recomandări

Cărţile care i-au plăcut cel mai mult lui Bill Gates în 2019

Al doilea cel mai bogat om al planetei, Bill Gates, şi-a păstrat bunul obicei de a anunţa care cărţi i-au plăcut cel mai mult într-un an.

„Anul acesta am ales ceva mai multă ficţiune ca de obicei”, a precizat Bill Gates în introducerea notei sale despre cărţile preferate din anul 2019. „Nu a fost o decizie conştientă, dar pare că mă simt atras de poveştile care-mi permit să explorez altă lume.”

Topul lui Bill Gates include un singur roman, iar acesta este „An American Marriage” de Tayari Jones. „O căsnicie americană”, după cum a apărut la noi în traducerea semnată pentru Editura Polirom de Iulia Anania, a primit cel mai prestigios premiu britanic pentru literatura scrisă de femei, Women’s Prize for Fiction 2019. O tumultoasă poveste despre iubire şi nedreptate în Sudul american în care pur şi simplu vă veţi scufunda, după părerea lui Bill Gates.

„These Truths” de Jill Lepore este o istorie a Statelor Unite care lui Bill Gates i s-a părut „cea mai cinstită şi de necontestat analiză a Americii din câte am citit”.

O altă alegere este „Growth” de Vaclav Smil. Despre acest autor şi apariţiile sale, Gates a spus că aşteaptă de fiecare dată ceva nou aşa cum unii sunt nerăbdători după următorul film Star Wars. Iar aceasta este a 39-a carte a lui Smil! Aici este vorba despre o chestiune foarte actuală: cum putem să ne dezvoltăm şi, în acelaşi timp, să avem grijă de viitorul planetei?

Gates a recomandat şi o carte de parenting, de fapt una pentru părinţii anxioşi: „Prepared” de Diane Tavenner. Cartea e plină de sfaturi legate de modul în care părinţii îşi pot pregăti copiii pentru o viaţă bună şi nu doar pentru a intra la o anumită facultate.

Iar ultima alegere este „Why We Sleep” de Matthew Walker, o carte care l-a determinat pe Bill Gates să-şi schimbe obiceiurile legate de somn. El chiar şi-a amintit de perioada de început a Microsoft, când i se părea că dormitul în exces înseamnă leneveală. În limba română a apărut în anul 2018, la Editura Vellant, cu titlul Despre somn. De ce este vital să dormim şi să visăm (traducere de Emilia Vasiliu).

Găsiţi mai multe despre fiecare carte din acest top, dar şi multe articole interesante pe blogul lui Bill Gates, gatesnotes.com.

despre autor

Constantin Piştea

Editor-coordonator citestema.ro.

scrie un comentariu