polirom.ro

Finalul de an coincide cu un bilanț al celor mai cumpărate cărți în Librăriile Humanitas. Vă prezentăm în continuare primele 10 titluri care au ajuns anul acesta la cititorii Librăriilor Humanitas.

Pe primul loc se situează Serotonină, cel mai nou roman al lui Michel Houellebecq, tradus la Humanitas Fiction la numai câteva luni de la apariție, bestseller atât la Bookfest, cât și la Gaudemus 2019.

Cartea verii în Librăriile Humanitas, Orașul fetelor de Elizabeth Gilbert ocupă locul secund. Bestseller la târgul de carte Bookfest 2019, În lume nu-s mai multe Românii (planetei noastre asta i-ar lipsi), de Radu Paraschivescu, se situează pe locul 3.

Eficienta colaborare, începută recent cu editura Hyperliteratura, aduce cartea lui Stelian Tănase, Repertoarul umorului pe locul 4 în topul vânzărilor. Pentru al treilea an consecutiv în topul bestseller-urilor, Sapiens. Scurtă istorie a omenirii, de Yuval Noah Harari, se situează pe locul 5.

Noul roman al lui Kate Morton, Fiica ceasornicarului (bestseller Bookfest 2019) s-a dovedit o carte de neratat pentru cititorii pasionați de împletirea epocilor istorice într-o captivantă carte de ficțiune. Cartea Simonei Tivadar, Medicină, nutriție și bună dispoziție își menține, la trei ani de la apariție, statutul de bestseller.

Cea mai nouă carte a Tatianei Niculescu, Regele și duduia. Carol al II-lea și Elena Lupescu dincolo de bârfe și clișee, continuă topul vânzărilor, care este completat de două cărți apărute la Editura Humanitas Fiction – Răzbunarea iertării – roman apărut în seria de autor Eric Emmanuel-Schmitt și Brisbane, cel mai nou roman al celui mai apreciat scriitor rus contemporan, Evgheni Vodolazkin.

carturesti.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here