„Între mine și șarpe nu exista nici un zid.”
Scriitoarea japoneză Hiromi Kawakami a debutat în volum în 1994 cu o povestire, iar ulterior a publicat nenumărate romane premiate și publicate în multe alte țări. Povestirea „Când calci pe șarpe”, cuprinsă în Jurnalul unei nopți nedesăvârșite, cartea apărută recent la Editura Polirom, a fost distinsă cu premiul Akutagawa.
O colecție de povestiri neobișnuite reinterpretează, prin îndemânarea uneia dintre cele mai apreciate scriitoare contemporane, mituri și simboluri care își găsesc corespondent într-o societate din ce în ce mai îndepărtată de farmecul magiei invizibile.
Lumile lui Hiromi Kawakami sunt desprinse dintr-un tărâm la care avem acces printr-o scriitură fără menajamente, prin uși pe care Kawakami le deschide larg pentru a lăsa să iasă la iveală creaturi stranii, familii neobișnuite, vise împletite cu realitatea în care imposibilul devine posibil și e mai bizar ca niciodată.
Fiecare povestire în parte vorbește, prin simboluri cu vechime, de emoțiile de care avem nevoie astăzi, despre iubire, singurătate, familie, despre o viață în care absențele fie nu mai joacă niciun rol, fie sunt înlocuite din nou și din nou prin transformări ireale, dar necesare, și care se repetă la infinit.
„Când calci pe șarpe” este una dintre povestirile care și-a cucerit rapid cititorii, prin fațetele care lasă loc de multiple interpretări și care surprind printr-o structură neobișnuită și prin reacțiile nefirești ale personajelor. Hiwako va călca pe un șarpe, într-o zi, din neatenție, iar șarpele se va transforma într-o femeie care va începe să locuiască în casa acesteia, spunându-i că e mama ei (chiar dacă mama lui Hiwako cea adevărată trăiește și locuiește într-un alt oraș). Însă apariția noului musafir e aproape firească în lumea lui Hiwako, pentru că există mulți alți vizitatori similari în sânul altor familii. Simbioza e una stranie care tulbură și farmecă printr-o răceală care amintește de sângele rece al reptilei. Omenescul și „șerpescul” duc o luptă, cine sau ce va câștiga, în cele din urmă? Devenirea poate fi aici doar o schimbare a ființei, o transformare care o face pe Hiwako să cunoască o nouă etapă a vieții sale. Dar poate fi, în același timp, o pierdere a propriei identități, în mijlocul unei lupte care ține de sute de ani: „Deși erau lovituri violente, mă fascinau. Eram pregătită ca nu cumva să mă strângă din nou de gât, dar ea continuă să mă lovească și mai tare în cap. Am început să mă simt de parcă lupta cu ea ținea de sute de ani buni. Ea izbindu-mă și eu încasând”.
Multe dintre miturile din Jurnalul unei nopți nedesăvârșite se construiesc pe ritualuri inventate, care pleacă însă de la tradițiile vechi de sute de ani, în contrapunct cu o societate modernă aflată la răscruce de drumuri. În „Dispariție”, cea de-a doua povestire din volum, fiecare familie are câte o ciudățenie a ei, fie că e vorba de membri care dispar de la o generație la alta, fie că alți membri ai altor familii se micșorează sau trec printr-o altă transformare stranie. Tratate cu aceeași aproape lipsă de reacție, minimizând astfel anormalul din cotidian, întâmplările din această povestire se suprapun peste cutumele la care familiile încă țin și prin care sunt aranjate căsătorii, fără a se ține cont de construirea unei relații autentice sau de sentimentele tinerilor miri.
Absurdul este aici deposedat de însuși atributul de absurd, stranietatea lucrurilor pătrunde într-un firesc care nu permite explicații. Regula potrivit căreia fiecare familie trebuie să aibă cinci membri, chiar dacă numai pe hârtie, se încadrează perfect în această tipologie a bizarului care pornește, întotdeauna, de la un sâmbure de adevăr: „Nu mi-e clar când s-a decis ca o familie să aibă cinci membri, dar se pare că acest obicei era deja în vigoare atunci când s-a căsătorit fratele cel mic al mamei, fiindcă din cauza asta a fost ea nevoită să plece de acasă. S-a mutat într-o familie complet necunoscută, la trei străzi depărtare (…)”. Mini-vulpile care trăiesc în tulpini de bambus și pe care le au unele familii, straniile ființe nekoma, celelalte prezențe-dispariții sunt toate piese ale unui mozaic cu înțelesuri greu de pătruns, dar fermecătoare prin originalitatea stranie a imaginației lui Hiromi Kawakami.
În cea de-a treia povestire care poartă și numele volumului, trăim un vis într-un vis într-un vis, un mise-en-abîme sub semnătura scriitoarei japoneze, necesar din dorința de a avea alături ființa iubită potrivită, cea care se va reîntregi sub diferite chipuri, cea care va tulbura limitele conștiinței și ale realității deopotrivă.
Ceea ce face Hiromi Kawakami este să ne provoace imaginația, să ne desprindă sau, mai degrabă, să ne smulgă din tiparul romanelor scrise după rețetă, aducând un aport considerabil literaturii onorate de nume precum Gabriel García Márquez şi James Graham Ballard, scriitori cu influențe asumate prin scrierile sale.
Hiromi Kawakami, „Jurnalul unei nopți nedesăvârșite”, Editura Polirom, anul publicării: 2021, nr. pagini: 192, traducere din limba japoneză de Diana Tihan
Puteţi cumpăra cartea de la:
Fotografie reprezentativă de Kristin Wilson pe Unsplash
scrie un comentariu