, apoi îmi spun că şi eu fac parte din lume. Nu mă opresc aici: undeva, undeva acolo e mereu gândul ăsta, că lumea e ceva, iar eu altceva, că e nepotrivire de caracter.”
Sunt vorbele lui Geo, un individ care se caută şi nu se regăseşte decât în fulgurante episoade marcate de obsesii sexuale, la care îl încurajează o vânzătoare de supermarket, Mariana, şi singurul său amic, Relu, cândva poliţist, acum tot un soi de caricatură umană.
„Respiră” duce bine şocul de la început, pentru că din când în când Mihai Radu mai suflă în foc printr-o serie de momente care nu te lasă indiferent. Există şi accente de comedie neagră, şi situaţii pe care e greu să le înţelegi în relaţia victimă-călău, însă Mihai Radu conduce bine un text care nu doar că te ţine captiv, ci te şi provoacă la unele întrebări cu privire la lumea de azi, la semnificaţia nimicurilor cărora le dai importanţă fără să merite şi la cât de multe lucruri cu adevărat valoroase se pierd în noianul de informaţii goale.
Cum se formează o brută şi cât de importantă este şcoala în creşterea uni om responsabil pentru societate? Ce înseamnă succesul şi care este relaţia lui cu fericirea personală? Şi, poate, cât de mult din fiecare este numai ambalaj, fără vreun conţinut?
Romanul lui Mihai Radu se citeşte foarte rapid, poate cel mai rapid dintre toate titlurile lui din ultimii ani. Ţin minte că în cazul lui „Sebastian, ceilalţi şi-un cîine” (debut în roman, 2014) notam că numărul de pagini era prea mare faţă de ce propunea cartea. Aici, pare că rămân lucruri nespuse – legate de viaţa personajelor secundare, dar şi de Geo şi Adina – şi că „Respiră” ar fi putut avea mai multe pagini. Asta, însă, fără a schimba cu ceva sensul poveştii de bază. Pentru mine, fiecare roman de Mihai Radu a fost o lectură plăcută. Plusul de aici – şi diferenţa faţă de celelalte – pare să fie reprezentat de micile şocuri „electrice” produse de combinaţia umor negru – horror – realitatea de lângă noi (uneori mai aproape decât credem).
Mihai Radu, „Respiră”, Editura Polirom, anul publicării: 2024, nr. pagini: 160
Cartea poate fi cumpărată de la:
…iar dacă doreşti să susţii site-ul citestema.ro:
Fotografie reprezentativă: Adrian Swancar / Unsplash
scrie un comentariu