Am citit romanul Anei Barton, Ophanim, așa cum am citit cartea lui Mihail Șișkin, Părul Venerei, cu mirare și cu o căldură care mi-a îmbrăcat sufletul, ca o haină, ca o emoție, ca o țară inedită pe care tocmai o vizitez și-mi rămâne pe retină toată viața, ca cineva care plânge și-mi spune că va purta cu sine cadavrul acestui dor pentru totdeauna, mi-a amintit toate cuvintele de „hei, ne revedem c...
citeşte-mă!Categorie: cronici
Ioana Drăgan poartă şi vocea de… moderatoare (de la emisiuni culturale măiastre), calmă, curgătoare, dar sigură, în proză. Este ceea ce leagă diferitele momente narative, cele scripturale, de la începuturi până la recentul roman, În căutarea nefericirii. S-ar părea, la prima vedere, că oralitatea, de necontestat, este firul care străbate povestirile, nuvelele, microromanele şi, în fine, romanul, ...
citeşte-mă!Cea mai recentă carte a lui Stephen King (76 de ani), „Holly”, o are în centru pe Holly Gibney, personaj care a apărut pentru prima dată în „Mr. Mercedes” (2014). Publicată în septembrie 2023, „Holly” are tot ce poate fi mai bun într-un thriller: suspans, personaje memorabile şi, în stilul consacrat de Stephen King, o acţiune cât se poate de legată de realitatea concretă. În iulie 2021, în tim...
citeşte-mă!Când periferia devine centrul tău geografic și interior: „Periferii” de Pablo Garcia Casado
Așezați în centrul acestui cumul de viață – familie, societate –, descoperim că periferiile nu reprezintă doar margini, retrageri, prelungiri ale centrului/substanței, ci de multe ori se confundă cu acestea atunci când periferia cere inclusiv centrul. Dar până la urmă, în globul ăsta numit Pământ, unde am putea găsi periferia? Oarecum periferice își dorește poetul Pablo Garcia Casado să își co...
citeşte-mă!După un parcurs de-a lungul căruia a scris poezie și proză scurtă, editorul, scriitorul și jurnalistul cultural Dan Pleșa a semnat recent și primul său roman, Miere neagră (Ed. Vellant, 2023). Este un debut în roman care își câștigă, de la bun început, atenția publicului larg. Și este, mai ales, un debut care ar trebui să deschidă, pentru scriitorul Dan Pleșa, un drum curajos și către alte viitoa...
citeşte-mă!Frumusețea, deloc ușoară, se naște în „Viețile secrete ale culorilor” de Laura Imai Messina
Născută la Roma și mutată în Tokyo la 23 ani, Laura Imai Messina este o scriitoare influențată, fără doar și poate, de literatura japoneză, de ritmul unei culturi care a cucerit-o și care i-a oferit spațiul pentru a-și scrie romanele. După primirea călduroasă de care s-a bucurat Ce încredințăm vântului (Humanitas Fiction, 2021), la cititori ajunge acum, în traducerea Cristinei Gogianu, romanul Vi...
citeşte-mă!