Puțini sunt scriitorii care, după un lung șir de romane de succes, se dedică și literaturii pentru copii cu la fel de multă determinare. Mika Waltari este unul dintre cei mai cunoscuți scriitori finlandezi din secolul XX, autorul mai multor romane publicate și la Editura Polirom: Etruscul, Egipteanul, Amanţii din Bizanţ, Mikael Karvajalka, Secretul împărăţiei, Romanul și Tânărul Ioannis.
A scris, după romane istorice, polițiste și psihologice, și Motanul chinez, o poveste plină de ironie, umor și suspans pentru cititorii mai tineri. Are, fără îndoială, drept protagonist un motan neobișnuit, „cu totul și cu totul auriu”, înțelept și modest încă de la o vârstă fragedă, dornic să înțeleagă lumea și să viziteze Parisul după ce descoperă că există și alte țări dincolo de Marele Zid Chinezesc. Este, de altfel, un motan de soi, moștenitor al pisicilor care trăiau cândva pe Insula Pisicilor Fericite, acolo de unde au plecat toate pisicile. A reușit să-și păstreze trăsăturile și calitățile princiare, la pachet aflându-se, desigur, și modestia:
„Dar lângă Marele Zid Chinezesc, acolo unde totul a încremenit din ziua în care jumătate din Lună a căzut pe Pământ, ca din ea să se nască Marea Împărăție a Chinei, acolo unde nimic nu s-a schimbat vreodată, până și pisicile au rămas la fel ca la începutul timpului: înțelepte, aurii și gânditoare”.
Așa se face că dorința sa de a explora lumea nu putea să aibă decât origini nobile, fiind totuși influențată de o discuție a unor Mandarini care povesteau, nu fără nenumărate erori de care nu erau conștienți, despre alte continente și țări.
Motanul cu sânge albastru va porni astfel în căutarea înțelepciunii depline. Își va face prieteni pe drum, dar va avea parte de aventura vieții sale pe Vaporul Vapoarelor, invadat de șobolanii care atentau la sacii de zahăr, dovedind, de fiecare dată, jumătate din încărcătura de pe vas. Căpitanul era disperat, nimic nu funcționase pentru alungarea acestor dăunători. Motanul chinez se dovedește însă un luptător temeinic, aprig și curajos: „Se așeză să se odihnească și recapitulă în gând cursurile de artă militară pe care le frecventase pe vremuri la școală. Își aduse aminte că cel care atacă primul este întotdeauna în avantaj. Și așa se hotărî să nu mai aștepte contraofensiva șobolanilor și să atace el însuși. Dar, în fața unui dușman care era de o mie de ori mai puternic decât el, ar fi fost o prostie să încerce un atac frontal. Trebuia să se mulțumească cu un război de gherilă și cu un atac de intimidare. Cel puțin la început”.
Dacă îţi place site-ul:
Tehnicile sale dau roade, astfel că bravul motan decimează populația de șobolani de pe vas și îl prinde, în cele din urmă, pe Regele Coadă Pleșuvă al IV-lea cel Mare: „La drept vorbind, Motanului Chinez i-ar fi făcut plăcere să-l arunce peste punte cu un gest teatral, direct în gura celui mai mare rechin. Dar după ce chibzui cât chibzui și se mai și uită la stele, simți că nu-l lasă inima s-o facă. Așa că i se făcu milă de dușmanul lui, care nu de puține ori se dovedise isteț și plin de inspirație în timpul războiului; și tocmai de aceea se hotărî să negocieze cu regele”. Având în centru un miez al legendelor străvechi, povestea scrisă de Mika Waltari are și toate ingredientele ideale pentru literatura dedicată copiilor. Astfel, Motanul Chinez nu e doar un luptător, ci și un înțelept care dă dovadă de empatie, alegând cea mai bună rezolvare pentru toate părțile implicate.
Este un strateg, un înțelept și un motan care primește gloria binemeritată încă de pe vasul pe care îl eliberează de dăunători. Refuză fiecare titlu de glorie care i se oferă („Nu se simțea mândru pentru victoria sa, dar era mulțumit că pacea domnea din nou pe vapor. Era copleșit de fericirea care-i liniștea sufletul. Nu mai trebuia să se războiască și să sfâșie dușmani. Putea să mediteze în tihnă tot restul drumului”) și, ajuns la Paris, savurează fiecare peisaj, fiecare colț din orașul pentru care pornise în marea sa aventură.
Pe malul Râului Verde-Deschis, zărește mai mulți pescari neclintiți. Surprinzător, niciunul dintre ei nu prinsese vreodată vreun pește, astfel că îi ia drept membri ai Societății Mâncătorilor de Lotus despre care se credea că au atins fericirea supremă: „Auzise mai demult despre Mâncătorii de Lotus care stăteau pe malul râului Lotus și își sugeau degetele mari de la picioare în somn. Se spunea ca acest lucru ar fi fost apogeul fericirii”. Stilul lui Waltari e jucăuș, ironia lui distrează, personajele sale fascinează. Totul e țesut în jurul unei morale care cuprinde ea însăși o mare doză de ironie, căci Motanul Chinez va lăsa în urmă gloria pariziană, va refuza titlurile de onoare care i se oferă la întoarcerea în China și va merge pe malul Fluviului Albastru pentru a deveni membru al Societății Secrete a Mâncătorilor de Lotus. Fericirea supremă se afla, în fond, aproape de locul din care plecase și va fi cât se poate de caracteristică unei pisici, indiferent dacă se trage din rangul pisicilor de pe Insula Pisicilor Fericite sau dacă vine dintr-o generație de pisici maidaneze. În fond, se prea poate ca Societatea Secretă să nu fie chiar atât de secretă, iar Waltari să-și fi păcălit, cu amuzament, nu doar cititorii, ci și nobilul motan.
Apărută în colecția JUNIOR a Editurii Polirom, cartea Motanul chinez își va cuceri cititorii indiferent de vârstă. Cu ilustrații de Elena Lot Vlad, povestea ne poartă de-a lungul unei călătorii care vine la pachet cu aventură, lecții de curaj, onestitate și căutarea unui adevăr dincolo de ceea ce doar auzim despre lume. Motanul chinez trăiește, în forma sa autentică, un curaj deplin și ne inspiră, mai departe, să-i semănăm.
Mika Waltari, „Motanul chinez”, Editura Polirom, anul publicării: 2023, nr. pagini: 80, traducere din limba finlandeză: Teodor Palic
Puteţi cumpăra cartea de la:
Fotografie reprezentativă: Luca Florio / Unsplash
scrie un comentariu