anchete extra recomandări

Cele mai frumoase cărți citite în 2024 de cronicarii citestema.ro – Alina Burcioiu

scris de Alina Burcioiu

Dintre toate cărțile citite într-un an este greu să aleg doar cinci care mi-au plăcut cel mai mult. Pentru că, de obicei nu sunt doar cinci, ci mai multe. Iar asta în sine este un mare noroc. În funcție de starea mea, de ce gânduri îmi umblă prin minte, de cât de (ne)liniștită sunt sau ușor melancolică, cărțile se așează singure pe rafturile sufletului. Așa că, din tot ce am citit în 2024, iau de pe raft următoarele cinci cărți care și-au „exercitat” doza de emoție asupra mea 🙂

Prin „Timpul ce ni s-a dat”, Annie Bentoiu face o extraordinară reconstituire a timpului trecut, perioada 1944-1959, viața sub regimul comunist a familiei, rudelor și prietenilor, cu toate suferințele îndurate, exproprieri, confiscări, evacuări, arestări, torturi și dispariții, dar și a schimbărilor societății, de la o viață plină de bucurie la absurditățile și ororile care i-au luat locul. O enciclopedie a „neuitării”. O carte foarte densă, care se citește cu porția, pentru a procesa, a reflecta, încă o dată, la acele vremuri teribile, la cum au fost modelate viața și gândirea oamenilor, a părinților noștri, prin frică și supunere, și implicit viața noastră. Pentru a încerca să (ne) înțelegem, să mai subțiem din ceața groasă care învăluie încă acele vremuri, pentru a putea înțelege acest prezent.


„Viața e mai dreaptă decât moartea” – Narine Abgarian

Cărțile lui Narine sunt dureros de frumoase. De multe ori am citit cu lacrimi în ochi, cu gheara în piept, cu un dor imens. Viețile mutilate de război ale sătenilor armeni din povestirile lui Narine sunt interconectate prin suferință și durere. Poveștile ei subjugă sufletul într-o îmbrățișare frântă. Cei vii și nefericiți trăiesc mai departe având grijă de cei morți. Iar asta este alinarea lor, răzbirea în situații de neconceput. Dincolo de scrisul ei, o prețuiesc pe Narine dintr-un „simplu” motiv: toate cărțile ei mi-au (re)adus-o pe mama în brațe.

„Castelul din orașul meu” – Ioana Bâldea Constantinescu

Scrisul Ioanei știe să aline. O poveste a memoriei, a reîntoarcerii, a sufletului frânt, a iubirilor neîmplinite, a alegerilor greșite, a ceea ce ar fi putut să fie dacă, a acestei vieți pentru care nu primim instrucțiuni de folosire. Un București mutilat de buldozere și cutremur, ca și viețile celor care l-au locuit. Ioana amestecă și apropie atât de frumos și dureros cuvintele încât simțurile noastre cad pradă emoției. Și nu renunță la bunătate.

În galeriile subterane ale sufletului se ascund cele mai dureroase lucruri care rod în întuneric. Greșelile pe care le-am făcut, vina, furia, neiubirea, angoasele. Căutări și așteptări la care, inconștient, nu renunțăm niciodată. Niște mâini întinse către ceva ce nu mai este. Dezordinea interioară din care se nasc poveștile. Iar peste toate simțim cât de importantă este familia și afecțiunea din mijlocul ei.

Este multă tristețe, dar și multă frumusețe, una „blândă și familiară pe pielea încrețită” a singurătății. Dar este și mult dor, un dor care se resimte acut cu fiecare pagină, de ceva pierdut, de ceva ce poate nu am avut niciodată, dar am tânjit. Un loc în care povestea a rămas neterminată, încremenită în timp, ca un colac de salvare pentru un suflet bântuit și șubrezit.

„Femei la graniță” – Alexandra Rusu / Maria Tănăsescu

Încă de la primele rânduri bucuria cititului a țâșnit și s-a infiltrat în mine. O carte radioasă, emoționantă și afectuoasă. Pe alocuri aprigă. Răscolește pământul interior ca un plug pe câmp, cu simplitatea vieții, uneori și cu complicații, cu întrebările ei, cu toate fricile mai mult sau mai puțin banale, cu gesturile de afecțiune și iubire. În mijlocul vieții, uimirea. Ca o mâncare care se face pe foc, dar până când e gata te seduce cu mirosul ei.

Cele două voci, Alexandra și Maria, își scriu una alteia despre ele. Viața lor intimă de familie, viața bunicilor care nu mai sunt sau care încă mai trăiesc, maternitatea, nevoia gătitului, trecerea timpului, mutatul între paranteze şi importanța memoriei. Prietenia. Cele două voci au o chimie proprie, se provoacă permanent și ajung să se întrepătrundă, încât nu mai știi când este una și când cealaltă. Ce granițe au trecut și la care s-au oprit. Iar umorul strecurat este delicios! Și „e și asta ceva.”

„Ghepardul” – Giuseppe Tomasi Di Lampedusa

Giuseppe Tomasi Di Lampedusa a murit fără să știe că singurul lui roman a fost, până la urmă, publicat, la un an de la moartea lui (1958). Cartea a avut un succes enorm, dar destinul a făcut ca Lampedusa să nu cunoască acest succes în timpul vieții. Întotdeauna am simțit o amărăciune pentru toți scriitorii care nu au apucat să își vadă operele publicate…

Scrisul este elegant și iscusit, iar cuvintele par că au propria lor viață nobilă. Sub un farmec ironic și melancolic, trist și dureros, inspirându-se din realitatea personală, aristocratul ne povestește decăderea familiei Salina din Sicilia, care se îmbină cu cea a unei lumi întregi. Aflat în pragul morții, face „ultimul bilanț al vieții sale, voia să strângă la un loc, din imensul morman de cenușă al indiferenței, firișoarele de aur ale momentelor fericite.” Despre deznădejdea și irosirea vieții, care ne ajunge pe toți…

despre autor

Alina Burcioiu

Sunt pasionată de literatură și fotografie. Am o slăbiciune pentru poveștile din vremea celui de-al Doilea Război Mondial, prefer autorii care sondează relațiile umane și interiorul lor, îmi place scrierea intensă, profundă, care îmi trezește o emoție puternică. Nu îmi place sa fie totul spus clar, trebuie sa existe doza de mister care să învelească emoția. Printre autorii mei preferați se află Milan Kundera, David Grossman, Zeruya Shalev, Eshkol Nevo, Javier Marias, Andrei Makine, Ludmila Ulitkaia. Îmi place să mă pierd pe străzile unui oraș și să îi surprind trecutul fotografiind casele/clădirile vechi, îmi place să mă plimb pe malul mării zbuciumate - cu cât ea e mai zbuciumată, cu atât eu sunt mai liniștită. Și îmi place să merg în locuri sălbatice, departe de lume, înconjurată de liniștea deplină.

scrie un comentariu