Când lumea vizualului se împletește cu cea a simțului – o călătorie în lumea scriitorilor

Activitatea scriitorilor contemporani de a promova literatura în rândul adolescenților aduce în prim-plan o misiune de descoperire a imaginii din spatele creatorului. Discuțiile de tip interviu reliefează curiozitatea tinerilor cu privire la procesul de scriere în relație cu persoana la care se raportează autorul. Cine este scriitorul și cine este eul care creează? Două persoane într-un întreg coboară într-o lume a întrebărilor despre cunoaștere prin literatură.

În mintea adolescenților, scriitorul este personalitatea care creează artă de pe un piedestal imposibil de atins. Cel care scrie își formează o imagine dincolo de real. Ajunge într-un univers perceput de către cititor – privilegiat de binecuvântarea de a avea darul creației. Astfel, imaginația îl transformă pe autor într-o statuie de care te poți apropia doar prin simțirea întru totul a esenței din spatele scriitorului.

De fapt, acesta este real și cât se poate de uman. El nu cere atenție deosebită asupra sa, ci asupra artei pe care o promovează cu frumusețea cuvintelor. Accesul în lumea lui se face prin cheia ce depinde în mod direct de experiența culturală a fiecărui individ. O lume a vizualului se împletește cu cea a simțului. Ceea ce cuvintele înfățișează și sufletul simte este nevoia omului de cultură. Cultura se transpune în cuvinte care creează imaginea esenței într-o formă accesibilă muritorului.

De ce considerăm scriitorul o personalitate desprinsă din lumea noastră undeva deasupra norilor, în universul creator? Autorii contemporani ne învață că a scrie este o nevoie atât profesională, cât și personală. Astfel, literatura devine mijlocul prin care omul evoluează spiritual, câștigându-și locul în societate. Persoana din spatele imaginii consacrate a autorului este, de fapt, un om de rând care contribuie la idealizarea lumii. Puterea din spatele scriitorului este în mâinile omului care speră la o comunitate mai bună. Consumatorul de artă devine creator doar prin alegerea unor cuvinte potrivite care să vindece oamenii. Prin literatură se reface omul ca personaj spiritual.

Într-o călătorie în lumea scriitorilor ce revin printre adolescenți se numără, printre alţii, Radu Vancu, Teodora Coman, Cristina Chira, Marin Mălaicu-Hondrari şi Andrei Zbîrnea. Aceștia îi întâmpină pe viitorii critici ai materialului literar cu dorința de a le imprima ideea că oricine poate scrie fără a se dedubla. Personalitatea scriitorului depinde de mediu și de raportarea la experiențele personale ale omului din spatele autorului.

Radu Vancu promovează frumusețea prin literatură în legătură cu ceea ce se întâmplă în viața cotidiană. O modalitate de a rezista schimbării tehnologice este prin artă ca produs frumos al omului. Radu Vancu este un exemplu de a prezenta tinerilor că imaginea scriitorului este aceeași cu cea a omului simțitor, fapt ce demonstrează identitatea eului în legătură cu literatura.

Teodora Coman promovează ideea că literatura este un loc de refugiu al sufletului. Scrierea este o metodă de a reacționa la mediu, la schimbările emoționale dure din viața omului. Atât prin scris, cât și prin citit, omul speră la vindecare fără a căuta un scop final. Literatura nu aduce fericire, ci devine suport moral al omului-scriitor care poate deveni autor.

Pe de altă parte, Cristina Chira aduce în atenția adolescenților faptul că a scrie se poate învăța și, totodată, poate deveni un joc cu propriul eu. Astfel, scriitoarea ne aduce mai aproape de ceea ce înseamnă curajul de a scrie și a arăta lumii ceea ce scriu tinerii. Prejudecățile lovesc un autor la început de drum, dar Cristina Chira împărtășește propria ei experiență cu elevii de liceu învățându-i să scrie fără a intra în concurență cu propria persoană prin nesiguranță.

Marin Mălaicu-Hondrari surprinde faptul că literatura este o formă de viață prin intermediul căreia omul crește și se dezvoltă. Efortul și munca perseverentă unește cele două instanțe ale autorului: cea care experimentează viața și o trăiește direct și cea care o redă literar în mod indirect.

Nu în ultimul rând, Andrei Zbîrnea ilustrează o imagine reală a vieții de scriitor care îmbină plăcerea cu nevoia. Așa, varietatea de experiențe care îl formează pe acesta este cea care individualizează creația. Personalizarea parcursului cultural ține de fiecare caracter în parte, astfel, și creația devine unică în ochii publicului.

În final, toate interviurile literare promovate în școli și în cadrul proiectelor culturale au rolul de a face palpabilă imaginea scriitorului contemporan. Autorii prezenți între adolescenți sparg teama acestora de a scrie și de a se identifica în raport cu sinele în procesul creativ. Răspunsul la curiozitatea elevilor vizavi de scriitor și persoana sa este interpretat în forme diverse descoperite în literatură, în arta de a crea frumusețe pentru societatea consumatoare.

Da, a scrie este palpabil, este real și depinde de motivația interioară a fiecărui viitor autor contemporan în curs de formare.