elefant.ro

De la „Ora lanti” (2007), prima carte de Mircea Daneliuc care mi-a picat în mână, am ştiut că am de-a face cu un scriitor pe gustul meu. Unul care are şi ceva de spus, dar care te şi distrează şi emoţionează.

Mircea Daneliuc a reuşit asta şi în „Sfumato”, cea mai recentă carte a sa, în care povesteşte un crâmpei din viaţa lui Manu Stoleru, fost fotbalist onorabil şi antrenor cu performanţe internaţionale. Stoleru e un fel de Mircea Lucescu, altoit cu Mircea Rădulescu şi Anghel Iordănescu, ajuns la nişte ani ai bătrâneţii în care se bucură de celebritatea adusă de fotbal, dar în care simte ca un şoc trecerea timpului.

Manu Stoleru are probleme de vedere şi este operat la ochi – îşi face un transplant de cornee. Alături de soţia actuală, Sabina, face o călătorie la Târgu Mureş, acolo unde trebuie să i se scoată aţele de după operaţie. Încă vede în ceaţă, iar tot drumul este un prilej pentru el de a retrăi momente din trecut, legate în special de o mare iubire din tinereţe, din perioada în care era un jucător de fotbal apreciat, abia transferat la Dinamo.

În context, îl mai avem şi pe băiatul cuplului, un tip despre care înţelegem că este homosexual, dar şi că vrea să adopte un copil împreună cu partenerul său. Pe care partener Manu Stoleru nu poate să-l suporte şi nici nu vrea să-l cunoască. Din păcate, partea aceasta nu a fost suficient explorată. Băiatul este inserat pentru un scurt dialog critic cu părinţii săi şi apoi revine puţin în conversaţiile lor de pe drum, însă mare parte din poveste îi revine lui Manu Stoleru şi amintirilor lui.

Ce te câştigă şi te ţine atent în cartea asta este vocea lui Manu Stoleru, care alternează cu cea a naratorului, înlănţuirea acestor voci şi împletirea lor cu monologul interior al antrenorului. Apoi, te bucuri să regăseşti umorul tipic pentru Mircea Daneliuc şi găseşti interesant felul în care-l face pe Mircea Stoleru să privească înapoi cu un soi de melancolie, când dureroasă, când înţesată de autoironie. Totul, pliat deseori pe argoul fotbalistic şi pe o sprinteneală a limbajului admirabilă la un scriitor născut, totuşi, în 1943.

Între vechea sa dragoste, Violeta, şi actuala Sabina, antrenorul federal Stoleru pare să fi trăit prea repede. S-a bucurat, sigur că da, de ovaţii, de respect, de bani, însă retrăindu-şi trecutul pe parcursul călătoriei către spitalul din Târgu Mureş el are impresia că totul nu a fost decât un soi de film, la care te duci, plăteşti bilet, stai o oră şi jumătate, după care pleci acasă pentru a-ţi relua viaţa adevărată. Amărăciunea lui vine din conştientizarea faptului că filmul acela a fost de fapt viaţa lui şi că nu există altă realitate dincolo de sala aceea de cinema.

„Ce puii mei a fost viaţa mea? Un lucru abstract, nu mai simţi la mână nimic. Urlau stadioane, delir în ciumeţii de la peluză şi, dacă te gândeşti înapoi, parc-ai stat la un film; nici de ăsta nu eşti convins că-i întreg, sau atâta ţii minte.”

Mircea Daneliuc are ştiinţa de a face dialog şi, în acelaşi timp, o mare calitate scriitoricească: ştie când să taie, pentru a lăsa lucrurile spre înţelegerea cititorului. Cel puţin acest roman – dar, din ce îmi amintesc, şi cărţile sale anterioare – îţi lasă senzaţia că de fapt te uiţi la un film. Cel de aici este despre România de azi, cea a drumurilor foarte proaste şi a cozilor din spitale, dar şi despre inerţia vieţii unui cuplu care a ajuns la bătrâneţe cu ceva neîmpliniri şi cu senzaţia că, în doi, mereu e ceva de lucrat, de discutat.

Mircea Daneliuc, „Sfumato”, Editura Polirom, anul publicării: 2019, nr. pagini: 208

Cartea este disponibilă pe libris.ro şi elefant.ro.

elefant.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here