carturesti.ro

Romanul „Cine a ucis-o pe Bambi?” de Monika Fagerholm, prezentat drept o poveste despre iubire, vinovăţie şi prietenie, a câştigat în 2020 Nordic Council Literature Prize. Fagerholm, născută în 1961 la Helsinki, a debutat cu proză scurtă în 1987 şi este o scriitoare foarte apreciată şi tradusă. Ea a fost recompensată cu numeroase premii, iar unul dintre romane, premiat la rândul său, Underbara kvinnor vid vatten (în traducere aproximativă din limba suedeză, în care scrie Fagerholm, ar însemna Femeile minunate de lângă apă) a fost ecranizat în Finlanda, în 1998.

Poate că nu e chiar unul dintre cele mai intense romane pe care le-am citit în ultimul timp, însă există pe tot parcursul său o tensiune, un fior care nu slăbeşte nicio clipă. Şi e interesant cum tensiunea aceasta rezistă, deşi scânteia textului, care ar trebui să apară ceva mai târziu conform tradiţiei de scriere a unui roman, se aprinde chiar de la început. De fapt, ştii cam din sinopsis, de pe manşeta cărţii, tot ce se va întâmpla: există o vilă lângă un lac, şi în acea vilă are loc un viol în grup. Patru băieţi abuzează de o fată. Peste ani, unul dintre cei patru se tot întoarce „la faţa locului” amintindu-şi detalii care l-au marcat, iar în acelaşi timp chestiuni din prezent îl conduc spre o reanalizare a relaţiilor şi o regândire a prieteniei, la ce mai înseamnă ea în oglindă cu încrederea şi respectul.

Gusten este tânărul prin ochii căruia trăim acea dramă din trecut. În prezent, el se bucură de succes ca agent imobiliar, deşi viaţa lui este monotonă şi neîmplinită. Chiar şi iubita îl părăseşte şi se căsătoreşte cu cineva mult mai în vârstă. Colac peste pupăză, un alt membru al găştii din trecut vine cu ideea să facă un film despre violul în care au fost implicaţi, film pe care să-l numească „Cine a ucis-o pe Bambi?”, cu trimitere la Sex Pixtols. Şi acesta este momentul în care Gusten se simte provocat să retrăiască totul, el fiind, de altfel, şi cel care îşi mărturisise vina la poliţie şi îşi dăduse de gol amicii.

„Da, ar putea fi o poveste frumoasă şi consecventă despre felul cum să-ţi aperi idealurile în ciuda tuturor greutăţilor şi despre necesitatea de a-ţi accepta pedeapsa şi de a te confrunta cu adevărul. Dar nu e deloc aşa. Ba chiar dimpotrivă.

Pentru că lumea se sparge în mii de cioburi.”

Comunitatea în care se petrece violul este una aparent liniştită: o periferie cu vile, o localitate micuţă, cu un lac în vecinătate şi o casă care cândva slujea drept adăpost social. Relaţiile dintre părinţi, analizate şi ele atent de Fagerholm, au eleganţa aparentă a educaţiei nordice. Totul până la vinovăţie şi până la asumarea unor chestiuni care le-ar putea afecta imaginea. De aceea, deşi în roman afli despre viol de la bun început, ce contează în această carte este disecţia care urmează, felul în care scriitoarea se apropie tot mai mult de consecinţele acelui act reprobabil, cum focalizează pe rând pe părinţi şi pe copii, pe responsabilităţi şi vinovăţii, pe asumarea faptelor şi pe fuga de răspundere.

„Cine a ucis-o pe Bambi?” nu este o investigaţie detectivistică ori un roman poliţist. Însă el te face să te întrebi dacă se poate într-adevăr ca uitarea să acopere cu totul un eveniment tragic. Poţi să o iei de la zero indiferent cât de mult te afectează ceva? Poţi să pansezi o rană şi să neglijezi până şi eventuala cicatrice?

Romanul scris de Monika Fagerholm sugerează că nu. Chiar dacă întotdeauna va exista o mamă care-şi va apăra puiul ori cineva care-ţi va spune că „viaţa merge înainte”.

„Uşa casei se închide şi casa e înconjurată de plante, de plante căţărătoare, ca într-o poveste (e o imagine): mama şi fiul în casă, într-un timp suspendat, poţi s-o studiezi, s-o priveşti în tăcerea asta înmărmurită ce răsună cu ecou dacă stai, de pildă, pe malul celălalt al lacului.

Casa învăluită în tăcere, ferestrele întunecate. Mama şi fiul.”

Monika Fagerholm, „Cine a ucis-o pe Bambi?”, Editura Polirom, anul publicării: 2020, nr. pagini: 256, traducere din limba suedeză de Gabriella Eftimie


Puteţi cumpăra cartea de la:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here