Întîi a fost Carolina! Bărbatul i-a murit în primul război mondial. N-a tras un cartuş cu mauserul. De fapt, a scăpat degetul pe trăgaci de spaimă dar a ridicat arma înspre cer. Undeva lîngă Pecs. L-au văzut ungurii şi l-au trecut la muncă la reparat liniile ferate din spatele frontului. Acolo s-a îmbolnăvit de boală la maţe şi a murit într-un cort-spital lîngă Budapesta.
În Ieud, Carolina a rămas după bărbat cu opt băieţi. S-a recăsătorit cu alt bărbat din sat. A mai avut doi băieţi. Un Ion şi un Aurel. Aurel a crescut şi a plecat în străinătate o dată cu al doilea război mondial. Ion a rămas acasă. Ion s-a căsătorit. Şi-a făcut o familie în care s-a născut Onorica. În comună se afişau sloganuri electorale pe care scria: „Sus Maniu în vîrful căsî / Jos cu Groza în aia a mă-sii”. Ion a votat cu Maniu ca tot Ieudul. De cîştigat a cîştigat Groza.
Nu s-a supărat. Şi-a spus că-n lume nu cîştigă cine merită. Că jocurile le fac alţii şi nu Ionu’ Carolinei din Ieud, că urnele cu voturi s-au dus cu căruţa trasă de cai pînă la gura Ieudului şi acolo a apărut altă căruţă cu alţi cai şi cu alte urne de voturi care a mers la Sighet.
„Aurel a fost deştept că a plecat”, şi-a spus Ion şi a declarat închis subiectul. Alţii n-au făcut ca el şi au suferit ani grei de temniţă comunistă.
Onorica s-a născut în ziua votului. Ion s-a bucurat. Cînd a împlinit cincizeci de ani, în anul 1997, Onorica s-a măritat în Anglia. Cu unu’ din Ieud cu care-l avea pe Mihai. Mihai a plecat în Anglia unde-l aştepta mă-sa şi tată-său. A rămas acolo. Ieudul a uitat-o pe Onorica.
Carolina a fost băştinaşă. Carolina a avut un alt Ion şi un alt Aurel de la bărbatu-so dintîi. Ăla care a murit de aprindere de maţe lîngă Budapesta.
Mai era şi Toader şi alţi cinci fraţi. Aurel şi Toader s-au dus în Banat unde au deschis o patiserie. Pînă-n Timişoara vindeau amandine. Patiseria a înflorit. Între Toader şi Aurel au apărut neînţelegeri. Aurel ţinea la mă-sa. La Carolina băştinaşa. Cînd s-a îmbolnăvit şi a murit Carolina, Aurel a fost la înmormîntare. Într-o săptămînă s-a betejit şi el. S-a întors în Banat unde n-a mai dat randament la patiserie. Aşa i-a spus fratele lui, Toader care a mai zis: „Aurel, ce te-a apucat să mergi la înmormîntare că ai venit cu beteşuguri de acolo”. Patiseria s-a închis în următorul an. Toader a deschis alta în Timişoara. Aurel a murit de supărare şi a fost îngropat în Banat.
Carolina băştinaşa toată viaţa ei a fost săracă. Mergea prin Ieud la muncă. Să-i poată îmbrăca şi hrăni pe băieţi. Carolina băştinaşa făcea dintr-o cană de făină: plăcinte, pită şi ciurigăi. Organiza clăci la ea acasă. Lumea din Ieud venea buluc. Femeile se înghesuiau la clăcile Carolinei băştinaşa. O ajutau. Îi lucrau cînepa, îi făceau lucrul în gospodărie. Îi mîncau plăcintele şi ciurigăii.
Au învăţat şi bărbaţii din Ieud să vină să-i facă lucrul bărbătesc Carolinei băştinaşa. Au învăţat să se ajute între ei. Au învăţat să umble unul de la altul să ridice case. Nu se plătea nimic. Se mînca şi se bea. Pînă casele erau gata. Aşa i-a învăţat Carolina băştinaşa. S-au dus la Vasalie, la Grigore, la Găvrilă şi tot aşa pînă s-au ridicat opt case şi s-au mîncat căruţe de plăcinte şi roabe de ciurigăi.
A noua casă a fost a Carolinei băştinaşa. Atunci a apărut presa de făcut cărămizi. Pămîntul luat din grădina Carolinei băştinaşa s-a ars şi presa aia a scos cărămizile arse. Casa Carolinei băştinaşa a fost întîia casă din cărămidă din comună. Mai era una din vechime. A baronului Stoltz. Ajunsă sediul C.A.P.-ului.
Înainte casele erau din lemn sau din lut. La alea din lut se muruiau în interior şi pe dinafară la Crăciun şi la Paşti. În casă era şi cuptior din lut şi piatră pentru căldură. Se muruia şi acela. După casa nouă a Carolinei băştinaşa, în Ieud s-au învăţat numai cu tencuitul. A dispărut muruiala.
În vecini de casa Carolinei băştinaşa, mai stă în picioare o casă de lut locuită de un singur om. Toată ziua acela lipte păreţii cu lut. Degeaba. Casa se va urni peste patul lui într-o noapte şi o să dispară.
La drumul din centru pînă la casa Carolinei băştinaşa i se zice uliţa Carolinei. Mai e şi o uliţă a Irinei, alta a lui Hereş. Irina lui Filip, femeia care ţine magazinu’.
Alte uliţe mai sînt în sus de centrul comunei, îi Podereiul, în jos îi Ponorul. Astea-s altceva.
Despre Carolina băştinaşa se ştie că primul ei bărbat a luat-o cînd era fată de 20 de ani. Dacă o mai lăsa un an, Carolina băştinaşa ar fi primit de la ieudeni primul ei moş de paie cu un bileţel care s-o anunţe c-o îmbătrînit şi că o s-o mărite comuna. Asta s-ar fi întîmplat în ziua de AN NOU. Asta ar fi fost ca o batjocură. Toate fetele din comună se măritau la timp. La 20 de ani. Aşa a făcut şi Carolina băştinaşa.
În Ieud, după ea a rămas o casă de cărămidă şi o uliţă. În casă cresc opt băieţi. C-aşa-i tradiţia. Urmaşii Carolinei băştinaşa nu ştiu face fete! Şi nu-i rău lucru. Îi caută femeile din satele de pe Valea Izei. Toate fetele alea vor să nască băieţi. Cu băieţii care cresc în casa Carolinei băştinaşa de pe uliţa Carolinei din Ieud, fetele de pe Valea Izei merg la sigur.
De Onorica nu-şi mai aducea nimeni aminte. Se ştia de unul Mihai care locuia într-o suburbie a Londrei, era căsătorit cu o scoţiancă. Avea cu ea şase băieţi. Muncea la un parc auto care pregătea limuzine pentru Europa de Est.
scrie un comentariu